JD Vance îl atacă pe Zelenski și preia discursul lui Viktor Orban referitor la Ucraina. „Este absolut scandalos”
0Vicepreședintele american JD Vance l-a criticat miercuri, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, reluând poziția premierului ungar Viktor Orban, potrivit căruia Ucraina ar fi folosit livrările de petrol pentru a influența alegerile din Ungaria.

Vicepreședintele american JD Vance l-a atacat miercuri, 8 aprilie, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, calificând drept „absolut scandaloase” comentariile acestuia la adresa premierului ungar Viktor Orban și reluând poziția liderului de la Budapesta potrivit căreia Ucraina ar fi folosit întreruperea livrărilor de petrol pentru a influența alegerile parlamentare din Ungaria, notează Reuters.
„Este absolut scandalos”
Declarațiile au fost făcute în cadrul vizitei sale la Budapesta, unde JD Vance și-a exprimat sprijinul pentru Viktor Orban înaintea alegerilor parlamentare din 12 aprilie, considerate, pe de o parte, cel mai dificil test din cei 16 ani de mandat pentru liderul ungar, iar pe de altă parte, cruciale pentru influența susținătorilor mișcării MAGA a lui Donald Trump în Europa.
În acest context, relațiile tensionate dintre Ungaria și Ucraina au fost un subiect central al campaniei electorale: Viktor Orban l-a acuzat pe Volodimir Zelenski, ori de câte ori a avut ocazia, că a oprit fluxul de petrol prin conducta Drujba, în încercarea de a influența votul, în timp ce Ucraina a explicat faptul că aceasta a fost avariată de un atac al Rusiei și că reparațiile necesită timp.
În paralel, Ungaria a blocat un împrumut european de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei, ceea ce l-a determinat pe Volodimir Zelenski să spună că ar putea indica adresa persoanei responsabile „băieţilor noştri”, subliniind că aceştia ar putea „să-i vorbească pe limba lui”.
Această remarcă, făcută pe 5 martie, la o conferință de presă la Kiev, când președintele ucrainean explicase că întârzierea ajutorului european a fost cauzată de poziția „unui singur reprezentant al UE”, a fost criticată la acea vreme inclusiv de liderii europeni.
În discursul său de miercuri, susţinut la o universitate din Budapesta, JD Vance a afirmat că Viktor Orban i-a relatat despre declarațiile lui Zelenski și s-a arătat revoltat de atitudinea preşedintelui ucrainean.
„Este absolut scandalos. Niciodată nu ar trebui ca un șef de guvern străin... să amenințe șeful de guvern al unei națiuni aliate”, a spus el.
Acuzaţii la adresa presei şi a liderilor UE
În acelaşi discurs, vicepreședintele american a acuzat presa de standarde duble, exemplificând cu exemple din presa americană, dar şi din cea europeană.
„Ați văzut asta încă în 2016, când o mare parte din presa americană spunea că este de-a dreptul scandalos faptul că guvernul rus a cumpărat reclame pe Facebook în valoare de aproximativ 500.000 de dolari...”, a declarat el, subliniind că subiectul interferenţei unor „actori străini” în alegeri nu este deloc un subiect nou.
„Asta înseamnă influență străină. Dar oare nu e influență străină atunci când Uniunea Europeană amenință cu reținerea livrării miliardelor de dolari către Ungaria pentru că își protejează granițele? Oare nu este influență străină când ucrainenii închid conductele, provocând suferință poporului ungar în încercarea de a influența alegerile?”, a întrebat el retoric, înainte de a trece la acuzaţii directe, afirmând că situaţia din Ungaria reprezintă „cel mai rău exemplu de interferență străină pe care l-am auzit sau citit vreodată”.
„Interferența birocraților de la Bruxelles este rușinoasă și are drept cauză faptul că nu-l plac pe liderul ales al Ungariei”, a fost concluzia oficialului american trimis de Donald Trump pentru a-l susţine pe Viktor Orban.























































