Nicio universitate românească în clasamentul Shanghai 2013. Harvard şi Stanford, clasate pe primele locuri
0Nicio universitate românească nu a reuşit să pătrundă în clasamentul Shanghai al universităţilor mondiale, un top aşteptat, dar contestat deopotrivă, dat fiind faptul că pune mai mult accent pe partea de cercetare decât pe predare.
La fel ca şi anul trecut, universităţile care s-au clasat pe primele locuri sunt instituţiile de învăţământ superior americane, confirmând încă o dată supremaţia Statelor Unite ale Americii (SUA), informează portalul Shanghai Ranking.
Astfel, primele trei locuri sunt ocupate de Harvard, Stanford şi Berkeley. Pe locul al patrulea se situează Massachusetts Institute of Technology (MIT), în timp ce locul cinci este ocupat în 2013 de Universitatea Cambridge din Marea Britanie.De altfel, 17 universităţi aflate în top 20 sunt din America.
Faţă de clasamentul de anul trecut se observă că vin din urmă universităţi bazate pe studiul tehnologiei şi domeniului IT, în detrimentul unor nume grele cum este Oxford, care a coborât de pe locul al patrulea în 2012, pe locul 10 în acelaşi top, un an mai târziu.
Clasamentul Shanghai este unul comentat în toată lumea, dată fiind metodologia utilizată şi faptul că este privilegiată cercetarea în ştiintele exacte în detrimentul predatului, mult mai dificil de cuantificat.
Totodată, sunt luate în calcul numărul de premii Nobel atribuite foştilor elevi sau cercetătorilor, numărul de medalii Fields (echivalentul Nobelului în matematică) precum şi numărul de articole publicate exclusiv în reviste anglo-saxone precum "Nature" şi "Science".
In top 500, SUA au 146 de instituţii de învăţământ superior (patru mai puţin decât în 2012), urmate de Marea Britanie (37, una mai puţin decât în 2012), Germania (37, acelaşi număr) şi China (34, niciuna în top 100).
Prima universitate franceză, Universite Pierre et Marie Curie (Paris VI) ocupă locul 37, urmată de Paris Sud (XI), locul 39.
Top 10 universităţi din lume ca renume în 2013:
1. Harvard University
2. Stanford University
3. Berkeley University of California
4. Massachusetts Institute of Technology (MIT)
5. Cambridge University
6. California Institute of Technology
7. Princeton University
8. Columbia University
9. Chicago University
10. Oxford University
Clasificarea universităţilor cu cea mai bună reputaţie din 2012
Anul trecut, acelaşi studiu realizat de Times Higher Education era de asemenea dominat de instituţii din Statele Unite ale Americii cu 43 din 100, dintre care 28 de instituţii sunt în primele 50 de locuri.
Universitatea Harvard se afla tot pe prima poziţie în top, urmată de Massachusetts Institute of Technology (MIT), Cambridge şi Oxford pe locul patru. Nicio universitate din România nu a figurat în 2012 în topul celor 100 de instituţii de învăţământ superior cel mai bine văzute în lume.
Top 10 universităţi din lume ca renume în 2012:
1. Harvard University, SUA
2. Massachusetts Institute of Technology, SUA
3. University of Cambridge, Marea Britanie
4. University of Oxford, Marea Britanie
5. University of California, Berkely (SUA)
6. Stanford University
7. Princeton University (SUA)
8. University of California, Los Angeles (SUA)
9. University din Tokio (Japonia)
10. Yale University, SUA
MIT, prima în topul mondial QS al universităţilor
La mijlocul lunii septembrie 2012, universitatea americană Massachusetts Institute of Technology (MIT) a fost declarată ca cea mai bună universitate din lume în anul universitar 2012-2013, potrivit clasamentului anual realizat de QSTopUniversities.
MIT a detronat astfel universitatea Cambridge, iar rezultatul a fost surprinzător, mai ales că în urmă cu cinci ani instituţia ocupa doar locul 10 din top.
Patru universităţi din România au intrat în ultimul top 700 realizat la nivel mondial - Clasamentul QS World University Rankings pentru 2012, dar se regăsesc în coada clasamentului, ca în anii trecuţi.