Video Tentativa de asasinat asupra lui Trump redeschide un capitol înfiorător al politicii americane ANALIZĂ
0Tentativa de asasinat de sâmbătă, 13 iulie, asupra fostului președinte american Donald Trump, care a deschis un capitol sumbru în istoria de violență politică a SUA, a cutremurat o națiune deja înstrăinată în timpul uneia dintre cele mai dificile perioade din istoria sa modernă, arată CNN într-o analiză.
Acest atac asupra unui fost lider la un miting electoral cu câteva zile înainte ca acesta să fie desemnat candidat republican în cursa pentru Casa Albă este un atac la adresa democrației și a dreptului fiecărui american de a-și alege liderii.
Fostul președinte al SUA se afla pe scenă, iar în spatele său se aflau, ca întotdeauna, susținători care țineau afișe, atunci când a fost deschis focul. Un glonț l-a atins pe politicianul republican în lobul urechii. El a fost rapid înconjurat de agenți ai Serviciului Secret al SUA și târât în afara scenei către un vehicul care îl aștepta.
Incidentul, petrecut la Butler, Pennsylvania, a fost la un pas de a fi mult mai grav.
„Toată lumea pare foarte furioasă”
O imagine surprinsă de Evan Vucci de la Associated Press cu un Trump sfidător, dar în viață - cu sânge pe ureche și pe obraz, scos în grabă de pe scenă de agenții Secret Service, cu pumnul ridicat și cu steagul american în fundal - a devenit imediat reprezentativă. Fotografia va defini o epocă politică tensionată, oricare ar fi urmările politice încă neștiute ale unei zile însorite care a devenit un adevărat coșmar.
Deși Trump nu ocupă în prezent funcția de președinte, atacul scoate în evidență pericolul omniprezent care planează asupra funcției și asupra celor care aspiră la ea - și, mai ales, asupra celor care o exercită. Joe Biden este cel de-al 46-lea președinte al SUA - și patru dintre predecesorii săi au fost uciși în timpul mandatului, cel mai recent fiind John F. Kennedy, în 1963.
Atacul asupra lui Trump pune capăt unei perioade de patru decenii în care mulți au considerat că expertiza Serviciului Secret a redus foarte mult posibilitatea unor astfel de atacuri.
Atacul asupra lui Trump în timpul campaniei prezidențiale a dus la apariția unor comparații cu asasinarea candidatului democrat Robert F. Kennedy în 1968, an marcat de vărsare de sânge, în care au mai fost ucis liderul drepturilor civile Martin Luther King Jr.
Și alte violențe au mai avut loc de atunci. În urmă cu 13 ani, deputata Gabrielle Giffords, o democrată din Arizona, a suferit leziuni cerebrale după ce a fost împușcată în cap la un eveniment soldat cu moartea a șase persoane. În 2017, un bărbat înarmat a deschis focul la un antrenament de baseball al Congresului republican, împușcându-l pe Steve Scalise, la acea vreme șeful majorității din Cameră, și pe alte trei persoane. În plus, poporul american încă procesează atacul asupra Capitoliului SUA de către susținătorii lui Trump din 6 ianuarie 2021.
Un susținător al lui Trump prezent la miting, Joseph Meyn, l-a văzut pe fostul președinte rănit și s-a declarat „șocat” de acest incident.
„Toată lumea pare foarte furioasă. Se pare că există o mulțime de oameni furioși acolo. Nu sunt șocat că s-a întâmplat asta. Sunt șocat că stăteam acolo și s-a întâmplat lângă mine", a spus el. „Este pur și simplu oribil”, a mai adăugat susținătorul lui Trump.
Reacția lui Joe Biden
Majoritatea liderilor și actorilor politici au reacționat imediat la atacul asupra lui Trump și au făcut apel la calm. Joe Biden, care a petrecut câteva zile încercând să își consolideze campania, a reacționat, de asemenea, la acest eveniment.
„Am fost informat cu privire la împușcăturile de la mitingul lui Donald Trump din Pennsylvania. Sunt recunoscător să aud că este în siguranță și se simte bine. Mă rog pentru el și familia sa și pentru toți cei care au fost la miting, în timp ce așteptăm informații suplimentare. Jill și cu mine suntem recunoscători Serviciului Secret pentru că l-au adus în siguranță. Nu există loc pentru acest tip de violență în America. Trebuie să ne unim ca o națiune pentru a o condamna”, a spus Biden.
Dat fiind faptul că politica din Statele Unite este extrem de polarizată, șocul inițial al tentativei de asasinat va duce inevitabil la apariția unor consecințe politice grave.
Trump era deja considerat un erou invincibil de către susținătorii săi. Imaginea sa de luptător care este în permanență atacat de dușmanii săi va fi și mai adânc înrădăcinată de acum înainte. Într-un moment de stăpânire de sine după ce a fost atins, fostul președinte a avut grijă să creeze un moment de sfidare reprezentativ - ridicându-și pumnul și strigând mulțimii sale „Luptă, luptă" - privind direct la numeroasele camere ale televiziunilor.