Ministrul Pricopie anunţă că vrea manuale digitale şi pentru clasele a III-a şi a IV-a de anul viitor. Abecedarul încă nu a ajuns la elevii de clasa I
0Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a spus, joi, la Buzău, că intenţionează ca de anul viitor să introducă manuale digitale şi la clasele a III-a şi a IV-a, iar profesorii să fie incluşi în programe de perfecţionare pentru a şti cum să le utilizeze. Deocamdată, ministerul nu a aprobat noile programe şcolare care vor sta la baza viitoarelor manuale, iar noul Abecedar destinat elevilor de clasa I nu a ajuns nici acum în şcoli.
Prezent la Buzău la o întâlnire la care au participat aproximativ 400 de cadre didactice, ministrul Remus Pricopie a spus că manualele digitale vor fi extinse şi la clasele a III-a şi a IV-a începând de anul viitor.
El a susţinut că introducerea manualelor digitale era necesară şi va duce la eliminarea greşelilor care au apărut în manualele tradiţionale, relatează Mediafax.
Promisiunea vine însă pe fondul unor amânări repetate a noilor manuale pentru elevii de la clasa I şi a II-a, care nu au ajuns nici acum în şcoli în format tipărit, fiind disponibile doar cele digitale.
Întârzieri la manualele noi pentru primele două clase
Ministerul Educaţiei a chemat abia luni editurile să le înmâneze contractele de tipărire pentru noile manuale şcolare de la clasele I şi a II-a, după ce şcolile au dat peste cap lista oficială, comandând mii de cărţi în plus. Editorii spun că săptămâna aceasta semnează contractele, după ce le analizează.
Introducerea noilor manuale, inclusiv în format tipărit, pentru elevii claselor I şi a II-a (mai puţin Abecedarul, aflat încă în contestaţie) stă sub semnul amânării. Teoretic, în două săptămâni, cu aproximaţie, ar urma să primească şi elevii noile cărţi de la Matematică clasa I, respectiv Română şi Matematică clasa a II-a.
Reprezentanţii ministerului explică noua întârziere, după ce întregul proces de licitare şi selectare a noilor manuale a avut amânări de jumătate de an: săptămâna trecută, când ar fi trebuit să se semeneze contractele cu editurile, au fost nevoiţi să verifice datele venite de la inspectoratele şcolare astfel încât să nu existe discrepanţe.
Abecedarul se lasă aşteptat
Editorii spun că aşteaptă cu nerăbdare să se rezolve şi problema Abecedarului de la clasa I, care a fost contestat. „Mai aşteptăm şi decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNCS), dar văd că încă nu a apărut nimic, deşi ne-au promis că se va rezolva până vineri“, a declarat reprezentantul Uniunii Editorilor din România, Claudiu Istrate. El a mai spus că, până la urmă, decizia Ministerului Educaţiei de a retipări vechile manuale s-a dovedit a fi utilă. „Din păcate, este al doilea an când elevii au învăţat după programe noi utilizând manuale vechi“, a adăugat Istrate.
Licitaţie amânată şi contestată. Epopeea noilor manuale
În 2013, Ministerul Educaţiei anunţa că dă startul uneia dintre cele mai importante licitaţii publice din învăţământ, care ar urma să schimbe manualele vechi de peste 10 ani din şcoala primară. Procedura s-a împotmolit însă în amânări. Licitaţia a fost lansată oficial cu o întârziere de aproape trei luni faţă de calendarul iniţial.
Primele documente de licitaţie au fost respinse, apoi au fost refăcute de minister şi publicate de Paşte, dar şi acestea au fost contestate în instanţă de Federaţia Editorilor din România. După mai bine de un an, în iulie 2014, Curtea de Apel a dat câştig de cauză ministerului, însă oficialii au întârziat cu publicarea rezultatelor licitaţiei publice, pe care le-au anunţat la începutul lui august. Rezultatele au fost contestate din nou.
Cu doar câteva săptămâni înainte de începerea anului şcolar, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a cerut reevaluarea ofertelor, aşa că manualele noi nu au mai ajuns pe băncile elevilor de clasa I şi a II-a în prima zi de şcoală.
Matematica, cea mai grea materie
Noile manuale şcolare nu înseamnă doar cărţi noi, ci şi o nouă materie pentru elevii de şcoală primară, schimbările urmând să cuprindă şi ultimele două clase. Odată cu apariţia noilor programe şcolare pentru clasele a III-a şi a IV-a, învăţătorii au putut să analizeze toată materia nouă din învăţământul primar şi au ajuns la concluzia că matematica este cea mai stufoasă dintre ele.
„Se pleacă de la premiza că toţi elevii care au intrat la clasa pregătitoare au fost la grădiniţă, ceea ce nu este adevărat. Copiii trec foarte repede prin numeraţie (predarea numerelor de la 0 la 31) şi apoi învaţă adunarea, însă nu li se predau ordinele numerelor, noţiunea de "zeci".
În schimb, ei învaţă intuitiv asta la sfârşitul clasei I şi la începutul clasei a II-a. După aceea trec direct la tabla înmulţirii, la împărţire şi la noţiuni de fracţii, chiar la operaţii cu fracţii zecimale, calcul de procente şi metode de rezolvare a problemelor“, a explicat învăţătoarea Cornelia Popa, vicepreşedintele FSLI. Ea consideră că „îndoparea“ copiilor cu atâtea cunoştinţe fără să le dea răgaz să le şi asimileze este nocivă pentru ei.
Ministerul a primit comenzi mai mari decât numărul elevilor din sistem pentru noile manuale şcolare
Care sunt manualele noi preferate de învăţători
Noile manuale pentru clasele I şi a II-a pot fi descărcate gratuit, în format PDF
VIDEO REPORTAJ Cum arată o oră predată după manualul digital
Toate noile manuale digitale au fost publicate pe manuale.edu.ro