Elevii cer profesionişti la evaluarea tezelor de examene
0Contestaţii multe – 62.790, cu 15.000 mai multe decât anul trecut – doar la examenul de Bac 2020 şi diferenţe mari de notare la mii de lucrări în urma recorectării tezelor de anul acesta.Nemulţumit de această situaţie, Consilul Naţional al Elevilor – CNE – a cerut într-o scrisoare deschisă crearea unui corp naţional de experţi în evaluare care să-i formeze pe profesorii corectori.
„Diferenţele majore de punctare între cele două serii de evaluare, numărul-record de contestaţii înregistrat pentru această sesiune a examenului de Bacalaureat, erori în ceea ce priveşte interpretarea baremului sau chiar erori de calcul generate de condiţiile improprii în care se corectează lucrările din cadrul examenelor naţionale determină Consiliul Naţional al Elevilor să adopte o poziţie fermă cu privire la necesitatea reformării sistemului de evaluare în cadrul examenelor naţionale şi nu numai”, se arată în documentul CNE.
„Evaluarea se face după ureche“
„Discrepanţele dintre evaluările aceleiaşi lucrări ne demonstrează faptul că profesorii din România decid asupra viitorului nostru fără nici măcar o oră de pregătire, în condiţii improprii. Nu putem să acceptăm faptul că evaluarea lucrărilor din cadrul examenelor naţionale se face după ureche, fără o instruire prealabilă; în acest proces, până acum a contat cantitatea”, argumentează Antonia Pup, preşedinta CNE.
Astfel, la Limba şi literatura română, prima probă scrisă a examenului de Evaluare Naţională/Bacalaureat, profesorii au la dispoziţie doar o singură zi pentru a parcurge şi nota lucrările pe care le au, deşi perioada dintre prima probă şi data afişării rezultatelor iniţiale este de o săptămână, de cele mai multe ori. „Superficialitatea în procesul de evaluare înseamnă nedreptate pentru elevi, care nu beneficiază de un tratament unitar în acest proces”, potrivit aceleiaşi surse. Elevii cer ca profesorii să fie sprijiniţi prin programe flexibile de lucru, dar şi prin oferirea unei mese calde pentru fiecare zi de evaluare.
„Unii profesori copiază notele puse de primul corector“
Expertul în educaţie Ştefan Vlaston detaliază felul în care se corectează tezele, explicând de ce, uneori, apar aceste greşeli de notare. „Aici avem o problemă. Mai ales că profesorii care greşesc nu sunt niciodată sancţionaţi. De oboseală – pentru că trebuie să corectezi minimum 100 de teze pe zi –, unii profesori, în loc să corecteze independent, copiază de pe borderou notele pe care le-a dat primul corector, pentru că sunt doi corectori la fiecare teză.
Iar dacă primul profesor a fost distrat sau obosit sau a pus din burtă nişte note, atunci asta este, adaugă expertul. „Mulţi dau vina pe greşeli la introducerea notelor în calculator. Nu este o explicaţie, pentru că după ce se pun notele, se listează, iar şeful de comisie face confruntarea împreună cu secretara de comisie. Dacă faci şi a doua oară verificarea şi găseşti eventualele greşeli, nu prea stă în picioare această explicaţie. Dar şi aici, cine greşeşte plăteşte! Dar eu nu am văzut un corp de control al ministrului trimis la cazurile flagrante care să ia măsuri drastice. Tăcere deplină!”, conchide Ştefan Vlaston.