Uraganul Delta a lovit statul Louisiana la doar şase săptămâni după uraganul Laura - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uraganul Delta a lovit statul american Louisiana, vineri seară, la doar şase săptămâni după uraganul Laura, aducând ploi abundente şi vânt puternic.

După ce a pătruns pe uscat în Texas, el a fost redus la categoria 1, dar meteorologii încă îl consideră o furtună periculoasă.

Delta este a zecea furtună din sezon care loveşte SUA continentală, cifră record pe care unii cercetători o pun pe seama schimbărilor climatice. 

Phil Klotzbach, cercetător la Colorado State University, a spus vineri că Delta este a patra furtună care a primit un nume din Louisiana în acest sezon, egalând recordul din 2002.

Potrivit National Hurricane Center, rafalele de vânt ajung la 75 mile/oră (120 km/h) şi au fost emise alerte privind inundaţii.

Delta este aşteptat să se deplaseze spre nord-estul statului până sâmbătă dimineaţă, apoi va ajunge în nordul Mississippi şi în Tennessee Valley.

Valuri puternice provocate de furtună au lovit, vineri, coasta de sud-vest.

Şase milioane de oameni din Louisiana până în Mississippi şi vestul Tennessee au fost avertizaţi privind inundaţiile.

Este a şasea oară anul acesta când locuitorii din Louisiana s-au pregătit pentru un uragan. Aproximativ 440.000 de gospodării au rămas fără curent electric, vineri seară.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite