Interviu De ce a ajuns școala românească „o loterie a șanselor de viață“. Expert: „Autonomia fără resurse e o abandonare mascată a elevilor săraci“

Anul școlar 2025-2026 a adus schimbări importante în Educație, de la creșterea normei didactice și reducerea burselor până la reorganizarea școlilor. În timp ce ministerul vorbește despre eficientizare, profesorii atrag atenția asupra efectelor reale ale măsurilor.

Copiii sunt primii care au de suferit din cauza unor reforme făcute cu jumătate de măsură. Foto: Unsplash

Sfârșitul verii 2025 a transformat învățământul preuniversitar românesc într-un coșmar din care nu pare că-și va reveni curând. Legea 141/2025 a crescut cu două ore norma didactică de predare, măsură care a dat peste cap școli întregi: profesori cu state vechi nu și-au mai găsit cele două ore pentru „întregirea de catedră“, a scăzut plata cu ora, au crescut catedrele-mozaic și numărul claselor cu predare simultană, fără ca părinții și elevii să fie consultați. Ministerul Educației și Cercetării a raportat o creștere cu aproximativ 3% a normelor ocupate de titulari și o scădere a celor ocupate de suplinitori necalificați, susținând că efectul pentru elevi este pozitiv: mai multe ore predate de profesori calificați și mai mult timp de interacțiune cu aceștia. Plata cu ora s-a redus de la 30.128 la 14.500 de norme, diminuând interesul profesorilor pensionari care încă salvează sistemul în zonele cu deficit de cadre calificate. Un profesor plătit astfel primește între 20 și 35 de lei net/oră, sub venitul unui muncitor calificat pentru ore suplimentare.

S-a reorganizat și rețeaua școlară: peste 500 de unități care aveau personalitate juridică în vara lui 2025 au devenit structuri arondate altor școli. Măsura, justificată prin reducerea fragmentării administrative și constituirea mai ușoară a normelor, a fost însoțită de creșterea limitelor minime și maxime ale efectivelor de elevi și preșcolari. Rezultatul: mai puține clase și norme și profesori care au ajuns să predea în două, trei, patru sau mai multe școli. Au scăzut și bursele, pe fondul constrângerilor bugetare. Au dispărut bursa de reziliență și bursele pentru olimpici, rămânând bursele de merit, socială, tehnologică și cea pentru sprijinirea reintegrării școlare a mamelor minore. Printre puținele schimbări pozitive se numără extinderea programului „Masă sănătoasă“ – fosta „Masă caldă“ –, de la aproape 515.000 la peste 540.000 de elevi și preșcolari. Beneficiarii primesc gratuit o masă caldă sau, unde aceasta nu poate fi asigurată, un pachet alimentar.

Reforma curriculară a liceului este marele pariu al Ministerului Educației. Noile planuri-cadru, aprobate în iunie 2025, vor fi implementate progresiv din 2026-2027. În paralel, 32 de licee-pilot, ulterior încă 11, vor testa planuri-cadru alternative, cu mai multă descentralizare și o ofertă mai mare de opționale. „Bobocii“ de clasa a IX-a vor avea orare diferite, fără ca șansele la Bacalaureat să fie afectate. Din 2026-2027 nu mai există școli profesionale, acestea fiind transferate la liceu. Elevii din învățământul tehnologic se pot opri după clasa a X-a, cu calificare de nivel I, sau pot continua până în clasa a XII-a, obținând și calificarea de nivel II.

Concursul pentru posturile de director a fost, în sfârșit, deblocat, iar candidaturile pot fi depuse din a doua jumătate a lui septembrie 2026. Există însă temerea că testul-grilă de 60 de minute și planul de acțiune măsoară mai degrabă capacitatea de a completa documente decât de a conduce oameni și gestiona crize. În plus, în 2025-2026 a fost redus drastic timpul de degrevare de la catedră, astfel că directorii trebuie să predea cel puțin jumătate de normă, iar în școlile mici chiar o normă întreagă.

Expertul în Educație Daniela Vișoianu vorbește pentru „Weekend Adevărul“ despre schimbările care au marcat învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026 și analizează efectele acestor măsuri asupra profesorilor, elevilor și școlilor, explicând de ce intervențiile adoptate nu înseamnă neapărat o reformă reală a sistemului. Ea spune că noul an școlar va începe sub semnul instabilității și că, din cauza noii legi a salarizării, ne putem aștepta la greve și proteste.

„Weekend Adevărul“: Cum caracterizați într-o singură frază anul școlar 2025-2026? L-ați numi un an al reformei educației sau un an al austerității?

Daniela Vișoianu: Un an al ajustărilor la o nouă realitate, aproape globală, în care statele finanțează mai degrabă securitatea decât educația. Teama mea este că nu pregătim copiii și sistemul de învățământ prin formule de organizare și de învățare mai agile, deși viitorul va fi responsabilitatea lor. Continuăm să peticim un sistem pentru a păstra lucrurile „așa cum le știm“, chiar dacă intuiția ne spune că această lume se află la finalul unui ciclu de dezvoltare.

Cum evaluați măsura prin care învățământul profesional este integrat în liceele tehnologice? Are potențialul de a schimba percepția asupra învățământului tehnologic sau există riscul să producă efectul opus?

Profesioniștii din învățământul de specialitate, mediul de afaceri, cei din sistemul dual au avertizat că felul în care ministerul a ales să reglementeze, să implementeze și, foarte important, să comunice public această transformare nu demonstrează respect pentru copii și familii, respect pentru comunitățile din care fac parte. În plus, de la toamnă vom vedea cât de puțin sunt pregătiți să integreze aceste noi procese. A fost fundamental greșit să îți propui să rezolvi parte din consecințele dinamicii demografice negative prin „arestarea“ copiilor încă pentru un an, în licee în care aceștia nu înțeleg ce învață și la ce le folosește.

Sistemul de burse a fost restrâns, în timp ce programul „Masă sănătoasă“ a primit mai multe resurse. Considerați că prin aceste decizii România și-a schimbat filosofia de sprijin pentru elevi – de la recompensarea performanței către combaterea excluziunii și a abandonului școlar? Este suficient ceea ce s-a făcut?

Programul „Masă sănătoasă“ este încă departe de ambiția de a cuprinde un milion de elevi, așa cum s-a planificat în 2023. Studiile au demonstrat că orice politică publică ce oferă servicii de sprijin – ideal integrate – este mai eficientă și are un impact mai mare decât diminuarea susținerii bugetare pentru mecanismele de transfer condiționat de bani lichizi – „îți dau bursă dacă vii la școală“. În ultimii ani, sistemul de învățământ a beneficiat și de finanțări consistente prin PNRR. Finalizarea acestora în această vară, asociată cu restricțiile bugetare introduse prin Legea 141/2025, creează premisele unui nou an școlar sărac în resurse, management și încredere.

Catedra, soluția de avarie

Creșterea cu două ore a activității didactice la clasă și reducerea plății cu ora au fost prezentate ca măsuri de eficientizare. Din perspectiva dumneavoastră, au dus ele la o utilizare mai eficientă a resursei umane sau au transferat costul ajustării bugetare către profesori?

Măsurile din vara lui 2025 au transferat și mai mult din costurile educației către familii, accentuând disparitățile. Cercetătorii, dacă vor evalua retrospectiv, vor constata că anul școlar trecut a însemnat o „reașezare“ a minții și alegerilor profesorilor și directorilor din școli – ceea ce am văzut la scară globală post-pandemie, fenomenul de „demisie tăcută“ – rămâi angajat, dar atitudinea este pasivă, îți faci treaba fără inițiativă, fără bucurie – se manifestă deja și în rândul profesorilor.

Statul încearcă să reducă numărul de ore plătite separat și să utilizeze mai eficient profesorii existenți, iar România se confruntă în continuare cu probleme privind atractivitatea profesiei didactice. Nu există riscul ca tocmai aceste măsuri să facă profesia și mai puțin atractivă pentru tineri?

Cu siguranță da, iar acest lucru este deja vizibil în cifrele de la titularizare și în deficitul cronic de profesori pe disciplinele exacte (matematică, fizică, chimie, informatică). Politica actuală aplică o logică pur contabilă într-un domeniu care funcționează pe bază de motivație intrinsecă și prestigiu social. Poate că România nu are capacitatea să susțină o salarizare permanent atractivă pentru profesori, dar un stat inteligent planifică „valuri“ de intrare în perioadele când are mai multe resurse.

Reformele economice îngreunează evoluția sistemului de învățământ. Foto: Adevărul

În vara lui 2024 s-au observat mici semnale de îmbunătățire a interesului, după grevele din 2023. Acesta era un val care merita menținut trei-patru ani. Când transmiți unui tânăr absolvent că activitatea didactică înseamnă mai multe ore la clasă pentru aceiași bani, oportunități reduse de completare a venitului prin plată cu ora și o instabilitate legislativă cronică, mesajul implicit al statului este: „Această profesie nu este o carieră, ci o soluție de avarie“. Riscul iminent este negativarea selecției – în sistem vor intra și vor rămâne doar cei care nu au nicio altă opțiune pe piața muncii, iar prețul îl vor plăti generațiile viitoare.

Cum vedeți locul profesorilor din învățământul preuniversitar în grila de salarizare din noua lege? Ar putea fi un motiv, dacă se mențin propunerile, pentru un nou an școlar zbuciumat? Care ar fi o soluție echitabilă?

Tensiunile uriașe din jurul noii legi a salarizării arată că promisiunea făcută profesorilor după greva din 2023 este în pericol de a fi diluată sub presiunea deficitului bugetar. Poziționarea cadrelor didactice în treimea superioară a grilei publice a fost o cerință morală, nu doar financiară. Dacă propunerile finale vor menține coeficienți devansați de alte categorii bugetare sau vor elimina/diminua sporuri specifice, precum cel de dirigenție, toamna va fi, fără îndoială, una a protestelor și a instabilității. O soluție echitabilă presupune legarea fermă a salariului debutantului de salariul mediu brut pe economie și crearea unei grile transparente de progresie în carieră, dar dublată de o debirocratizare reală. Profesorul trebuie plătit adecvat pentru activitatea de la clasă și pentru pregătirea acesteia, nu supus unor artificii financiare de la un an la altul.

Un viitor an școlar „ca o loterie“

Noile planuri-cadru pentru liceu și liceele-pilot anunță o schimbare importantă: mai multă flexibilitate și autonomie pentru școli. Considerați că sistemul românesc este pregătit pentru această autonomie sau riscăm să avem școli care vor putea face lucruri foarte diferite, în funcție de resursele și competențele de care dispun?

Autonomia fără capacitate instituțională și fără resurse financiare reale nu este altceva decât o abandonare mascată a unor elevi, de regulă cei mai săraci, sub eticheta unor concepte moderne. În teorie, posibilitatea ca o școală să-și construiască un curriculum mai flexibil este pasul corect. În practică însă, studiile de politică educațională arată că descentralizarea brutală într-un sistem profund inegal crește decalajele, nu le reduce. Estimez că vom asista la accentuarea polarizării deja resimțite între licee: un grup restrâns de licee – prioritar cele selectate ca licee-pilot sau cele cu lideri vizionari, profesori pregătiți și comunități de părinți capabile să susțină proiecte – va folosi flexibilitatea pentru a inova spectaculos. În schimb, majoritatea liceelor tehnologice sau din comunitățile defavorizate vor confunda „autonomia“ cu reducerea opțiunilor la ceea ce se poate acoperi ieftin și fără bătăi de cap. Riscul major nu este heterogenitatea în sine, ci transformarea autonomiei într-o confirmare suplimentară a loteriei șanselor de viață pentru elevi.

Urmează un început de an școlar marcat de proteste. Foto: Adevărul

Dacă punem în balanță toate schimbările din acest an – mai multe ore la clasă, mai puțină plată cu ora, reorganizarea școlilor, modificarea burselor, dar și investiții precum „Masă sănătoasă“ și digitalizarea evaluării –, care credeți că va fi efectul lor asupra calității educației peste trei-cinci ani?

Efectul agregat va fi o stagnare obosită sau, în cel mai bun caz, o modernizare de fațadă. Am asamblat o politică publică din piese care trag în direcții opuse: digitalizarea evaluării și „Masa Sănătoasă“ sunt pași tehnici sau de protecție socială benefici, dar ele nu pot compensa degradarea resursei umane și a climatului din școli. Tehnologizarea administrativă nu poate suplini absența unei viziuni despre cum învață un copil în secolul XXI. Am rezolvat logistica unor proceduri, foarte bine, dar am ratat substanța actului pedagogic.

Peste trei-cinci ani, datele internaționale (PISA, TALIS) ne vor arăta probabil același analfabetism funcțional structural, dar dublat de o birocratizare sporită și de un corp didactic epuizat, demotivat, la limita vârstei de pensionare. Este extrem de îngrijorător că decidenții din Educație nu au modelat scenariile post-ieșire la pensie a profesorilor din „generația decrețeilor“ și/sau cele ale reorganizării rețelei școlare în mediul rural.

Cum vedeți anul școlar 2026-2027? Care este schimbarea de care sistemul românesc are cea mai mare nevoie și care ar trebui să fie prioritatea numărul unu?

Intuiția mea este că va fi anul în care mulți absolvenți ai unor facultăți îndoielnice – unii dintre ei cu mari probleme de caracter – vor ajunge la conducerea sistemului de învățământ local, odată cu organizarea noilor concursuri pentru directori. Profesioniștii valoroși, care au testat pe propria piele ce înseamnă să predai 10, 12 sau 16 ore în timp ce conduci o școală, vor face un pas în lateral și nu se vor mai înscrie la concursuri. Estimarea mea este că, printre noii directori, vom regăsi doar o minoritate a minorităților: acei profesori cu egoul îmblânzit, capabili să fie modele autentice pentru comunitățile lor. Schimbarea de care avem cea mai mare nevoie și prioritatea numărul unu, din perspectiva mea, este reconstrucția încrederii și a profesionalismului în leadershipul școlar. Fără manageri de școală integrați moral, buni pedagogi și protejați de ingerințele politice locale, nicio reformă, oricât de bine scrisă pe hârtie, nu va trece de ușa cancelariei.