Istoria Revoluţiei din 1989, materie opțională la liceu
0Legea privind introducerea disciplinei opţionale „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”, a fost promulgată de șeful statului. Materia ar urma să fie studiată în ultima clasă de liceu.
Actul normativ prevede că programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” se elaborează de către Ministerul Educaţiei, în urma consultărilor cu reprezentanţi ai organizaţiilor de revoluţionari, precum Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989, sau alte organizaţii timişorene ale revoluţionarilor din decembrie 1989, cu reprezentanţi ai Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau ai altor instituţii reprezentative şi se aprobă prin ordin al ministrului Educaţiei.
Cadrele didactice care predau disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate în cadrul cursurilor universitare specializate.
Până la începutul anului şcolar 2023 - 2024, Ministerul Educaţiei va emite ordinul de ministru cuprinzând decizia de introducere a disciplinei, dar şi cu privire la programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”, aferente curriculumului la decizia şcolii, ce va fi adoptată şi publicată de Ministerul Educaţiei.
Din acest an, liceenii studiază la școală trei discipline noi: Educație digitală și abilități media, Educație incluzivă și Dezvoltarea gândirii critice și Strategii metacognitive. Toate cele trei materii sunt opționale.
Potrivit programei, evaluarea la disciplina Educație digitală se va realiza, de regulă, prin interviuri, portoflii, jurnale de lectură, dar și proiecte, în timp ce la Educație incluzivă este nevoie de un portofoiu digital compus din fotografii, înregistrări video și audio axate pe diversitatea culturală și socială.