Trump amenință că îi va deporta în El Salvador pe „teroriștii” care incendiază mașini Tesla
0Președintele Donald Trump a avertizat că cei care se fac vinovați de vandalizarea și incendierea mașinilor și stațiilor de încărcare Tesla vor fi considerați teroriști și vor fi trimiși în El Salvador.

Trump a intervenit la câteva ore după ce procurorul general Pam Bondi a promis că suspecții vor avea de înfruntat „întreaga forță a legii pentru utilizarea cocktail-urilor Molotov ca să incendieze mașini Tesla”.
„Aștept cu nerăbdare să văd teroriștii bolnavi primind pedepse de 20 de ani de închisoare pentru ceea ce fac lui Elon Musk și Tesla. Poate că le-ar putea da sentințe în închisorile din El Salvador, care au devenit atât de recent celebre pentru condiții atât de minunate!”, a amenințat președintele american.
„Cei care sunt prinși că sabotează Tesla vor avea șanse foarte mari să fie închiși până la douăzeci de ani, iar asta îi include și pe finanțatori. VA CĂUTAM!!!”, a subliniat el pe Truth Social.
În remarcile ulterioare din Biroul Oval, el i-a descris pe cei care comit astfel de acte drept „terorişti”.
Donald Trump susține că a deportat migranți periculoși în El Salvador
Totodată, apărat decizia de a trimite oameni „foarte răi” în închisoarea din El Salvador.
„Ei bine, eu îi văd pe acești oameni ca pe niște teroriști, la fel ca alții”, a spus el despre cei acuzați că vandalizează mașini Tesla..
„Când am văzu toate acele showroom-uri arzând și acele mașini – nu una sau două, ci șapte, opt, zece arzând, explodând în toate direcțiile. Aceștia sunt teroriști.
„Nu am avut asta pe 6 ianuarie, pot să-ți spun că nu am avut așa ceva pe 6 ianuarie”.
Comentariile lui Trump au venit la mai puțin de o săptămână după ce administrația sa a deportat peste 200 de presupuși membri ai bandei Tren de Aragua în El Salvador. Președintele salvadorian a postat imediat o înregistrare video cu aceștia aliniați pentru a li se rade capul înainte de a fi încarcerați.
Centrul de izolare a terorismului” din El Salvador (Cecot) a apărut la toate televiziunile de știri săptămâna aceasta.
Un jurnalist de televiziune australian, Liam Bartlett, a numit-o „gaura iadului”.
„Nu există cearșafuri [și] saltele. [Prizonierii] dorm pe cadre reci din oțel și mănâncă aceeași masă în fiecare zi”, a spus el.
„Ustensilele sunt interzise, așa că își folosesc mâinile. Există doar două toalete deschise în fiecare dintre aceste celule masive și luminile rămân aprinse 24/7. Imaginează-ți cât ai rezista în aceste condiții”, a spus el.
Trump a vorbit, de asemenea, despre persoane care ar fi „organizat” evenimente anti-Tesla.
„Și te uiți la ce se întâmplă acum cu acești teroriști. Aceștia sunt teroriști și acesta este un eveniment organizat. Uitați-vă la pancartele lor - aruncați o privire. Toate sunt făcute de aceeași companie. O slujbă drăguță și scumpă”, a spus el.
„Acum, aceștia sunt – oamenii care îl finanțează, sunt, după părerea mea, într-un necaz la fel de mare ca și cei care aprind fitilul și dau foc. Deci vom vedea. Sunt investigați foarte serios de FBI și de Departamentul de Justiție. Acești oameni sunt teroriști”, a spus Trump.
Judecătorul, James Boasberg, care a încercat să oprească deportarea a peste 200 de venezueleni, a solicitat de la administrația Trump informații cu privire la zborurile despre care aceasta susține că erau deja în curs atunci când a primit ordinul scris. Trump și miliardarul aliat Elon Musk au îndemnat la destituirea judecătorului, declanșând acțiuni în rândul loialiștilor republicani ai Camerei.
Administrația Trump a refuzat să dezvăluie identitățile persoanelor care au fost deportate, însă CBS a publicat o listă scursă. Avocații unora dintre bărbații deportați susțin că aceștia sunt nevinovați.