Inovare în Educaţie, marca Daniel Băluţă: Grădiniţe la mall pentru copiii din Sectorul 4
0Primăria Sectorului 4 vrea ca de anul viitor să mute 500 de copii din două grădiniţe într-un mall din sudul oraşului. În prezent, în spaţiul comercial se lucrează pentru amenajarea claselor, iar investiţia este de peste 250.000 de euro. Grădiniţele de unde vor fi mutaţi copiii vor fi reabilitate.
Primăria Sectorului 4 vrea să refacă 19 grădinţe, care nu au în prezent autorizaţie de securitate la incendiu ISU, astfel că treptat, copiii care învaţă în aceste unităţi, vor fi mutaţi în alte locaţii, scrie Mediafax.
În primă etapă, primăria vrea să mute copiii din două grădiniţe în Grand Arena Mall, unde, în prezent, se amenajează spaţiul necesar.
„Amenajăm un spaţiu pentru un număr de cel puţin 500 de copii, vorbim de două grădiniţe importante. În primă fază, acest spaţiu îi va găzdui pe copiii care vor fi relocaţi din grădiniţele pe care ne-am propus să le aducem în normalitate, adică să obţinem autorizaţiile de securitate la incendiu, pentru un număr total de 19 grădiniţe, iar finanţarea se va face prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a doua, cu finanţare de la Guvern. După un an, un an şi jumătate, aceste două grădiniţe din mall vor deveni de sine stătătoare. Ne interesează, fiind vorba de o locaţie nouă, să o amenajăm după toate normele care sunt impuse în acest moment”, a declarat primarul sectorului 4, Daniel Băluţă.