Video Trump glumește despre o „fuziune” între SUA și Canada într-o conferință cu premierul Mark Carney: „Nu acolo voiam să ajung”
0Președintele american Donald Trump și premierul canadian Mark Carney au susținut marți, 7 octombrie, o conferință de presă comună în Biroul Oval, în care au discutat despre relațiile bilaterale și viitoarele negocieri comerciale dintre cele două țări.

Întrebat dacă premierul Canadei a făcut ceva în ultima săptămână care să complice negocierile, Trump a răspuns: „Carney este un om grozav, dar poate fi foarte dur. Este un lider de clasă mondială, face o treabă excelentă și este un negociator redutabil.”
Când un jurnalist l-a întrebat de ce nu încheie totuși un acord cu Ottawa, dacă îl apreciază atât de mult pe premier, Trump a răspuns în stilul său caracteristic: „Pentru că vreau și eu să fiu un om grozav”, stârnind râsete în sală, relatează BBC.
Referindu-se la discuțiile comerciale, Trump a spus că noul acord „va include totul”, inclusiv sectorul lactatelor, și a adăugat că „poporul Canadei ne va iubi din nou”, fără a oferi detalii suplimentare despre conținutul negocierilor.
Premierul Mark Carney a mulțumit liderului american pentru primire, lăudându-l drept „un președinte transformator” și menționând realizările sale, printre care „angajamentele fără precedent ale partenerilor NATO pentru creșterea cheltuielilor de apărare” și „neutralizarea Iranului ca forță teroristă”.
Discuția a luat un ton ușor comic atunci când Trump a intervenit spontan, vorbind despre „o posibilă fuziune între Statele Unite și Canada”, o glumă care a stârnit râsete în sală.
„Nu acolo voiam să ajung”, a răspuns Carney, zâmbind și continuându-și discursul. El a adăugat că Ottawa sprijină planul de pace pentru Israel și Gaza propus de administrația Trump și că „va face tot ce poate pentru a susține această inițiativă”.