Muzeele din Washington vor fi închise de luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto news.ro
Foto news.ro

Muzeele publice şi grădina zoologică din capitala americană Washington îşi vor închide porţile începând de luni din cauza creşterii numărului de cazuri de Covid-19 în Statele Unite, a anunţat, joi, instituţia care administrează aceste edificii, potrivit AFP.

"Ca urmare a amplificării, la scară regională şi naţională, a cazurilor legate de pandemia de Covid-19, toate muzeele Smithsonian, precum şi grădina zoologică naţională, vor fi închise, temporar, pentru public începând de luni", se arată într-un comunicat care nu precizează nicio dată de redeschidere.        

Grădina zoologică şi unele muzee din Washington au fost deschise progresiv începând de la sfârşitul lui iulie, limitând numărul de vizitatori, impunându-le reguli de distanţare fizică.                

În capitala americană, puţin sub 700 de persoane au murit din cauza Covid-19 de la începutul pandemiei. Cinematografele au rămas deschise iar restaurantele au putut să opereze la doar 50% din capacitate. 

Alte oraşe americane au impus în ultima vreme noi restricţii în faţa creşterii cazurilor de Covid-19, care a provocat mai mult de 250.000 de victime în ţară.                

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite