SUA ar putea impune sancțiuni împotriva unor cetățeni maghiari

0
Publicat:

Statele Unite ar putea impune măsuri restrictive care vizează persoane importante din Ungaria, ca răspuns la apropierea dintre Budapesta și Moscova, conform unor surse diplomatice, relatează 444.hu.

Steag SUA
SUA ar putea impune măsuri restrictive. Foto pixabay (Arhivă)

David Pressman, care a fost numit ambasadorul SUA la Budapesta în luna septembrie a anului trecut, a transmis că va susține o conferință de presă miercuri, 12 aprilie, în momentul în care măsurile restrictive ar putea fi comunicate. 

Conform Bloomberg, dintre cei afectați de aceste sancțiuni ar face parte și persoane din sistemul bancar al Ungariei. 

De asemenea, relațiile dintre SUA și Ungaria s-au degradat treptat. Pe 22 februarie, la o întâlnire cu deputații din coaliția partidului de guvernământ în ajunul sesiunii de primăvară a parlamentului, premierul ungar Viktor Orban i-a numit pe toți cei care susțin soluția militară a conflictului din Ucraina, inclusiv administrația SUA și conducerea Uniunii Europene, adversarii săi politici. Această afirmație se regăsește într-unul dintre documentele scurse de la Pentagon. 

Conform publicației maghiare 444.hu, faptul că Ungaria a amânat să-și dea acordul pentru aderarea Finlandei și Suediei la NATO a fost „ultima picătură” pentru SUA. 

În plus, Washingtonul este din ce în ce mai deranjat de atitudinea guvernului premierului ungar Viktor Orban cu privire la războiul pe care Rusia l-a declanșat în Ucraina. Orban a afirmat de nenumărate ori că războiul va escalada dacă Ucraina primește în continuare ajutor militar.

Cu toate că premierul ungar a încuviințat sancțiunile impuse Moscovei, în SUA există „un sentiment în creștere că guvernul maghiar se joacă cu focul", potrivit 444.hu, menționând un diplomat occidental care a vorbit sub protecția anonimatului. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite