Dean Thompson a inaugurat târgul educaţional US Alumni Fair, organizat de Ambasada SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adjunctul şefului misiunii diplomatice a Statelor Unite la Bucureşti, Dean Thompson, a inaugurat, vineri, târgul educaţional US Alumni Fair, organizat de Ambasada SUA în România şi găzduit de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu".

Diplomatul american a arătat că educaţia internaţională, ocazia de a studia în străinătate reprezintă o mare oportunitate şi a exprimat speranţa că foarte mulţi dintre cei prezenţi la eveniment vor avea şansa să facă acest lucru.

Thompson le-a povestit elevilor veniţi la târg că şi el, când şi-a pregătit lucrarea de diplomă, a avut ocazia să studieze în străinătate.

„A fost un progres în viaţa mea să studiez peste mări, să-mi fac prieteni, să călătoresc şi apoi să intru într-o carieră unde pot face asta şi, în acelaşi timp, să-mi reprezint ţara peste tot în lume", a spus Dean Thompson, citat de Agerpres.

La rândul său, rectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism, Zeno Bogdănescu, a declarat că târgul are toate datele pentru a fi un succes şi a manifestat speranţa că acest eveniment va deveni o tradiţie.

Târgul educaţional US Alumni Fair oferă celor interesaţi informaţii despre oferta educaţională a diverselor universităţi americane şi despre viaţa într-un campus din SUA. Universităţile sunt reprezentate la eveniment de absolvenţi ai lor.

Printre unităţile de învăţământ superior reprezentate la acest târg se numără Illionis State University, New York University, The Ohio State University, University of Washington, Wentworth Institute of Technology, University of South Carolina.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite