NY Times: Un caz de mită, potenţiale conflicte de interese şi un partener al lui Jared Kushner, membru al familiei Steinmetz
0Jared Kushner a investit peste 190 de milioane de dolari în urmă cu cinci ani în zeci de clădiri de apartamente din Lower Manhattan, dar ginerele actualului preşedinte a apelat, pentru a plăti avansul, la un partener străin a cărui identitate este protejată de companii offshore. Jurnaliştii NY Times dezvăluie că banii au venit de la un membru al familiei Steinmetz, care şi-a construit averea din comerţul cu diamante în Israel.
Atât o purtătoare de cuvânt a Kushner Companies, cât şi mai mulţi reprezentanţi ai familiei Steinmetz, au susţinut că în spatele acestor achiziţii este Raz Steinmetz (53 de ani). Însă, unchiul său este miliardarul Beny Steinmetz, cel mai proeminent membru al familiei din Israel.
Beny Steinmetz este cercetat de autorităţile din patru ţări, iar anchetatorii americani încearcă să determine dacă reprezetanţii companiei sale au mituit mai mulţi oficiali guvernamentali din Guineea pentru a concesiune minieră în valoare de câteva miliarde de dolari în vestul Africii.
De asemenea, acesta a fost trimis în judecată şi de procurorii anticorupţie de la DNA în dosarul retrocedărilor ilegale din România. Potrivit rechizitoriului, acesta conducea reţeaua de retrocedări ilegale şi dădea bani pentru a cumpăra bunăvoinţa funcţionarilor, precum şi pentru a-şi dovedi influenţa faţă de inculpatul Paul de România.
Parteneriatul dintre Kushner şi Steinmetz atrage atenţia asupra misterului din spatele unei afaceri de familie în valoare de miliarde de dolari, precum şi asupra unor potenţiale conflicte de interese având în vedere rolul jucat la Casa Albă, unde Jared Kushner s-a dovedit ca fiind al doilea cel mai puternic personaj după Donald Trump.
Deşi Jared Kushner s-a retras în luna ianuarie de la conducerea Kushner Companies, acesta rămâne în continuare beneficiarul acelor trusturi care deţin imperiul imobiliar al familiei sale. Firma a luat parte la achiziţii în valoare de aproximativ 7 miliarde de dolari în ultimii zece ani, iar multe din aceste achiziţii s-au făcut în colaborare cu parteneri străini, a căror identitate este în continuare protejată.
Luna trecută, compania imobiliară a anunţat că a pus capăt negocierilor cu Anbang Insurance Group, o firmă financiară chineză care are legături cu membri de seamă ai Partidului Comunist. Acel potenţial acord a ridicat semne de întrebare tocmai din cauza unor termeni favorabili pentru familia Kushner.
Însă afacerile cu familia Steinmetz ar putea să creeze noi probleme complicate pentru Kushner. Departamentul de Justiţie a condus ancheta împotriva lui Beny Steinmetz, dar acum instituţia este plină de persoane numite de administraţia Trump. În timp ce compania familiei sale menţine legături extinse în Israel, ginerele preşedintelui republican conduce eforturile administraţiei pentru a aduce pace în Orientul Mijlociu.
Reprezentanţii Kushner şi Steinmetz au încercat să pună distanţă între Raz şi Beny Steinmetz. Risa Heller - purtătoare de cuvânt pentru Kushner Companies - l-a catalogat pe Raz drept un ”partener minunat” şi ”singurul membru al familiei Steinmetz cu care am avut afaceri”.
De asemenea, un avocat a declarat că firmele lui Raz nu au investit în tranzacţii cu Beny Steinmetz. Avocaţii au încercat chiar să suţină că cei doi membri ai familiei nu au mai luat legătura din 2013.
Deşi Raz şi Benny Steinmetz şi-au controlat propriile companii, interesele lor financiare - de la diamante la imobiliare - s-au împletit de-a lungul anilor. Cei doi au împărţit mai multe investiţii offshore, au angajat acelaşi director de companie şi aveau aceleaşi conturi bancare în Elveţia.
Alan M. Dershowitz - avocat al lui Beny Steinmetz în Statele Unite - a declarat că clientul său nu este implicat în proprietăţile Kushner.
Departamentul de Justiţie a prezentat extrem de puţine detalii despre ancheta împotriva lui Beny Steinmetz, dar un fost ministru al Minelor din Guineea este vizat de acuzaţii de corupţie şi într-un dosar cu o companie din China. Acest ministru a mituit un coleg guvernamental în numele companiilor lui Steinmetz. Agenţii FBI investighează şi un episod de mită în care este implicată soţia fostului preşedinte din Guineea.
În 2012, compania imobiliară a lui Jared Kushner a cumpărat aproximativ 11.000 de apartamente în întreaga ţară, dublându-şi portofoliul în Statele Unite.
Jared Kushner a călătorit în repetate rânduri în Israel, unde a obţinut finanţare pentru ambiţiile sale. Kushner Companies a luat cel puţin patru credite de la cea mai mare bancă israeliană - Banca Hapoalim.
În august 2012, imperiul imobiliar al lui Kushner a cheltuit aproximativ 60 de milioane de dolari pentru achiziţionarea a opt clădiri de apartamente în East Village şi West Village. Acele clădiri oferă un flux constant de capital pentru Kushner Companies.
Însă detaliile achiziţiei au fost aranjate de Gaia Investments Corporation, care are sediul în apropiere de Tel Aviv. Numele Steinmetz nu apare pe documentele publice redactate de Gaia, dar printre acţionari se numără ”locotenenţii” familiei Steinmetz, inclusiv Shlomo Meichor, un fost vicepreşedinte al unei firme de investiţii conduse de Ran şi Daniel Steinmetz.
De asemenea, afacerile au continuat şi în anul următor între Kushner şi Steinmetz.