Ce speră să obțină Viktor Orban în urma întrevederii cu Trump

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele SUA, Donald Trump, se întâlnește vineri cu premierul ungar Viktor Orban. Unul dintre subiectele importante pe agenda discuțiilor va fi dependenţa Ungariei de petrolul rusesc, într-un moment în care Trump face eforturi pentru a determina ţările europene să renunţe la acesta, relatează Reuters.

Donald Trump si Viktor Orban FOTO AFP

Orban se întâlnește cu preşedintele SUA pentru prima dată într-un cadru bilateral de când miliardarul s-a întors la Casa Albă, în ianuarie.

Un subiect potenţial dificil îl reprezintă dependenţa Ungariei de petrolul rusesc. Trump a insistat ca ţările europene să înceteze să mai cumpere petrol rusesc, ca o modalitate de a reduce finanţarea Moscovei pentru invazia Ucrainei.

Totodată, oficialii maghiari au declarat  că premierul maghiar intenţionează să discute despre găzduirea la Budapesta a unui summit între SUA şi Rusia, anulat de Trump și despre Moscova susține că a fost doar amânat.

„Toate negocierile diplomatice sunt dificile, dar mă aştept la o negociere prietenoasă şi uşoară”, a declarat Orban pentru presa de stat maghiară când a fost întrebat dacă se aşteaptă la discuţii dificile în ceea ce priveşte scutirile de sancţiuni pentru afacerile din Ungaria ale companiilor petroliere ruse.

Agenţia de ştiri de stat MTI a declarat că, în timpul zborului său către Washington, Orban a calificat subiectul sancţiunilor energetice drept „serios” şi a spus că „miza este mare”, dar nu se aşteaptă ca discuţiile cu Trump pe această temă să fie dificile. „Îl cunosc pe preşedinte, el mă cunoaşte, cunoaştem subiectul, trebuie pur şi simplu să ajungem la un acord”, a declarat Orban, potrivit MTI.

Cei doi lideri intenţionează să vorbească despre modalităţi de cooperare economică între Statele Unite şi Ungaria. Casa Albă a declarat că liderii vor discuta „domenii de interes reciproc” şi a sugerat că ar putea rezulta unele acorduri.

„Poporul american se poate aştepta la mai multe acorduri avantajoase în urma vizitei prim-ministrului Orban, care vizează diverse industrii”, a declarat un oficial al Casei Albe.

Ungaria s-a opus planurilor Comisiei Europene de a elimina treptat importurile UE de gaz rusesc şi gaz natural lichefiat până la sfârşitul anului 2027, adâncind ruptura cu Bruxelles în ceea ce priveşte relaţiile cu Moscova.

Prioritățile lui Viktor Orban

Premierul maghiar, ar dori ca Trump să vină în Ungaria, înaintea alegerilor parlamentare din aprilie, cu miză mare pentru Orban întrucât se confruntă cu o provocare serioasă din partea unui lider al opoziției. Or o vizită a președintelui american ar fi o întărire a imaginii și ar mobiliza electoratul conservator, sunt de părere consilierii săi, citați de The Guardian

„Vor discuta despre problema gazului rusesc, dar ceea ce îl interesează cel mai mult pe Orban sunt alegerile”, a declarat o sursă maghiară.

Gergely Gulyás, șeful de cabinet al lui Orban, a afirmat că întâlnirea cu Trump reprezintă „o oportunitate pentru cei doi șefi de stat de a conveni asupra unei foaia de parcurs care ar putea duce la o întâlnire SUA–Rusia și, eventual, la un acord de pace între Rusia și Ucraina.”

„Există mai multe probleme nerezolvate în negocierile dintre SUA și Rusia. Dacă însă acestea sunt rezolvate, un summit de pace la Budapesta ar putea avea loc în câteva zile, iar din acel moment, în funcție de acordul dintre părți, ar putea urma un armistițiu și pace”, a spus premierul maghiar, citat de portalul Magyar Nemzet.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite