O profesoară a creat broşuri interactive online pentru lucrul cu copiii. Ce subiecte sunt abordate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: cardiffuniversity.com
FOTO: cardiffuniversity.com

O profesoară, Emma Renold, de la Universitatea Cardiff (Ţara Galilor, Marea Britanie) a creat două agende online ca resursă interactivă gratis pentru profesori şi specialişti care lucrează cu copii.

Broşurile se adresează copiilor cu vârstă între 7 şi 11 ani dar şi adolescenţilor şi conţin activităţi non-formale şi studii de caz pe care profesorii le pot adapta în lucrul cu aceştia.

Subiectele abordate includ emoţii şi relaţii, prietenii, imagine de sine, consimţământ, gen şi sexualitate, egalitate şi drepturile omului. 

Ideea broşurii a pornit în februarie 2015, când mai mult de 40 de tineri au luat parte într-un protest, cerând guvernului din Ţara Galilor să prioritizeze importanţa educaţiei în noua lege a violenţei asupra femeilor. 

Aceştia au înmânat carduri cu mesaje scrise de mână fiecărui politician. Campania lor a avut success, astfel că în luna iulie 2015, a fost publicat „Ghidul Bunelor practici” pentru educatori şi profesori. 

Ministrul Educaţiei din Ţara Galilor susţine demersul de a pune broşurile la liber, pe Internet. „Este minunat să văd că agendele sunt folosite de foarte mulţi profesori din întreaga ţară, pe care îi ajută să dezvolte alături de copii relaţii sănătoase şi fericite”, a declarat ministrul Kristy Williams.

Cele două broşuri gratis sunt disponibile online.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite