Un suvenir atipic. Agenţii de securitate de la un aeroport din SUA au găsit un lansator de rachete într-un bagaj
0Agenţii TSA (trad. Administraţia Securităţii Transportului) de la un aeroport din Baltimore au găsit un lansator de rachete în bagajul unui bărbat care se întorcea din Kuwait, relatează CNN.
Conform unei declaraţii de presă a TSA, călătorul s-a dovedit a fi un militar care se întorcea acasă, în Jacksonville, Texas. Interogat de agenţii de securitate, acesta e declarat că şi-a dorit un suvenir neobişnuit, care să-i amintească de timpul petrecut în Orientul Mijlociu.
Chiar dacă dispozitivul nu era funcţional, acesta a fost confiscat. Conform reglementărilor legale, dispozitivele militare nu sunt obiecte permise nici în bagajele înregistrate, nici în cele de mână. Bărbatul a fost eliberat la timp pentru a prinde cursa de avion.
Purtătorul de cuvânt al TSA a comentat pe Twitter: ”Poate ar fi trebuit, mai bine, să-şi ia un breloc”.
Descoperirea făcută de agenţii de securitate se înscrie pe o lungă listă de obiecte neobişnuite găsite în bagajele călătorilor. În 2012, un pasager care călătorea de la aeroportul din Miami către Venezuela a încercat să transport peşti tropicali, ţestoase şi corali în mai multe pungi cu apă. Lista mai include şi praf de puşcă, cranii de om, săbii, marijuana ascunsă într-un borcan cu unt de arahide şi două ghiulele pentru un tun medieval.