Educația, la coada priorităților. Raport OECD: România alocă doar 2,5% din PIB, față de media OECD de 4,7%. Reacția ministrului David
0Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a publicat ediția 2025 a raportului „Educația pe scurt”, care include date detaliate despre România. Documentul arată că, deși rata de finalizare a studiilor universitare este peste media statelor analizate, țara noastră se confruntă cu provocări serioase: investiții reduse în educație, absenteism școlar și o rată ridicată a abandonului universitar.

UPDATE Daniel David: Când eşti într-o criză fiscal-bugetară, nu mai poţi totdeauna să implementezi cele mai bune practici OECD
În replică, ministrul Educației a declarat că, atunci când eşti într-o criză fiscal-bugetară, nu mai poţi să implementezi cele mai bune practici OECD.
„Vedeţi suntem în situaţie de criză fiscal-bugetară, când eşti într-o criză fiscal-bugetară nu mai poţi totdeauna să implementezi cele mai bune practici OECD, dar este foarte important dacă eşti un ministru responsabil sau eşti un decident responsabil ca măsurile pe care le iei să se regăsească între reperele OECD sau reperele europene, dacă vrem să ne raportăm şi la un alt indicator, astfel încât ţara, odată ce este ancorată în aceste instituţii, să poată să comunice, să schimbe date, să schimbe idei, să schimbe practici cu alte ţări din aceste organizaţii”, a spus Daniel David.
Nivel de educație și absolvenți
România înregistrează progrese modeste în ceea ce privește nivelul de educație al tinerilor adulți. Ponderea celor fără studii medii superioare a scăzut de la 26% în 2019 la 24% în 2024.
În schimb, țara noastră face parte dintre cele șase state OECD și partenere în care proporția tinerilor cu studii universitare a scăzut în aceeași perioadă, de la 26% la 23%. Comparativ, media OECD arată că 42% dintre adulți dețin o diplomă terțiară, în timp ce în România doar 19%.
Nivelul de studii superioare garantează totuși perspective bune de angajare: 92% dintre adulții cu studii superioare din România sunt angajați, față de 87% în medie în OECD.
Angajare și venituri
Rata de ocupare a adulților cu studii superioare este ridicată, dar avantajul salarial al acestora este mai mic decât media OECD.
În România, cei cu studii superioare câștigă cu 41% mai mult decât absolvenții de liceu, comparativ cu 54% în medie în OECD.
În schimb, diferența salarială dintre cei fără studii secundare și absolvenții de liceu (studii medii superioare) este de doar 9%, mult sub media OECD de 17%, ceea ce sugerează o distribuție mai egală a veniturilor, dar și randamente mai scăzute ale educației.
Tinerii NEET și participarea școlară
Raportul atrage atenția asupra tinerilor care nu sunt nici la muncă, nici la școală sau în programe de formare (NEET).
În România, 22% dintre tinerii de 18-24 de ani sunt NEET, față de 14% media OECD. Ceea ce înseamnă că 1 din 5 tineri nici nu muncește, nici nu este la studii.
Riscul de șomaj sau inactivitate este mai mare în rândul tinerilor de 25-34 de ani cu studii medii inferioare: 18% sunt șomeri și 45% nu sunt în forța de muncă.
Participarea școlară la vârste fragede este, de asemenea, redusă: 16% dintre copiii de 6-14 ani și 32% dintre adolescenții de 15-19 ani nu sunt înscriși la școală, în comparație cu 2% și 16% media OECD.

Studiile universitare, finalizate sau abandonate
România se descurcă bine în ceea ce privește finalizarea studiilor universitare.
62% dintre studenții care încep programe de licență își obțin diploma, peste media OECD de 43%.
După trei ani suplimentari, rata de finalizare ajunge la 66%, ușor sub media OECD de 70%.
Cu toate acestea, 21% dintre studenți abandonează după primul an, comparativ cu 13% în OECD, ceea ce indică o problemă persistentă de retenție în învățământul terțiar.
Domenii de studiu și studenți străini
România se evidențiază printr-un interes crescut pentru domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică), care reprezintă 31% dintre absolvenți, față de 23% media OECD. Alte domenii populare sunt afaceri, administrație și drept (29%) și arte, științe umaniste, științe sociale și jurnalism (19%).
Mobilitatea internațională a studenților este în creștere: proporția studenților străini a urcat de la 5,4% în 2018 la 6,7% în 2023. Taxele pentru studenții străini la nivel de master sunt de 8.150 USD anual (~40.350 RON), față de 2.098 USD (~10.380 RON) pentru studenții români.
Cheltuielile pentru educație
România cheltuiește 6.069 USD per elev (≈30.040 RON) pentru învățământul primar până la postliceal non-terțiar, mult sub media OECD de peste 13.000 USD. La nivel terțiar, investiția este de 10.329 USD per student (≈51.120 RON), comparativ cu 15.102 USD media OECD (≈74.800 RON).

Ca procent din PIB, educația reprezintă 2,5%, cel mai scăzut nivel din OECD, față de media de 4,7%. Ponderea cheltuielilor pentru educație în bugetul public a scăzut ușor între 2015 și 2022, de la 6,6% la 6,3%. La nivel preprimar, cheltuielile guvernamentale au crescut cu 36,7%, chiar dacă numărul copiilor înscriși a scăzut cu 2,9%.
Profesori și salarizare
Salariile cadrelor didactice din România sunt competitive la nivel internațional: profesorii primari câștigă 14% mai mult decât alți lucrători cu studii superioare, față de -17% media OECD.
Ponderea posturilor vacante este redusă (1,9%), iar doar 2% dintre profesori nu sunt calificați. În plus, profesorii pot primi compensații pentru ore suplimentare, mentorat, predarea în zone defavorizate sau cu elevi cu nevoi speciale.

Ore de școală și vacanțe
Elevii din România primesc 6.000 de ore obligatorii între primar și gimnaziu, cu 1.600 de ore mai puțin decât media OECD. În primar, un elev are 540 de ore anual (față de 804 media OECD), iar la gimnaziu 834 de ore (față de 909).
Vacanțele școlare sunt printre cele mai lungi din OECD: 16,6 săptămâni anual la primar, față de 13,5 săptămâni media OECD.