Amazon a blocat 1.800 de aplicaţii nord-coreene frauduloase. În spatele profilurilor au fost identificate „ferme de laptopuri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigantul american Amazon a anunţat că a blocat peste 1.800 de aplicaţii din partea nord-coreenilor, în timp ce Phenianul este acuzat că eludează sancţiunile ONU prin trimiterea de specialişti IT în străinătate pentru a câştiga bani şi a spăla fonduri, scrie AFP.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Stephen Schmidt, șeful departamentului de securitate al companiei Amazon, a afirmat săptămâna trecută, într-o postare pe reţeaua socială LinkedIn, că nord-coreeni „caută locuri de muncă IT la distanţă la companii din întreaga lume, în special în Statele Unite", potrivit Agerpres, care citează agenția de presă  internațională.

Potrivit acestuia, compania a înregistrat o creştere de aproape o treime a acestor aplicaţii în ultimul an.

În spatele acestor profiluri se află „laptop farms” („ferme de laptopuri"): birouri discrete pline de computere situate fizic în Statele Unite, conectate la internet prin intermediul unor furnizori americani, dar controlate dintr-o altă ţară, a explicat Stephen Schmidt.

Potrivit șefului departamentului de securitate al companiei, problema „nu se limitează numai la Amazon”, ci „probabil apare la scară largă în întregul sector”.

Pentru a detecta aplicaţiile frauduloase, Schmidt spune că se caută numere de telefon formatate incorect şi diplome dubioase.

În iulie, o americancă a fost condamnată la peste opt ani de închisoare pentru că a condus o „fermă de laptopuri" care le-a permis nord-coreenilor să obţină locuri de muncă la distanţă în peste 300 de companii IT americane.

Schema a generat peste 17 milioane de dolari pentru ea şi Coreea de Nord, potrivit autorităţilor.

 „Îşi finanţează periculosul programul de arme”

În 2024, un alt american a fost arestat pentru că i-a ajutat pe nord-coreeni să obţină locuri de muncă la companii britanice şi americane.

„Coreea de Nord a trimis mii de profesionişti IT cu înaltă calificare în întreaga lume pentru a înşela companiile şi a eluda sancţiunile internaţionale cu scopul de a continua să îşi finanţeze periculosul programul de arme", a declarat procurorul Henry Leventis la acea vreme.

Anul trecut, serviciile de informaţii sud-coreene au avertizat că agenţi nord-coreeni folosesc LinkedIn pentru a se da drept recrutori, abordând sud-coreeni din sectorul apărării pentru a obţine informaţii.

În baza sancţiunilor ONU, lucrătorilor nord-coreeni le este interzis să câştige bani în străinătate.

Un raport din 2024 al organizaţiei 38 North, cu sediul în Statele Unite, afirmă că specialiştii IT nord-coreeni - ascunzându-şi naţionalităţile - au obţinut deja contracte pentru a lucra la proiecte de animaţie conduse de companii japoneze şi americane precum Amazon şi HBO Max.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite