Ministrul Educației le cere părinților să nu mai susțină meditațiile: „Trebuie să reprezinte o excepţie”

0
Publicat:

Ministrul Educației, Daniel David, îndeamnă părinții să renunțe la încurajarea meditațiilor, subliniind că acestea trebuie să rămână o excepție.

Meditațiile ar trebui să fie o excepție FOTO Arhivă
Meditațiile ar trebui să fie o excepție FOTO Arhivă

Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj clar părinților, cerându-le să nu mai încurajeze meditațiile. „Nu mai exagerați cu acest mecanism, că pur și simplu Ministerul nu impune aşa ceva, nu favorizează aşa ceva, dimpotrivă”, a spus el.

Ministrul a explicat că meditațiile trebuie să fie o practică rară, fiind mai degrabă o excepție decât o regulă. „Meditaţiile trebuie să reprezinte o excepţie, trebuie bine controlate şi sub aspect etic, cine cu cine face meditaţii şi sub aspectul fiscalizării”, a adăugat Daniel David pentru TVR2.

Declarațiile ministrului au venit în contextul unui studiu realizat de organizația Salvați Copiii, care a arătat că, în ultimii ani, cheltuielile părinților pentru educația copiilor s-au triplat, iar cea mai mare parte a acestor cheltuieli sunt destinate meditațiilor. În medie, părinții cheltuiesc anual aproximativ 10.000 de lei pentru pregătire suplimentară, afterschool sau materiale didactice.

Ministrul a subliniat că Ministerul Educației trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea activității în școli, astfel încât elevii să nu depindă de meditații pentru a obține note bune. „Eu ce pot să fac şi o să mă asigur că fac acest lucru, să creăm contextul în care profesorii îşi fac treaba la clasă astfel încât copiii să nu aibă nevoie de meditaţii pentru a lua note bune dacă participă la clasă şi dacă doresc să înveţe bine”, a spus Daniel David.

În final, ministrul a subliniat că problema meditațiilor nu este una care poate fi controlată de Ministerul Educației, dar a îndemnat părinții să reflecteze asupra modului în care susțin acest fenomen. „Dar repet, nu este o problemă a Ministerului cât mai degrabă o problemă, nu vreau să arunc responsabilitatea acolo mai ales că am o colaborare bună cu federaţiile de părinţi, dar îi rog pe ei să se gândească cum încurajează acest fenomen pe care eu nu am cum să-l controlez”, a conchis Daniel David.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite