25 de copii au fost premiaţi la ECOlimpiada elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medeea este elevă la şcoala Vasile Alecsandri din Roman şi a câştigat premiul al III-lea la ECOlimpiadăFOTO: Adevărul
Medeea este elevă la şcoala Vasile Alecsandri din Roman şi a câştigat premiul al III-lea la ECOlimpiadăFOTO: Adevărul

25 de copii de clasa a III-a şi a IV-a au fost premiaţi luni pentru lucrările scrise şi implicarea în cadrul proiectului educaţional ECOlimpiada elevilor. Iniţiativa, care aparţine firmei de reciclare Eco-Rom Ambalaje şi susţinută de Ministerul Educaţiei s-a desfăşurat în perioada octombrie 2012-februarie 2013, implicând 15.600 de elevi din 161 de şcoli, din 23 de judeţe.

Proiectul ECOlimpiada urmăreşte educarea celor mici despre colectarea selectivă ca mijloc de conservare a mediului. Elevii au studiat timp de două luni manualul "Învăţăm să reciclăm ambalaje", care a fost publicat atât în limba română cât şi în maghiară şi realizat de către Eco-Rom Ambalaje împreună cu Ministerul Educaţiei şi sprijinit de europarlamentarul Daciana Sârbu, membră a Comisiei pentru mediu, sănătate şi siguranţă alimentară în Parlamentul European.

"Proiectul a început acum doi ani, când s-a lansat manualul pentru ecologie, care este o materie opţională. Am venit şi eu cu nişte idei, le-am spus că în viziunea mea manualul trebuie să fie ca o poveste ca să-i atragă pe elevi. Chiar i-am văzut pe copii dornici să-i înveţe pe ceilalţi, să arate că ei ştiu ceva pe tema asta. Atunci ne-a venit şi ideea să organizăm ECOlimpiada", a spus pentru "Adevărul" europarlamentarul Daciana Sârbu.

M-am bucurat că au foat atâtea lucrări frumoase şi că i-am premiat şi le-am şi spus că vreau să-i văd mai implicaţi, să-i tragă de mânecă pe cei care greşesc că până la urmă ei au grijă de lumea asta pe care o moştenesc de la noi şi contează stadiul în care le-o lăsăm şi, din păcate, mentalitatea nu se schimbă uşor. Îngrijirea mediului este o lecţie pe care trebuie să o înveţe de mici", a explicat europarlamentarul.

Copiii au învăţat deja lecţia şi doresc să dea un exemplu bun în ceea ce priveşte conservarea mediului înconjurător."Mi-a plăcut foarte mult subiectul şi cărticica pe care am citit-o la şcoală. Cred că este important să menţinem mediul curat şi vreau să dau un exemplu în sensul acesta", spune unul dintre premianţi.

"Concret, învăţătorii au dezbătut împreună cu copiii teme de ecologie la clasă după care au redactat mai multe lucrări, iar cea mai bună de la nivelul clasei a fost înscrisă în concurs. Lucrările sunt impresionante, desigur ele sunt specifice vârstei. Au pornit de la poveşti şi au un final fericit cu tematică reciplarea selectivă a materialelor", spune Daniela Călugăru,  Inspector General Direcţia Generală Învăţare şi Educare pe Tot Parcursul Vieţii.

"Scopul şi obiectivele pe care le-am urmărit pentru ECOlimpiadă sunt indicate pentru nivelul copiilor de 9-10 ani, când se formează deprinderile, aptitudinile şi responsabilitatea personală faţă de mediul în care trăim", apreciază Călugăru.

Copiii sunt dornici să mai participe şi la următoarea ediţie

Medeea este elevă la şcoala Vasile Alecsandri din Roman, judeţul Neamţ şi a câştigat premiul al III-lea în cadrul concursului. Ea a participat la eveniment împreună cu învăţătoarea şi tatăl său.

"Am citit câteva cărţi despre ecologie şi m-a mai ajutat doamna învăţătoare, care a făcut cu noi câteva ore despre asta. Mi s-a părut interesant şi aş vrea să mai învăţ pe domeniul acesta şi să mai particip şi altădată la aşa ceva", spune Medeea.

Învăţătorii i-au ajutat pe copii să-şi scrie compunerile şi au ales-o pe cea mai bună pe care au înscris-o în concurs. "Am participat la acest proiect cu toată clasa de 30 de copii. După ce am primit manualele am avut nişte lecţii cu copiii, care au realizat nişte compuneri şi am ales-o pe cea mai bună, care a fost a Medeei, care a fost şi premiată. Dorim să mai participăm şi în viitor pentru că mesajul este foarte important şi foarte bine venit pentru copii", spune învăţătoarea Medeei.

"Am rămas plăcut impresionat de această iniţiativă. Nu am crezut în prima fază că fiica mea va ajunge să câştige acest premiu. Este pentru prima dată când s-a implicat într-un astfel de proiect şi dorim să mai participăm şi pe viitor", spune tatăl Medeei.


Organizatorii plănuiesc o a doua ediţie a ECOlimpiadei

"S-au elaborat 600 de compuneri prin efortul şi plăcerea elevilor de a scrie pe teme de ecologie, protecţia mediului, colectare separată şi nu numai. Toţi participanţii au primit din partea noastră ca organizatori şi sponsori câte o diplomă de participare, iar acdrele didactice care i-au ajutat au primit câte o diplomă de excelenţă. Această primă ediţie va fi urmată de o a doua ediţie a ECOlimpiadei elevilor în care dorim să cuprindem mult mai mulţi elevi şi judeţe, iar la final, toate lucrările scrise de copii vor constitui o carte de poveşti", a explicat pentru "Adevărul directorul general al Eco-Rom Ambalaje, Sorin Cristian Popescu.

ECOlimpiada elevilor s-a desfăşurat în unităţile de învăţământ selecţionate cu ajutorul Inspectoratelor Şcolare Judeţene din Bucureşti, Argeş, Prahova, Slobozia, Constanţa, Tulcea, Vrancea, Iaşi, Neamţ, Bacău, Covasna, Braşov, Mureş, Cluj, Sibiu, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Gorj, Arad, Dolj, Teleorman şi Hunedoara.
 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite