Şcolile din ţară îşi etalează clasele pregătitoare începând de sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii care trebuie să-şi înscrie copiii la toamnă în clasa pregătitoare pot vizita şcolile din oraş care au astfel de clase amenajate şi vor putea discuta şi cu învăţătorii, de sâmbătă, în cadrul Zilelor Porţilor Deschise. Evenimentul este programat să aibă loc la nivel naţional, până pe 7 aprilie.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, pe 17 martie, că între 30 martie şi 7 aprilie părinţii pot vizita unităţile de învăţământ unde se desfăşoară clasa pregătitoare în anul şcolar 2013-2014, în cadrul evenimentului „Ziua porţilor deschise“.

De asemenea, Pricopie a dat asigurări că părinţii care au nevoie de lămuriri suplimentare în ceea ce priveşte clasa pregătitoare se pot adresa inspectoratelor şcolare, care au obligaţia să asigura permanent informarea şi consilierea familiei, în paralel cu informaţiile pe care şcolile sunt obligate să le posteze pe site-urile proprii. 

În plus, inspectoratele şcolare au semnat contracte cu Romtelecom pentru funcţionarea unei linii telefonice speciale (Tel Verde) la nivelul fiecărui judeţ

Astfel, părinţii/tutorii legali se pot informa în legătură cu înscrierea, începând de luni, 1 aprilie, la numărul de telefon 0 800 816 xyz, unde xyz reprezintă indicativul pentru fiecare judeţ (ex. Arad - 257)

Părinţii îşi pot înscrie copiii de şase ani la clasa pregătitoare în perioada 2 - 22 aprilie, în prima etapă. A doua etapă este programată pentru 8-17 mai 2013.

4 aprilie, Ziua Porţilor Deschise pentru părinţii din Sălaj

Joi, 4 aprilie, părinţii sunt invitaţi să stea de vorbă cu învăţătoarele şi să vadă sălile de clasă, în cadrul unei Zile a Porţilor Deschise ce va fi organizată în toate şcolile din Sălaj.

Potrivit inspectorului şcolar general Gheorghe Bancea, orice nelămurire pe care au au părinţii vizavi de acest subiect al înscrierii în clasa pregătitoare sau în clasa I poate fi rezolvată dacă ei sună la TELVERDE 0800 816 260. Este un număr gratuit, la care se poate suna începând de luni, 1 aprilie. Informaţii sunt disponibile şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar, unde a fost creată o secţiune specială dedicată înscrierii în învăţământul primar (butonul albastru din partea dreaptă a ecranului).

În Sălaj au fost prevăzute în planul de şcolarizare 139 de clase pregătitoare, cu 22 de mai multe decât anul trecut. O parte dintre aceste clase vor fi transformate în clase I, dacă vor fi părinţi care vor prefera să îşi înscrie copiii direct în clasa I.

Teleorman îşi deschide porţile sâmbătă

Toate şcolile din Teleorman organizează ”Ziua Porţilor Deschise” pentru părinţii care vor să-şi înscrie copii în clasa pregătitoare. Timp de 6 ore, părinţii vor putea să vadă dacă şcoala la care vor să-şi înscrie copilul este dotată corespunzător pentru nevoile copiilor.

”Sâmbătă, 30 martie 2013, în intervalul orar 9,00-15,00  se organizează în fiecare unitate de învăţământ din judeţul Teleorman activitate specifică clasei pregătitoare sub genericul ”ZIUA PORŢILOR DESCHISE”. În această zi, părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate activităţilor clasei pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul unităţii de învăţământ implicat în această activitate”, a declarat Inspectorul General al ISJ Teleorman, Valeria Gherghe, în cadrul unei conferinţe de presă de vineri.

Începând cu data de 1 aprilie, va fi pus în funcţiune şi telefonul TelVerde, cu numărul 0.800.816.247, unde părinţii şi toţi cei interesaţi pot solicita informaţii legate de înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul 2013.

Discuţii cu directorii şi învătătorii în Prahova

Toate şcolile din judeţul Prahova în care se vor organiza clase pregătitoare în anul şcolar 2013-2014 vor avea, pe 30 martie, o zi a „porţilor deschise“.

Acţiunea a fost gândită pentru organizarea procesului de înscriere a copiilor în învăţământul primar, dar şi pentru ca părinţii, copiii şi alte persoane interesate să poată vizita spaţiile dedicate activităţii clasei pregătitoare.

Pentru a facilita comunicarea cu părinţii şi informarea acestora, la această activitate vor participa directorul sau directorul adjunct al unităţii de învăţământ, cadrele didactice care predau în acest an şcolar la clasa pregătitoare şi cadrele didactice care vor preda în anul şcolar 2013-2014 la clasa pregătitoare.

Începând cu data de 1 aprilie, va fi pus în funcţiune şi telefonul TelVerde, cu numărul 0.800.816.244, unde părinţii şi toţi cei interesaţi pot solicita informaţii legate de înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul 2013.

Sibiu: părinţii care vor clasă în limba germană îşi pot înscrie copiii la orice şcoală

225 de locuri sunt disponibile la clasele pregătitoare în limba germană din municipiul SibiuNoutatea din acest an este că părinţii care optează pentru clasele pregătitoare în limba germană îşi pot duce micuţii la cel şcoală vor, indifferent de circumscripţie. 

“Ca o noutate pentru acest an şcolar, în baza metodologiei, Inspectoratul Şcolar Sibiu nu a alocat circumscripţii şcolare pentru limba germană. Fiecare unitate de învăţământ din localităţile în care avem mai mult de o unitate şi mă refer aici la Sibiu, Mediaş, Avrig Agnita şi Răşinari, pentru toate aceste unităţi avem circumscripţii şcolare pe secţie română. Pentru secţia germană nu avem circumscripţie, existând posibilitatea ca părinţii să-şi înscrie copilul la ce unitate doreşte. Dacă numărul de înscrişi este mai mare decât numărul de locuri, metodologia permite în acest an evaluarea competenţelor de limbă, deci evaluarea cunoştinţelor de limbă germană pe care le are copilul în momentul în care doreşte să intre în clasa pregătitoare”, a explicat Diana Bucuţa, inspector de specialitate la învăţământul primar din cadrul Inspectoratului Şcolar Sibiu.

Şcolile care fac înscrieri pentru clasa pregătitoare, secţia germană, în municipiul Sibiu sunt Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2, Şcoala cu clasele I-VIII “Nicolae Iorga” , Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 18, Colegiul Naţional “Octavian Goga”, Colegiul Naţional Pedagogic “Andrei Şaguna” şi Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”.

La două unităţi de învăţământ, respectiv Şcoala cu clasele I-VIII “Nicolae Iorga” şi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2, vor fi înfiinţate câte două clase cu predare în limba germană, iar la celelalte, câte o clasă. 

160 de clase pregătitoare în judeţul Bistriţa-Năsăud

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud (ISJ BN), peste 3.000 de copii vor intra anul acesta în clasa 0, fiind pregătite peste 100 de clase în mediul rural şi aproape 60 în cel urban.

Înscrierile în clasa 0 vor începe în data de 2 aprilie, potrivit ISJ BN, care se aşteaptă ca peste 80% dintre părinţi să-şi înscrie copii în primele două săptămâni. Anul acesta în clasa 0 vor intra 1839 de copii din mediul rural, unde se vor organiza 113 clase şi 1267 din mediul urban, unde se vor forma 57 de clase.

Cele mai mari probleme apar în mediul rural, unde învăţătoarele sunt nevoite să predea simultan la copii din mai multe clase. Conform ISJ, peste 100 de învăţătoare, toate din mediul rural, se află în situaţia aceasta. 

1.700 de copii în Tulcea la pregătitoare, înscrişi doar pe baza circumscripţiei

Înscrierea copiilor la clasele întâi sau la clasele pregătitoare în judeţul Tulcea se va face în funcţie de arondare: cei mici vor învăţa la cea mai apropiată unitate şcolară. Cei care doresc să înveţe la altă şcoală o pot face, dar numai în limita locurilor disponibile, spun cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean.

În urma unui recensământ realizat în luna noiembrie a anului trecut, în acest an ar urma să fie înscrişi la clasa I şi clasa pregătitoare 1.700 de copii din judeţul Tulcea, spun cei de la Inspectoratul Şcolar.

„La momentul de faţă se lucrează la o pagină pe site-ul Inspectoratului Şcolar unde vor avea acces, începând de marţi, toţi cei interesaţi. Pagina se va numi Înscrierea în învăţământul primar 2013, şi noi vom posta sectorizarea, deci arondarea circumscripiţiilor şcolare, şi alte informaţii legate de înscrierea copiilor la clasa I-a şi clasa pregătitoare”, a declarat Mioara Ranciu, inspector de învăţământ primar.

Pentru orice informaţii legate de înscrierea la şcoală, puteţi apela TEL VERDE 0800816240, care va funcţiona începând cu data de 1 aprilie 2013, de luni până joi în intervalul orar 8-16, iar vinerea 8-14.

La nivelul judeţului Satu Mare vor există în acest an 184 de clase pregătitoare, cu 3.200 de copii. 

Zilele Porţilor Deschise în Capitală

Părinţii care au copiii în grupa mare şi vor trebui să-i înscrie, de săptămâna viitoare, în clasa pregătitoare pot merge să viziteze şcolile din Bucureşti care au amenajată clasa zero, începând de sâmbătă, şi pot sta de vorbă şi cu învăţătorii. În plus, ISMB  a publicat şi lista şcolilor care au şi program after-school sau ”Şcoală după şcoală”, unde părinţii îi pot lăsa pe cei mici după ora 12.00.

cum sunt amenajate clasele pregătitoare şi pentru a afla informaţiile despre programa celor mici direct de la învăţători.

Cele mai multe şcoli organizează această zi sâmbătă, pe 30 martie 2013, atunci când părinţii sunt liberi şi pot veni în număr mai mare, între orele 9.00 şi 15.00.

Mai sunt însă şi instituţii care îşi deschid porţile mai târziu, pe 1, 4 sau 6 aprilie 2013, programul de vizitare fiind similar. 

De asemenea, ISMB a mai publicat şi lista şcolilor care au programul ”Şcoală după şcoală”, unde copiii pot rămâne după finalizarea cursurilor, la ora 12.00.

Peste 10.000 de copii de pregătitoare în Bucureşti

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a anunţat, vineri, că anul acesta locurile în clasa pregătitoare au fost suplimentate cu aproape 1.250, cei aproape 10.000 de copii de grupa mare având la dispoziţie în jur de 12.000 de locuri. În plus, la Colegiul Goethe înscrierea va presupune, anul acesta, şi un interviu de testare a cunoştinţelor de germană, potrivit Mediafax.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a anunţat, vineri, că pentru înscrierea în clasa pregătitoare în şcolile din Capitală sunt cu aproape 50 de clase mai mult, ceea ce reprezintă aproximativ 1.250 de locuri în plus faţă de anul trecut.

”În anul şcolar 2012-2013, am avut 181 de unităţi cu clase pregătitoare. Acum vom avea 185. De asemenea, numărul claselor pregătitoare a fost în anul şcolar 2012-2013 de 427, iar acum vom avea 476, respectiv cu aproape 50 mai mult decât în acest an şcolar”, a declarat, într-o conferinţă de presă, inspectorul general şcolar Constantin Trăistaru, potrtivit Mediafax.

Schimbări pentru înscrierea la Colegiul german ”Goethe”

De asemenea, pentru a preveni repetarea situaţiei de anul trecut de la Colegiul ”Goethe”, când s-au înscris de 10 ori mai mulţi părinţi decât în anul precedent invocând criteriul etnic, inspectorul a anunţat că anul acesta va exista şi un interviu de testare a cunoştinţelor de limbă pentru copii, dar şi dovada frecventării unei grădiniţe în limba germană.

Au colaborat Olimpia Man, Claudiu Dumitrache, Ramona Găină, Bianca Sara, Cristina Cicău, Dana Mihai, Claudia Petraru.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite