În Texas, un robot-genist al poliţiei a imobilizat un suspect periculos, urcându-se cu roţile peste el
0În Texas, un suspect angajat într-un schimb de focuri cu poliţia, a fost, în cele din urmă, imobilizat de un robot al unităţii de geniu, care i-a pulverizat spray lacrimogen, iar apoi s-a urcat cu roţile peste el.
Evenimentul a avut loc în Lubbock Days Inn din Texas, miercuri dimineaţă, când suspectul, Felix Delarosa, în vârstă de 39 de ani, se baricadase într-o cameră de motel şi refuza să se predea, deşi poliţiştii aveau un mandat de arestare pe numele lui pentru un alt incident în care fusese implicat, potrivit Metro.
Potrivit poliţiştilor, care îl puteau vedea pe suspect printr-o fereastră spartă, Felix Delarosa se plimba agitat prin casă ţinând în mână ceea ce părea a fi o Biblie și vorbea la telefon. În momentul în care poliţiştii au încercat să intre în contact cu el, bărbatul a deschis focul.
În primă fază, s-a apelat la echipa SWAT a biroului șerifului din Lubbock County, ai cărei negociatori au fost, de asemenea, întâmpinați cu focuri de armă. În ciuda eforturilor de a-l convinge să se predea pașnic, bărbatul a continuat să tragă din camera de motel asupra polițiștilor. În cele din urmă, un lunetist l-a rănit, iar apoi oficialii au trimis robotul de geniști de la Lubbock Regional Bomb Squad.
Într-o înregistrare video realizată de KCBD se vede cum robotul se apropie de camera de motel, moment în care suspectul iese pe uşă şi aruncă peste robot un cearşaf. Robotul se duce la fereastră și se eliberează suficient pentru a pulveriza gaz lacrimogen în cameră. Câteva momente mai târziu, Felix Delarosa iese pe fereastră ținându-se mâinile peste faţă și se prăbuşeşte pe terasă, moment în care robotul-genist se urcă peste el cu roţile şi îl imobilizează.
După ce a fost reţinut, Felix Delarosa a fost transportat cu ambulanța la University Medical Center, pentru îngrijiri medicale.
Incidentul este în curs de investigare de către Texas Rangers.
Deşi pare că robotul-genist este eficient, alte dispozitive asemănătoare folosite de diverse departamente de poliție din SUA nu au avut acelaşi succes. Departamentul de Poliție din New York și-a suspendat câinii-robot din „Black Mirror” în urma reacțiilor din partea locuitorilor, care au susținut că aceștia patrulau doar în cartierele ocupate de persoane de culoare.