Catalogul electronic va fi introdus din toamnă în toate şcolile care au infrastructura necesară
0Ministerul Educaţiei a lansat joi în dezbatere modificări ale regulamentului de funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Una dintre modificări prevede extinderea folosirii catalogului electronic în toate şcolile care dispun de infrastructura necesară.

Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică modificări ale Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP).
Acestea prevăd modificarea articolului 106 alin. (2), pentru extinderea posibilităţii utilizării catalogului electronic în toate şcolile care dispun de infrastructura necesară, cu respectarea prevederilor privind tipărirea, înregistrarea şi arhivarea acestuia la finalul anului şcolar şi menţiunea că vor fi respectate standardele tehnice minime necesare, stabilite de reglementările în vigoare, în privinţa catalogului electronic. Se elimină astfel sintagma „unităţi-pilot” care folosesc catalogul electronic, scrie Mediafax.
O altă modificare va da posibilitatea ca mediile elevilor care participă la orele de educaţie fizică şi sport pe o perioadă determinată să poată fi încheiate cu minimum 2 note/calificative, indiferent de perioada în care au fost scutiţi. În forma actuală, calcularea mediei este condiţionată de obţinerea a minimum 2 note/calificative „anterior perioadei de scutire”.
De asemenea, se propune modificarea articolului 116, alin (5), prin stabilirea obligativităţii de transfer la alte profiluri/specializări, dacă nu obţin minimum media 6 la disciplina principală de specialitate, pentru profil/specializare, pentru elevii de la clasele cu profil artistic sau sportiv, elevii de la clasele cu specializările muzică, coregrafie şi arta actorului, elevii de la clasele cu specializările arte vizuale, arte plastice, arte decorative, arhitectură, arte ambientale, design, conservare-restaurare bunuri culturale trebuie (minimum media 6 la toate disciplinele practice de specialitate), elevii de la clasele cu profil pedagogic trebuie (trebuie să obţină la sfârşitul anului şcolar medii anuale de cel puţin 6 la disciplinele limba şi literatura română/limba şi literatura maternă, matematică/aritmetică şi la disciplinele pedagogice de profil).
Modificările se vor aplica din anul şcolar viitor.