Secret Service vrea o replică de opt milioane de dolari a Casei Albe pentru a se antrena mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până şi câinii de la Secret Service sunt bulversaţi de mediul în care se antrenează, pentru că sunt obişnuiţi „să răspundă pe o suprafaţă dură, nu pe iarbă“ FOTO wavy.com
Până şi câinii de la Secret Service sunt bulversaţi de mediul în care se antrenează, pentru că sunt obişnuiţi „să răspundă pe o suprafaţă dură, nu pe iarbă“ FOTO wavy.com

După multe gafe ce ar fi putut pune în pericol familia prezidenţială americană, Secret Service vrea să încerce ceva nou: antrenamentul într-o replică a Casei Albe, o replică ce ar costa opt milioane de dolari, informează CNN.

În timpul unei audieri privind solicitările bugetare ale Secret Service-ului, directorul agenţiei Joseph Clancy a solicitat opt milioane de dolari pentru a construi o replică mai bună a Casei Albe pentru ca agenţii să se poată antrena.

Acum, pur şi simplu ne antrenăm într-o parcare. Nu avem tufişurile, nu avem fântânile, nu avem o imagine realistă a Casei Albe“, explică Clancy solicitarea sa. El a adăugat că şi câinii Secret Service sunt bulversaţi de mediul în care se antrenează, pentru că sunt obişnuiţi „să răspundă pe o suprafaţă dură, nu pe iarbă“.

„Este important să avem o replică cât mai apropiată de adevăr pentru a ne putea face mai bine slujba, pentru a ne antrena mai bine ofiţerii, agenţii şi echipele de intervenţie“, a adăugat directorul Secret Service.

Replica Casei Albe ar include faţada reşedinţei prezidenţiale, aripile de est şi de vest ale clădirii, cabinele gardienilor, terenul şi drumurile din jurul Casei Albe, potrivit „New York Times“.

Declaraţia lui Clancy vine într-un moment în care serviciile secrete americane sunt iar criticate din cauza unui incident care a implicat doi agenţi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi care au întrerupt investigaţia unui pachet suspect sosit la Casa Albă. Cu doar şase luni înainte, Secret Service nu a reuşit să oprească un intrus ce a sărit gardul Casei Albe şi a intrat în clădire. Acest incident a dat naştere la multe evaluări interne şi la un număr mare de rapoarte privind eşecul agenţilor.

Într-unul din rapoarte se sugera că agenţii ar trebui să se antreneze „în condiţii care sunt asemănătoare cu mediul real“ în care-şi desfăşoară activitatea.

Secret Service mai solicită şi câteva milioane de dolari pentru renovarea „unui spaţiu de tir“ şi a unui loc de antrenament ce reprezintă o stradă de oraş obişnuită.

Însă mulţi critici, şi din organizaţie, şi din afara ei, susţin că agenţia trebuie să rezolve problemele pe care le are, fapt ce ar necesita o investigaţie completă, nu doar o replică a Casei Albe pentru antrenamente, conchide CNN.

image
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite