Moarte misterioasă. O femeie şi-a pierdut viaţa într-un roller coaster din Statele Unite, din cauze încă necunoscute. Trenuleţul a funcţionat normal
0
O femeie din Ohio, în vârstă de 47 de ani, a fost găsită inconştientă într-un parc de distracţii din Indiana, vineri seara. Oficialii au menţionat faptul că aceasta nu reacţiona după ce s-a oprit trenuleţul din parcul de distracţii Holiday World & Splashin’ Safari.
Echipajul medical din cadrul parcului de distracţii i-a oferit primul ajutor până a ajuns ambulanţa. A fost transportată de urgenţă la spitalul Memorial din Jasper, unde a murit mai târziu, conform Observatornews.ro.
„A fost efectuată o inspecţie completă a Roller coaster-ului şi s-a stabilit că acesta a funcţionat aşa cum trebuie” au declarat într-o postare de Facebook cei care se ocupă de Holiday World & Splashin Safari.
Potrivit The Sun, medicul legist Katie Shuck a declarat faptul că o autopsie a victimei a fost finalizată, iar rezultatele urmează să fie transmise către membrii familiei.