Ministrul Energiei refuză amânarea sancțiunilor împotriva Lukoil. „România trebuie să preia controlul asupra companiei"
0Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat marți seară că nu va solicita termenului de 21 noiembrie prelungirea stabilit de SUA pentru aplicarea sancțiunilor împotriva gigantului petrolier rus Lukoil.

El a subliniat că echipa sa colaborează cu autoritățile relevante pentru elaborarea unui cadru legislativ care să asigure „conformarea deplină cu regimul de sancțiuni stabilit de Statele Unite”, menținând în același timp funcționalitatea rafinăriei Petrotel Ploiești.
Ministrul a exclus categoric posibilitatea de a solicita o amânare: „O spun răspicat: nu voi solicita prelungirea termenului de 21 noiembrie fixat de autorităţile americane. Mai mult, voi susţine replicarea şi aplicarea unitară a sancţiunilor iniţiate de SUA la nivelul întregii Uniuni Europene”.
„România trebuie să preia controlul asupra companiei pentru a garanta implementarea completă a măsurilor internaţionale, pentru a proteja locurile de muncă ale celor 5.000 de angajaţi şi pentru a asigura stabilitatea şi securitatea sistemului energetic naţional”, a precizat Bogdan Ivan.
Burduja susține preluarea activelor de către România
Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat pentru „Adevărul” că „România trebuie să exploateze această deschidere strategică, creată de sancțiunile pe care administrația Trump le-a anunțat în raport cu Federația Rusă, inclusiv Lukoil”.
„România are posibilitatea să preia aceste active strategice, parte dintre ele de tip infrastructură critică. Și când spun că are posibilitatea să le preia mă refer la specialiștii români care în domeniul petrochimiei sunt recunoscuți la nivel mondial, România având o tradiție în acest sector de mai bine de un secol”, a spus fostul ministru al Energiei.
Sebastian Burduja a explicat că, în acest moment, Romgaz nu are suficient „spațiu financiar” pentru preluarea activelor Lukoil, poate doar pe termen scurt.
„Cred că statul român nu are în acest moment posibilitatea să preia efectiv aceste active, poate doar pe termen scurt, pt că există puține companii care ar putea încerca o asemenea mutare și actualmente ele nu au spațiu financiar, e cazul Romgaz, sau suficientă expertiză în cadrul acestor companii de stat. E adevărat că și acum la Lukoil lucrează foarte mulți experți români, poate doar câțiva expați. Deci resursă umană de calitate avem, dar Ministerul Energiei și ceilalți factori de decizie au datoria de a găsi urgent soluții pentru ca rafinăria și stațiile de desfacere a carburanțiuilor, de tip PECO să fie preluată fără a periclita securitatea în aprovizionarea de carburanți”, a explicat fostul ministru al Energiei pentru „Adevărul”.























































