Impactul Trump 2.0 asupra politicii externe a SUA. Politica marilor puteri și noua ordine mondială
0Revenirea fostului președinte Donald Trump la Casa Albă nu aduce doar o simplă reluare a discursului „America First”, ci o accelerare a fragmentării ordinii internaționale. Într-un interviu acordat publicației The Diplomat, analistul geopolitic Tiberio Graziani, președintele Vision & Global Trends de la Roma, conturează direcțiile posibile ale unei președinții Trump 2.0. Diagnosticul său e limpede: asistăm la reconfigurarea raporturilor de putere globale, cu Statele Unite jucând un rol din ce în ce mai tranșant, dar și mai imprevizibil.
De la multilateralism la tranzacționalism
În viziunea lui Trump, politica externă americană nu trebuie să se subordoneze alianțelor tradiționale sau să întrețină iluzii despre armonii globale. Prioritatea absolută: interesul național, așa cum este definit de cercul restrâns de la Mar-a-Lago. Această abordare nu e nouă, dar va cunoaște o radicalizare. Relațiile cu aliații europeni vor fi filtrate prin prisma costurilor și beneficiilor directe, iar instituțiile multilaterale, de la ONU la NATO, vor fi tolerate doar în măsura în care servesc eficient interesele americane.
În termeni practici, acest lucru ar putea însemna o retragere parțială din angajamentele internaționale și o preferință pentru acorduri bilaterale – mai ușor de negociat, mai simplu de abandonat. Consecința directă: o slăbire a arhitecturii internaționale postbelice și o accelerare a tranziției către o ordine multipolară – cu mențiunea că Trump nu își propune să accepte pasiv această realitate, ci să o frâneze, cât mai mult.
China, Rusia și revenirea doctrinei Monroe
Față de Beijing și Moscova, administrația Trump ar urma să adopte o poziție „defensivă, dar fermă”. În cazul Chinei, obiectivul este clar: reducerea dependenței economice, promovarea producției interne și menținerea supremației tehnologice, inclusiv în domeniul spațial. Cu Rusia, relația va fi mai ambiguă – o combinație de ostilitate strategică și evitarea confruntărilor directe. În ambele cazuri, SUA vor căuta să încetinească emergența unei lumi multipolare și să își reafirme hegemonia, în special în emisfera vestică, acolo unde Trump pare decis să resusciteze, în formă adaptată, doctrina Monroe.
Între tarife vamale și aliați din Est
Agenda politicii interne – bazată pe dezvoltarea producției industriale autohtone – va rezona în relațiile Washingtonului cu aliații săi și cu principalii jucători globali, în special cu Beijingul. Lupta împotriva așa-numitului „stat profund” va avea repercusiuni asupra alianțelor tradiționale ale Washingtonului; prin urmare, Trump va trebui să găsească noi interlocutori în cadrul sistemului occidental, probabil printre așa-numiții suveranisti sau populiști.
Pentru Europa, semnalele sunt deja cunoscute. Parteneriatul transatlantic va trece printr-o nouă criză de identitate. Tarifele vamale vor fi folosite ca instrument de presiune, iar țările din Europa Centrală și de Est, în special Polonia și Ungaria, ar putea deveni noii „favoriți” ai Washingtonului, în detrimentul actorilor tradiționali precum Germania. Alianțele vor fi flexibile, condiționate și mai puțin previzibile, iar NATO riscă să devină, din nou, ținta discursurilor despre „parazitismul european”.
Ordinea mondială, între rivalitate și haos controlat
Din perspectiva geopolitică, ceea ce propune Trump este o lume mai fragmentată, mai conflictuală, dar (din punctul său de vedere) mai „autentică”. Marile puteri vor concura deschis pentru influență, iar SUA vor urmări nu doar menținerea, ci reafirmarea poziției dominante – inclusiv prin politici industriale, dezvoltare spațială și sinergii între antreprenoriat și complexul militar-industrial. Nu întâmplător, figuri precum Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg sunt menționate ca fiind în acord cu această viziune.
În acest tablou, politica spațială capătă o semnificație simbolică și strategică: noua „frontieră” în lupta pentru supremație globală.
Trump 2.0 nu va revoluționa complet politica externă americană – dar o va întări pe direcția unilateralismului, a interesului național și a contestării instituțiilor globale. În centrul acestui proiect se află ideea că lumea nu mai poate fi guvernată prin consens, ci doar prin forță, echilibru de putere și alianțe de conjunctură. Iar America, în această viziune, trebuie să redevină actorul dominant – chiar dacă asta înseamnă să zguduie temeliile ordinii internaționale așa cum o cunoaștem, notează Tiberio Graziani în The Diplomat.
Mesajul lui JD Vance
Într-un discurs susținut vineri, 23 mai, în fața absolvenților Academiei Navale, vicepreședintele american JD Vance a transmis un mesaj tranșant: Statele Unite nu mai pot conta pe o poziție globală de hegemonie necontestată. Declarația reflectă o schimbare profundă de paradigmă în politica externă americană sub administrația Trump, cu implicații majore pentru arhitectura de securitate globală.
„Era dominației incontestabile a Statelor Unite s-a încheiat”, a spus Vance în fața cadrelor militare aflate la început de carieră. „Trăim un moment de cotitură în care trebuie să recunoaștem că pe scena internațională nu mai suntem singurii jucători relevanți, iar amenințările vin din toate direcțiile — de la infrastructura comunicațiilor până la orbita joasă a Pământului.”
O nouă doctrină de securitate americană
Vance, fost ofițer în Corpul Pușcașilor Marini, a descris actuala orientare de politică externă a administrației Trump ca o „ruptură generațională” față de strategiile adoptate în ultimele decenii, inclusiv de președinți republicani. În viziunea sa, perioada de după Războiul Rece, în care SUA s-au afirmat ca „superputere fără rival”, s-a încheiat.
Această schimbare de ton și direcție — una în care accentul cade pe consolidarea avantajului tehnologic și pe o abordare selectivă a angajamentelor internaționale — se conturează tot mai clar ca doctrina oficială a mandatului Trump 2.0, notează Newsweek.
„Nu ne mai putem permite iluzii despre costul intervențiilor militare. Dacă trimitem soldați în misiuni externe, trebuie să o facem cu mijloacele potrivite, nu cu speranțe și retorică”, a spus vicepreședintele, criticând deschis ceea ce a numit „ambițiile naive” ale unor administrații anterioare.
Vance a condamnat în termeni duri politica de „nation-building” promovată în Orientul Mijlociu de liderii americani de după 2001. În opinia sa, resursele Statelor Unite au fost risipite în „proiecte imposibil de realizat” în loc să fie direcționate spre competiția strategică cu actori precum China sau Rusia.
„Cât de greu poate fi să construiești o democrație în Irak sau Afganistan? Ei bine, extrem de greu și enorm de costisitor, așa cum s-a dovedit”, a spus el.
Declarațiile vin într-un moment în care administrația Trump intensifică presiunile asupra aliaților NATO pentru creșterea cheltuielilor de apărare și promovează o nouă arhitectură de securitate, care include idei controversate precum retragerea unor trupe, expansiunea teritorială sau dezvoltarea unui nou sistem de apărare antirachetă.
Reacții și ecouri internaționale
Discursul vicepreședintelui a fost interpretat de analiști drept cea mai clară formulare a unei noi doctrine strategice. „Este, probabil, cea mai articulată exprimare a transformării în curs în politica externă americană”, a declarat Javed Ali, profesor la Universitatea din Michigan și fost oficial în Consiliul Național de Securitate.
Pe rețelele sociale, reacțiile au fost diverse. Nigel Gould-Davies, expert în cadrul International Institute for Strategic Studies, a sugerat că Vance „începe să înțeleagă realitățile războiului”. În schimb, Gerard Baker, editorialist la Wall Street Journal, a atras atenția asupra lipsei de coerență care a marcat adesea politicile lui Trump: „Doctrina Trump e greu de definit, pentru că rareori păstrează consecvența — nici retorică, nici practică.”
Discursul lui JD Vance a venit în aceeași săptămână în care președintele Trump a anunțat noi tarife vamale pentru Uniunea Europeană, semn că politica externă se va intersecta tot mai mult cu interesele economice și tehnologice ale SUA.
În contextul deteriorării relațiilor comerciale cu aliați tradiționali și al tensiunilor în creștere cu rivali globali, administrația Trump pare să-și redefinească rolul în lume. Politica de securitate va rămâne un subiect-cheie în lunile următoare, cu implicații atât pentru relațiile transatlantice, cât și pentru arhitectura globală de securitate.
Trump a „redus drastic” Consiliul Național de Securitate al SUA
Președintele american Donald Trump a „restrâns” drastic Consiliul Național de Securitate al Casei Albe, concediind o serie de funcționari, punându-i pe alții în concediu administrativ și ordonând multor „angajați detașați” să se întoarcă la departamentele lor (mulți angajați ai Consiliului Național de Securitate au fost transferați la Casa Albă din alte părți ale guvernului federal, inclusiv Departamentul de Stat, Pentagonul și agențiile de informații).
Șeful de cabinet al Consiliului Național de Securitate, Brian McCormack, le-a trimis un e-mail angajaților informându-i că au la dispoziție 30 de minute pentru a-și aduna lucrurile și a părăsi clădirea agenției.Una dintre sursele FT apropiate Casei Albe a declarat pentru publicație că Trump a învățat din primul său mandat la Casa Albă că mulți oficiali ai Consiliului Național de Securitate îi pot bloca în liniște agenda. „Nu va repeta această greșeală”, a declarat sursa pentru publicație.
În total, „restructurarea” a afectat mai mult de o sută de angajați, scrie The Wall Street Journal.
Consiliul Național de Securitate a păstrat unii angajați, majoritatea directori, dar a eliminat zeci de posturi, scrie Financial Times, citând surse.Concedierile au fost „sub conducerea” noului consilier pentru securitate națională al lui Trump, Marco Rubio, care îndeplinește și funcția de secretar de stat al SUA.Funcționarii care și-au pierdut funcțiile au primit o notificare oficială în acest sens vineri, 23 mai.
În prezent, nu se știe dacă consilierul adjunct pentru securitate națională, Alex Wong, a fost demis. Trei persoane familiarizate cu procesul au declarat pentru FT că directorul pentru Asia, Ivan Kanapati, a rămas în funcție, dar întreaga sa echipă, inclusiv personalul chinez, a fost concediată.
Potrivit mai multor interlocutori ai publicației, Trump a „desființat” și cea mai mare parte a direcției Consiliului, care se ocupa de probleme de tehnologie și politică de securitate națională. Anterior, șeful Casei Albe l-a concediat pe David Feith, care conducea unul dintre departamentele create în timpul administrației Biden - acest departament a jucat un rol important în modelarea controalelor la export pentru a îngreuna mult obținerea de către China a tehnologiilor americane avansate care ar putea ajuta armata Beijingului.
Trump se teme să nu-i fie blocată agenda
Robert O'Brien, care a fost consilier pe probleme de securitate națională în prima administrație Trump, a scris recent un articol în care solicita reducerea numărului de oficiali ai Consiliului Național de Securitate la aproximativ 60. Consiliul Național de Securitate, care funcționează în mod tradițional ca un birou de coordonare, a avut peste 200 de angajați în timpul administrației predecesorului lui Trump, Joe Biden.
„Nu există nicio îndoială că sub administrația Biden Consiliul Național de Securitate a devenit supradimensionat și a încercat în mod arogant să se implice în politica externă, în loc să își îndeplinească rolul tradițional de coordonare a activităților celorlalte agenții de securitate națională. Cu toate acestea, există pericolul ca un Consiliu Național de Securitate excesiv redus să nu aibă suficientă autoritate executivă pentru a menține ordinea în activitatea sistemului național de securitate”, a declarat Dennis Wilder, un fost înalt funcționar al Consiliului în administrația SUA sub președintele George W. Bush.
Biroul Pentagonului dedicat Ucrainei ar putea fi retrogradat. Semnalul unei posibile repoziționări globale
În plin context de stagnare a sprijinului militar acordat Ucrainei, Pentagonul ia în calcul o reorganizare care ar putea marca o schimbare semnificativă de direcție în politica de securitate americană față de Europa de Est. Potrivit unor surse citate de publicația Defense News, biroul din cadrul Departamentului Apărării responsabil cu politica militară față de Rusia, Ucraina și Eurasia ar urma să fie absorbit de o structură mai largă: biroul pentru Europa și NATO.
Fără a presupune, deocamdată, reducerea personalului, această reorganizare ar însemna, totuși, o diminuare a influenței unui birou care a jucat un rol esențial în coordonarea ajutorului militar acordat Kievului după invazia rusă din 2022 – peste 130 de miliarde de dolari, din care jumătate au provenit direct din bugetul american.Atât biroul pentru Ucraina, cât și cel pentru Europa și NATO raportează către asistentul secretarului apărării pentru afaceri de securitate internațională – o poziție care, la rândul său, este asigurată interimar, în așteptarea confirmării lui Daniel Zimmerman de către Senat.
Se încarcă comentariile...
