A fost prelungit termenul de depunere al cererilor pentru tichetele educaționale. Cine sunt beneficiarii
0Cererile pentru tichetele educaționale, de 500 de lei, pot fi depuse până la 26 noiembrie de către părinți, după ce termenul a fost prelungit, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Tichetele educaționale, ce au o valoare de 500 de lei, pot fi folosite pentru achiziționarea de materiale școlare. Părinții elevilor care se încadrează pot depune cererile până pe 26 noiembrie.
"S-a aprobat prelungirea perioadei de depunere a cererilor pentru tichete educaţionale până în 26 noiembrie 2023, astfel încât să existe timpul necesar pentru ca toţi părinţii să poată depune cererile de sprijin care au la bază ordonanţa 83 din 2023, adoptată recent de Guvern. Este vorba, concret, despre acea primă de 500 lei per copil pentru achiziţii de rechizite sau alte materiale care vor ajuta copiii să îşi continue în condiţii cât mai bune procesul educaţional", afirmă Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.
Guvernul a aprobat săptămâna trecută un program, pentru următorii 4 ani, ce ar putea ajuta 410.000 de preșcolari și școlari să aibă rechizite și haine. Programul este finanțat de fonduri ce vin de la nivel european.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a precizat că tichetele educaţionale sunt destinate procurării de materiale şcolare şi îmbrăcăminte.
Copiii ce provin din medii defavorizate, de nivel preșcolar, primar și gimnazial, în număr de 410.000, vor primi aceste carduri ca să poată merge la școală în condiții cât mai normale.
Cei eligibili pentru acest program trebuie să provină din familii ce au venitul lunar pe membru de familie de maxim 633, pentru preșcolarii, între 3 și 6 ani. Iar pentru elevii de peste 6 ani, venitul maxim lunar pe membru de familie ar trebui să nu depășească 1500 de lei pentru a primi tichetele educaționale.
"Pentru preşcolari, condiţia este ca venitul mediu pe membru de familie să fie 633 de lei, iar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial 50% din salariul minim brut", a explicat Adrian Câciu.