Imaginile care au ajutat FBI să identifice principalii suspecţi ai atentatelor de la Boston
0Anchetatorii care examinează imaginile video care au surprins atentatele de la maratonul din Boston cred că au reuşit să identifice un suspect, la locul în care a avut loc cea de-a doua explozie.
Ei sunt pe urmele unui individ care avea asupra sa un rucsac, pe care l-a lăsat jos ulterior, şi în care s-ar fi putut afla una dintre bombele care au provocat moartea a trei persoane şi rănirea altor peste 180. Un oficial citat de Associated Press a confirmat că autorităţile au descoperit imaginea unui potenţial suspect cu care nu au stat încă de vorbă şi al cărui nume nu-l cunosc. Se pare că principalul suspect corespunde cu descrierile pe care le-au oferit câţiva martori unei persoane care a părăsit în grabă locul atacului.
„Avem de-a face cu o mulţime de oameni, cu diferite unghiuri. Nu analizăm imagini clare, ca la televizor. Dar cele mai multe interpretări sprijină ideea că un bărbat lasă, la un moment dat, un rucsac la locul exploziei“, a declarat un oficial din cadrul anchetei, potrivit „The New York Times“.
Associated Press a scris că autorităţile au identificat un suspect care purta o „jachetă neagră şi o şapcă albă, şi care a plasat un rucsac negru în locul în care a explodat cea de-a doua bombă, adică în faţa unui restaurant, după care a părăsit imediat zona, înainte de explozie.
FBI anunţase o conferinţă de presă în care urma să ofere mai multe detalii, dar pe care a amânat-o, pe motiv că „are nevoie de mai mult timp de pregătire înainte de a vorbi cu presa“.
În imaginile postate pe site-ul Infowars.com pot fi observaţi mai mulţi indivizi suspecţi cu rucsacuri în spate, care se uită după altceva decât după participanţii la maraton, vorbesc la telefon şi apoi fug de la locul atacului imediat după explozii. Trei dintre principalii suspecţi par să fie din Orientul Mijlociu, scrie publicaţia citată.
Au fost fotografiate şi rămăşiţele unui ghiozdan, la câţiva metri de locul în care a explodat una dintre bombe. Surse din FBI au declarat că cel puţin una dintre oalele sub presiune folosite la fabricarea dispozitivul exploziv se afla într-un rucsac.
Site-ul citat arată şi o imagine cu doi bărbaţi îmbrăcaţi la fel şi care transportă ghiozdane voluminoase.
Un martor a declarat că participanţilor la maraton li s-a spus înainte de atacuri că are loc un exerciţiu în care sunt implicaţi şi câini pentru detectarea posibilelor bombe şi că ar trebui să rămână calmi, deşi poliţia a negat desfăşurarea unui astfel de exerciţiu.
Citeşte toate articolele despre atentatul terorist de la Boston
În urmă cu câteva ore, oficialităţile americane au dat publicităţii numele suspectului care ar fi responsabil pentru dublul atentat petrecut luni, în timpul maratonului organizat în Boston. Este vorba despre Djohar Ţarnaev, un tânăr rus care a locuit în ultimii ani în SUA.
Atentatul de la Boston a fost subiectul principal al acestei săptămâni, atât în mass-media, cât şi pe Internet. Pe acest din urmă domeniu utilizatorii s-au transformat în detectivi de ocazie şi au publicat sute de poze în care identifică tot felul de indicii.
Presa americană informează că anchetatorii ar fi arestat un suspect în cazul atacului cu bombă din timpul maratonului de la Boston. De ieri, vânătoarea suspecţilor s-a concentratză pe doi bărbaţi, înarmaţi şi extrem de periculoşi. FBI-ul a publicat poze şi video cu presupuşii autori ai atacurilor din timpul maratonului şi cer ajutorul oamenilor pentru identificarea lor.
Vânătoarea de terorişti se transformă într-o vânătoare de vrăjitoare
Cum autorităţile nu au reuşit să reţină niciun suspect în cazul atentatelor teroriste din Boston, comunitatea online a început să caute vinovaţii prin sute de fotografii postate pe Internet.
Obama la Boston: „Suntem alături de victimele atentatului. America nu se va lăsa intimidată“
Preşedintele SUA, Barack Obama, le-a adus omagiu, joi, victimelor atentatelor din Boston, afirmând că întreaga ţară este alături de familiile celor trei persoane decedate şi promiţând că America nu se teme şi nu se va lăsa intimidată.
INFOGRAFIE Vânătoare de terorişti cu mouse-ul după atentatul de la Boston
La patru zile după atentatul de la maratonul din Boston, soldat cu cel puţin trei morţi şi 183 de răniţi, ancheta s-a împotmolit într-un noian de detalii mai mult sau mai puţin relevante. Confuzia e accentuată de iniţiativa, altfel bine-intenţionată, a sute de utilizatori de internet care îşi petrec ore întregi în faţa calculatorului, studiind miile de fotografii şi filmări de la locul atentatului, în căutarea suspecţilor.
Povestea din spatele uneia dintre cele mai cutremurătoare imagini de la atacul din Boston
Jeff Bauman este unul dintre cei pentru care Maratonul de la Boston s-a transformat într-o cursă pentru viaţă. El apare într-o fotografie care a devenit un simbol al atentatului de la Boston, o imagine pe cât de şocantă, pe atât de utilă, pentru că datorită ei tânărul a fost identificat şi găsit de familia sa.
FOTO Imaginile care au ajutat FBI să identifice principalii suspecţi ai atentatelor de la Boston
Anchetatorii care examinează imaginile video care au surprins atentatele de la maratonul din Boston cred că au reuşit să identifice un suspect, la locul în care a avut loc cea de-a doua explozie.
La două zile după maratonul sângeros, oraşul care a fost atacat de terorişti a impresionat întreaga lume, arătând că americanii sunt mai uniţi ca oricând.
Ultimele atentate care au avut loc în Statele Unite au zguduit întreaga lume. Pentru a-i comemora pe cei care şi-au pierdut viaţa, românii au recurs la o idee originală.
Atentatul din Boston: Una dintre bombe a fost plasată într-o oală sub presiune
Autorităţile americane au aflat noi informaţii despre dispozitivele explozive care au provocat decesul a trei persoane şi rănirea altor 176 de oameni, în Boston.
Atentatul de la Boston: Fotografiile şi înregistrările video joacă un rol-cheie în anchetă
Anchetatorii americani au început marţi să cerceteze minuţios miile de fotografii şi imagini video luate în cursul dublului atentat comis în timpul maratonului de la Boston, adresând publicului noi apeluri pentru a contribui la identificarea autorilor crimei.
Cei mai mulţi americani s-au întrebat, după atacul terorist din Boston, dacă acesta a fost opera unor terorişti islamişti, dar analiştii cred că este mult mai probabil să fi fost de cineva din interior.
VIDEO Preşedintele Barack Obama merge joi la locul atentatului de la Boston
Preşedintele american Barack Obama se va deplasa joi la Boston pentru o ceremonie religioasă în memoria victimelor dublului atentat cu bombă care a îndoliat luni reşedinţa statului Massachusetts.
Anchetatorii americani au pornit în vânătoarea de indicii în cazul atentatului din Boston
O suprafaţă întinsă din centrul oraşului Boston a fost izolată marţi de poliţiştii americani în timpul căutărilor unui suspect, ca urmare la atentatul cu bombă petrecut la finalul Maratonului oraşului. Atacul a dus la moartea a trei persoane, iar alţi 144 de oameni au fost răniţi.
FOTO Martor: „Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut cel puţin un picior în exploziile de la Boston”
Bilanţul răniţilor continuă să scoată la iveală noi detalii despre atentatele de la Boston, care au ucis trei persoane şi au rănit peste 140. Un participant povesteşte că, în haosul rămas în urmă după deflagraţii, a văzut cel puţin 25-30 de oameni cu membre amputate, „fie cu un picior lipsă, fie fără amândouă, fie fără laba piciorului”.
FBI a percheziţionat un apartament în cazul atentatului de la Maratonul din Boston
Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au percheziţionat în timpul nopţii de luni spre marţi un apartament din Revere, o suburbie a oraşului Boston, despre care se crede că poate furniza informaţii despre atentatele de la Maratonul oraşului. Anchetatorii federali au declarat că atentatul nu a fost revendicat până în momentul de faţă.
Martin Richard, în vârstă de opt ani, îşi aştepta tatăl la linia de sosire a maratonului din Boston, alături de mama sa şi de sora sa mai mică. Exploziile care au avut loc chiar la linia de final i-au produs leziuni cerebrale grave mamei sale, care a fost operată la scurt timp, dar rămâne în stare gravă. Sora sa în vârstă de şase ani şi-a pierdut piciorul, care i-a fost amputat în explozie. Martin este una dintre cele trei persoane care au murit.
VIDEO Atentate la Boston: cele mai puternice imagini de la atacurile cu bombă din SUA
Organizaţiile internaţionale de presă au obţinut imagini video filmate de persoane aflate la doar câţiva metri de locul în care s-au produs exploziile de la Boston, care au ucis trei persoane şi au rănit peste 140. Dintre acestea, cel puţin 30 se află în stare gravă, iar majoritatea au suferit amputări ale membrelor inferioare.
Lider musulman: „Sunt bucuros să văd oroarea din America!”
Liderul jihadist al grupului Salafi de origine iordaniană a susţinut prin intermediul unei declaraţii publicate marţi că este „bucuros să vadă oroarea din America”, după exploziile care au zguduit luni oraşul Boston. Gruparea teroristă este cunoscută drept o subsidiară a organizaţiei globale Al-Qaida
„Mi-am dat cureaua pentru a ajuta să oprim sângerarea persoanei care rămasese fără un picior”, povesteşte John Ross, care se afla de faţă atunci când s-au produs exploziile la maratonul din Boston
Exploziile mortale produse în timpul maratonului de la Boston sunt un "avertisment serios" pentru Rusia, care va organiza mai multe manifestaţii sportive internaţionale până la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, a apreciat marţi ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko.
Nuţa Olaru, în vârstă de 43 de ani, din Craiova, a participat la maratonul din Boston. Atleta româncă terminase cursa când au avut loc exploziile. Olteanca a declarat că încă îi tremură picioare, însă îi mulţumeşte lui Dumnezeu că este bine.
Explozia de la Boston: vedetele reacţionează
Tragedia petrecută în SUA – cele două explozii simultane care au întrerupt cea de-a 177-ea ediţie a maratonului din Boston - au trezit imediat reacţii. După aflarea veştii, mai multe vedete şi-au arătat sprijinul pentru familiile victimelor, prin mesaje postate în reţele de socializare.
Oraşele americane şi-au sporit măsurile de securitate în scurt timp pentru a încerca să prevină un alt eveniment dezastruos precum atacul terorist din Boston, al căror explozii s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi 140 de răniţi.
Bărbat misterios pe acoperişul unei clădiri aflate la câţiva metri de locul exploziilor din Boston
O fotografie făcută de un spectator la maratonul din Boston, la scurt timp după ce au explodat primele două bombe în apropierea liniei de final, arată un bărbat suspect mergând pe un acoperiş aflat la câteva zeci de metri de la locul în care s-au produs deflagraţiile.
EDITORIAL Atentatele din Boston: tehnologia, ca sursă de speranţă pentru victime şi pentru poliţişti
Exploziile de la Maratonul din Boston au cutremurat SUA şi întreaga lume. Sute de persoane au fost rănite şi trei oameni şi-au pierdut viaţa după atentatul terorist din Boston. Un eveniment menit să ofere alinare, fericire şi speranţă s-a transformat în motiv de suferinţă, disperare şi doliu pentru o naţiune întreagă.
Un arab saudit, primul suspect al atentatelor de la Boston
O persoană de origine saudită se află sub supravegherea poliţiei, fiind internată deocamdată la un spital din Boston, potrivit „The New York Post”. Arabul este principalul suspect al autorităţilor pentru atacurile cu bombă care au ucis ieri trei persoane la Boston, printre care şi un copil de opt ani.
EDITORIAL „We are all Bostonians” - solidari cu Bostonul
Ieri Statele Unite ale Americii au fost din nou încercate în ceea ce se pare a fi un atac terorist în care 3 persoane (inclusiv un copil de 8 ani) şi-au pierdut viaţa, pe lângă cei 144 de răniţi (18 în stare gravă, 25 în condiţie serioasă). Dintre cei răniţi cel puţin 10 au avut membre amputate în urmă rănilor (mai ales membre inferioare), răni provocate de undele de şoc cât şi de şrapnele.
EDITORIAL Teroriştii au lovit din nou într-un simbol american: Maratonul din Boston
Atacul din Boston e sigur un act terorist pentru că are câteva trăsături caracteristice: mulţi răniţi la finalul unui eveniment simbolic al oraşului. Maratonul din Boston e cel mai vechi maraton din lume în era modernă. Înfiinţat în 1897, e cel mai important eveniment sportiv din oraş.
Exploziile care au ucis trei persoane şi au rănit peste 100 de oameni au marcat profund participanţii la ceea ce se aştepta a fi o competiţie lipsită de incidente. În loc de asta, oamenii au ajuns să alerge pentru a-şi salva viaţa.
Atacul terorist din Boston, o recapitulare a dezastrului
Explozia a două bombe în Boston s-a soldat cu trei morţi şi cel puţin 110 răniţi, dintre care şase se află în stare gravă. Cel puţin opt răniţi sunt copii
Şeful unui grup extremist salafist musulman din Iordania a declarat că este „fericit să vadă groază în America“ după exploziile din Boston.
Dezastre în ziua de 15 aprilie: de la moartea lui Abraham Lincoln la atacul terorist din Boston
Două explozii au avut loc luni în apropierea liniei de sosire a maratonului din Boston, iar o a treia deflagraţie s-a petrecut la Biblioteca JFK. Evenimentele din Boston au cauzat moartea a cel puţin două persoane, în timp ce bilanţul răniţilor a crescut la 110.
VIDEO Atentat în SUA / Ce a urmat după exploziile de la maratonul din Boston
„Este o zi îngrozitoare“, a spus Deval Patrick, guvernatorul statului Massachusetts, în urma exploziilor care au avut loc la Maratonul din Boston. Peste 100 de persoane au ajuns cu răni la spital, iar doi oameni au murit.
Barack Obama, despre atentatul terorist din Boston: „Vinovaţii vor plăti!“
Preşedintele Barack Obama a declarat că administraţia federală a Statelor Unite a mobilizat toate resursele necesare, iar autorii atacului vor fi aduşi în faţa justiţiei.
Dan Lampariello este unul dintre martorii tragicelor incidente de la Maratonul din Boston. Acesta îşi aştepta mama, concurentă la maraton, să ajungă la linia de sosire pentru a o felicita. Dan le-a povestit jurnaliştilor de la ABC News ce a simţit în momentul în care cele două explozii s-au produs la linia de sosire a Maratonului din Boston.
Zeci de persoane au ţinut să îşi exprime compătimirea şi gândurile bune faţă de victimele atentatului terorist din Boston. Pe Facebook, mai multe persoane şi-au exprimat sprijinul faţă de locuitorii oraşului Boston.
VIDEO Explozii la maratonul din Boston: imaginile dezastrului, filmate din elicopter
Oraşul Boston a fost lovit, în decursul a câteva ore, de trei explozii puternice, în urma cărora cel puţin trei persoane şi/au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite. Două deflagraţii au avut loc în timpul Maratonului din Boston, iar a treia s-a produs la Biblioteca JFK.