La ce materii susţin elevii teze. Lista tezelor pentru anul şcolar 2015-2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până pe 11 decembrie, elevii din clasele V-VII vor susţine teze la Limba Română şi la Matematică, elevii de clasa a VIII-a dau teză şi la Istorie sau Geografie, la alegere, iar elevii de liceu susţin teze în funcţie de specializarea la care învaţă.

Potrivit listei cu disciplinele la care se suţin teze, publicată de Ministerul Educaţiei, tezele de pe semestrul I al anului şcolar 2015 – 2016 se susţin, de regulă, până la data de 11 decembrie 2015.

În semestrul al II-lea, tezele se susţin, de regulă, până la data de 20 mai 2016, însă la clasa a VIII- a, tezele se vor susţine până la data de 13 mai 2016, având în vedere că ei intră mai devreme în vacanţă, având Evaluarea Naţională în iunie. Şi elevii de clasa a XII-a dau tezele mai devreme, până la data de 22 aprilie 2016.

La şcolile şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pe lângă lucrările scrise menţionate în listă, se susţine lucrare scrisă semestrială şi la limba şi literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare/calificare profesională , an de studiu şi formă de şcolarizare.

De asemenea, la clasele cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi străine , indiferent de specializare /calificare profesională, pe lângă lucrările scrise menţionate în listă, se susţine lucrare scrisă semestrială şi la limba străină respectivă .

Lista tezelor pentru elevii de gimnaziu:

Clasele a V-a – a VII-a

1. Limba şi literatura română
2. Matematică

Clasa a VIII-a

1. Limba şi literatura română
2. Matematică
3. Istorie/Geografie (la alegere)

Lista tezelor pentru elevii de liceu, profilul teoretic:

Filologie

1. Limba şi literatura română
2. Limba modernă I
3. Istorie/ Geografie (la alegere)
4. Limba latină( la învăţământ seral şi f.r. la clasa a XIIIa, teza se va susţine la Ştiinţe socio-umane)

Ştiinţe sociale

1. Limba şi literatura română
2. Limba modernă I
3. Istorie/ Geografie (la alegere)
4. Ştiinţe socio-umane (Logică, argumentare şi comunicare la clasa a IX-a / Psihologie la clasa a X-a / Economie sau Sociologie (la alegere) la clasa a XI- a / Filosofie la clasa a XII-a/ Filosofie la clasa a XIII-a seral şi f.r. )

Matematică - informatică 1.Limba şi literatura română

2. Matematică
3. Informatica (la seral şi f.r. pentru clasele a IX-a şi a Xa teza se va susţine la Fizică)
4. Fizică/Chimie/Biologie (la alegere) ( la învăţământ seral şi f.r. la clasa a XII-a şi a XIII-a, teza se va susţine
la Fizică)

Ştiinţe ale naturii

1. Limba şi literatura română
2. Matematică
3. Fizică/Chimie/Biologie(la alegere)
4. Fizică/Chimie/Biologie (la alegere, altă disciplină decât cea aleasă la poziţia 3)

Lista teze 2015-2016

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite