Pentagonul intenționează să eșaloneze cei 400 de milioane de dolari pentru Ucraina până în 2029. Decizia stârnește nemulțumire în Congresul
Administrația președintelui american Donald Trump a informat Congresul că nu intenționează să finalizeze utilizarea celor 400 de milioane de dolari alocați ajutorului pentru Ucraina până în anul fiscal 2029 — chiar în contextul în care Kievul are nevoie urgentă de armament pentru a face față atacurilor rusești cu rachete.

Potrivit unei surse citate de Reuters, familiarizată cu conținutul documentului, Departamentul de Război al SUA a trimis în luna mai o scrisoare către legislatori, prezentând planul de cheltuire a acestor fonduri. Democrații, dar și o parte dintre republicani, criticaseră deja anterior Pentagonul pentru întârzierea utilizării ajutorului pentru Ucraina, aprobat de Congres încă din anul precedent.
Sursa citată de agenție a precizat că, la două luni de la trimiterea scrisorii, fondurile nu fuseseră încă nici virate, nici măcar contractate. Congresul și-a exprimat în repetate rânduri nemulțumirea față de ritmul lent al utilizării acestor fonduri. Existența scrisorii respective nu fusese menționată public până acum.
Zelenski, la Washington
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească marți cu Donald Trump la Casa Albă. Potrivit sursei citate, liderul ucrainean intenționează să ridice din nou problema consolidării urgente a apărării antiaeriene a Ucrainei, precum și finalizarea acordurilor cu Statele Unite privind producția de drone.
După întrevederea cu Trump, Zelenski urmează să ajungă la Capitoliu pentru o întâlnire cu toți cei 100 de senatori americani. Camera Reprezentanților se află momentan în vacanța de vară.
Două surse Reuters au declarat că membrii Congresului sunt nemulțumiți de calendarul stabilit de Pentagon, pe care îl consideră mult prea lent pentru o țară aflată într-un război de amploare.
Potrivit planului expus în scrisoare, fondurile urmează să fie contractate în cursul anului fiscal 2026, care se va încheia la 30 septembrie 2026, iar livrarea integrală a ajutorului este așteptată abia până la 30 septembrie 2029. Al doilea mandat prezidențial al lui Donald Trump se încheie la 20 ianuarie 2029.
Trump, un ton mai favorabil față de Ucraina
În ultima perioadă, Trump a adoptat un discurs mai favorabil față de Ucraina. Președintele american a acceptat eliberarea unei licențe pentru producția în Ucraina a rachetelor interceptoare destinate sistemelor Patriot și a semnalat că este dispus să semneze proiectul de lege privind sancțiunile împotriva Rusiei, propus inițial de regretatul senator republican Lindsey Graham.
Marți, Zelenski va participa și la ceremonia de comemorare a lui Lindsey Graham. Moartea neașteptată a senatorului a ridicat întrebări privind posibilitatea ca actuala poziție mai favorabilă a lui Trump față de Ucraina să se mențină în absența sprijinului activ al lui Graham, în special în privința sancțiunilor împotriva Rusiei și a ajutorului militar pentru Kiev.
„Comunicarea a început deja”. Zelenski a vorbit despre planul victoriei Ucrainei ce va fi prezentat lui Biden, Trump și HarrisNemulțumirea Congresului crește
Membrii Congresului au cerut în repetate rânduri administrației explicații privind ritmul lent al utilizării fondurilor destinate Ucrainei. În aprilie, senatorul republican Mitch McConnell a publicat un editorial în care critica întârzierile privind ajutorul militar — subiect readus în discuție și cu ocazia mai multor audieri parlamentare.
Săptămâna trecută, în cadrul unei audieri la care au participat șeful Comitetului Reunit al Șefilor de Stat Major, generalul Dan Caine, și secretarul pentru Război, Pete Hegseth, senatorul democrat Dick Durbin a pus sub semnul întrebării oportunitatea unui asemenea calendar de finanțare.
„Dacă vorbim despre apărarea antiaeriană și sprijinul pentru Ucraina, ce efect va avea dacă nu putem finanța totul decât peste încă trei ani?", a întrebat Durbin.
Anul trecut, Pentagonul a suspendat de mai multe ori livrările de armament către Ucraina, invocând îngrijorări legate de reducerea propriilor stocuri ale SUA. Totuși, republicanii care controlează Congresul au criticat public foarte rar administrația Trump în această privință.
Cum ar urma să fie folosiți cei 400 de milioane de dolari
Planul de cheltuieli prevede finanțarea consolidării capacității de apărare a Ucrainei, incluzând achiziția de echipamente, instruirea militarilor și diverse servicii conexe. Din suma totală, 200 de milioane de dolari sunt destinați achiziției de armament, muniție și materiale explozive; 99,9 milioane de dolari — pentru vehicule, piese de schimb și echipamente;100 de milioane de dolari — pentru servicii, inclusiv transportul echipamentelor de apărare către Ucraina.
Legislația americană obligă președintele să cheltuiască fondurile aprobate de Congres, acesta neavând autoritatea de a le bloca unilateral din motive politice proprii. Tocmai o întârziere similară în livrarea ajutorului militar către Ucraina, în 2019, a stat la baza primei proceduri de impeachment împotriva lui Donald Trump, după ce Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală al SUA a constatat că administrația sa încălcase legea.
Ucraina, cel mai mare beneficiar al ajutorului american
De la începutul invaziei ruse pe scară largă, din februarie 2022, Ucraina rămâne cel mai mare beneficiar al ajutorului extern acordat de Statele Unite. Totuși, odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă, în ianuarie 2025, și preluarea controlului republican asupra ambelor camere ale Congresului, sprijinul viitor pentru Kiev a devenit incert.
De atunci, Congresul nu a mai aprobat niciun pachet major de ajutor pentru Ucraina, iar democrații acuză administrația Trump și pe republicani de tergiversarea deliberată a utilizării fondurilor aprobate încă înainte ca acesta să preia mandatul.
Potrivit Consilului pentru Relații Externe, până la finalul lunii septembrie 2024, Statele Unite alocaseră 175 de miliarde de dolari pentru ca Ucraina să facă față invaziei ruse. Din această sumă, 106 miliarde de dolari au fost direcționați direct către ajutorul pentru Ucraina, în timp ce 69 de miliarde de dolari au rămas în economia americană, susținând industria națională.























































