Studenții străini ar putea plăti zeci de mii de dolari pentru a lucra în SUA. Ce pregătește Trump
Studenții internaționali care vor să lucreze în Statele Unite după absolvire ar putea fi obligați să achite taxe de zeci de mii de dolari. Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS) propune ca accesul la programele de formare profesională destinate titularilor de vize F-1 să coste cel puțin 70.000 de dolari.

Propunerea vizează programul Optional Practical Training (OPT), prin care studenții străini înscriși la universități americane pot dobândi experiență profesională în domeniul în care au studiat, notează Reuters.
Conform documentului publicat miercuri de administrația americană, taxa inițială ar fi de cel puțin 70.000 de dolari. Pentru o perioadă suplimentară de formare profesională ar urma să fie percepută o taxă de încă 30.000 de dolari.
În prezent, studenții care participă la astfel de programe achită aproximativ 500 de dolari.
Viza F-1 le permite studenților străini să urmeze cursurile unor instituții de învățământ acreditate în cadrul Student and Exchange Visitor Program (SEVP).
Prin programul OPT, aceștia pot participa la activități de formare profesională pentru cel mult 20 de ore pe săptămână în timpul anului universitar și pentru o perioadă limitată după absolvire.
Studenții care au absolvit specializări din domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM) beneficiază de o perioadă suplimentară în care pot urma astfel de programe.
DHS susține că măsura urmărește să verifice mai strict modul în care sunt folosite aceste programe.
„DHS stabilește acum o taxă pentru a se asigura că angajatorii, studenții și instituțiile desfășoară activități corespunzătoare, compatibile cu statutul de admitere ca nonimigrant F-1”, a declarat agenția.
Departamentul pentru Securitate Internă afirmă, de asemenea, că noile reguli au fost concepute „pentru a combate frauda, a consolida integritatea sistemului de imigrație și a proteja lucrătorii americani”.
Pentru mulți absolvenți străini, OPT reprezintă o etapă importantă către obținerea unui loc de muncă în Statele Unite și, ulterior, a unei vize H-1B.
Programul H-1B este folosit de companiile americane pentru angajarea specialiștilor străini în domenii care necesită calificări înalte. De-a lungul timpului, numeroși ingineri și oameni de știință, în special din India și China, au folosit această rută pentru a trece de la studiile universitare la locuri de muncă în SUA și, în unele cazuri, către obținerea dreptului de ședere permanentă.
Marile companii de tehnologie americane au devenit astfel dependente de recrutarea specialiștilor formați în universitățile din Statele Unite și din străinătate.
Administrația Trump a înăsprit și condițiile pentru vizele H-1B, prin creșterea unor taxe asociate acestora.
Noua măsură face parte din seria de politici prin care administrația Trump încearcă să înăsprească regulile pentru cetățenii străini aflați în Statele Unite.
Propunerea este însă în contradicție cu unele dintre declarațiile făcute de Donald Trump în timpul campaniei prezidențiale din 2024. Atunci, el a promis că va facilita rămânerea în SUA a studenților străini care absolvă universități americane și a sugerat chiar că aceștia ar putea primi o Carte Verde după absolvire.
Măsura este deja criticată de organizațiile care susțin atragerea specialiștilor străini.
„Nu va avea câștig de cauză în instanțe, la fel cum taxa de 100.000 de dolari pentru vizele H-1B și alte politici restrictive au fost anulate”, a scris miercuri pe LinkedIn Doug Rand, directorul Talent Mobility Fund, organizație care urmărește atragerea specialiștilor străini din domeniile STEM.
Deocamdată, propunerea nu este definitivă. Documentul se află în dezbatere publică timp de 30 de zile, perioadă în care persoanele și organizațiile interesate pot transmite observații.




















































