Preşedintele Biden opreşte sprijinul SUA în ofensiva condusă de Arabia Saudită în Yemen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO EPA-EFE
Joe Biden FOTO EPA-EFE

Preşedintele american Joe Biden a anunţat, joi, că Statele Unite opresc sprijinul pentru ofensiva condusă de Arabia Saudită în Yemen, afirmând că războiul ”trebuie să înceteze”, dar s-a angajat că sprijinul american pentru Arabia Saudită va continua, transmite Reuters.

Statele Unite vor continua să sprijine şi să ajute Arabia Saudită să îşi apere suveranitatea şi teritoriul, a afirmat Biden în primul său discurs referitor la politica externă, la Departamentul de Stat din Washington.

Consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan a spus joi, mai devreme, că măsura de încetare a sprijinului pentru ofensiva saudită nu se va aplica eforturilor de neutralizare a afiliatei regionale a organizaţiei al Qaeda.

Măsura ”se referă la tipurile de operaţiuni ofensive care au perpetuat războiul civil din Yemen şi au provocat o criză umanitară”, a explicat acesta.

Noua administraţie a blocat deja două vânzări de armament ghitat cu precizie şi i-a informat pe aliaţii regionali în legătură cu aceste acţiuni, pentru a evita surprizele.

În războiul civil din Yemen au murit zeci de mii de oameni, între care un mare număr de civili, iar 80% din populaţia ţării, de 24 de milioane de oameni, se află într-o situaţie dificilă, potrivit Naţiunilor Unite.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite