VIDEO Proteste SUA. Un bărbat înfuriat a scos un arc cu săgeţi pentru a-l folosi împotriva unor manifestanţi
0Un bărbat din Salt Lake City a avut o reacţie ieşită din comun în cursul unei protest organizat ca urmare a decesului lui George Floyd. Furios, contramanifestantul a scos un arc pentru a-l folosi, spun martori, împotriva unor protestatari de culoare.
Brandon McCormick, un bărbat din Salt Lake City, a ajuns în atenţia presei internaţionale după ce a scos un arc cu săgeţi pentru a ataca persoane ieşite în stradă să protesteze faţă de violenţa poliţiei.
Potrivit unui martor la scenă, bărbatul a strigat de pe geamul maşinii sale „All Lives Matter”, un slogan folosit acum în sens critic la adresa mişcării Black Lives Matter, după care a ieşit şi a scos un arc cu săgeţi.
„El striga în gura mare, apoi şi-a îndreptat arcul spre un bărbat de culoare din spatele meu. Bărbatul a văzut ce se întâmplă şi a sărit pe el”, susţine un protestatar, potrivit „The New York Post”.
Brandon McCormick a fost oprit de la comiterea unei tragedii de către mai mulţi manifestanţi, după care a ajuns pe mâna poliţiei.
El spune că era un simplu civil până acum, dar s-a schimbat după ce fusese atacat de către doi bărbaţi de culoare.