George W. Bush a pictat portrete ale lui Vladimir Putin şi Tony Blair
0George W. Bush, care se consacră picturii după ce a fost cel de-al 43-lea preşedinte al Statelor Unite, a realizat portrete ale lui Vladimir Putin şi Tony Blair, care vor fi prezentate vineri la televiziune, înainte de o expoziţie, relatează AFP.
Într-un interviu acordat fiicei sale Jenna Bush Hager, jurnalist la NBC, care va fi difuzat vineri în emisiunea Today, fostul preşedinte afirmă că a realizat 24 de portrete ale unor lideri mondiali în spirit de "prietenie".
Preşedintele rus Vladimir Putin, fostul premier britanic Tony Blair şi Dalai Lama sunt doar câţiva dintre cei care i-au fost subiecte fostului preşedinte, care a anunţat în urmă cu câteva luni că se consacră picturii.
Tablourile pe care telespectatorii le vor putea descoperi fac obiectul unei expoziţii artistice, "Arta lidership-ului: diplomaţia personală a unui preşedinte" (5 aprilie - 3 iunie), prima a pictorului amator, în Biblioteca sa prezidenţială din Dallas (Texas).
Niciunul dintre modele nu şi-a văzut portretul, a declarat Bush în interviu, potrivit unui extras difuzat joi. Văzându-le, "cred că vor spune: Wow, George Bush este pictor!", s-a amuzat el.
"Sper că vor înţelege spiritul în care au fost pictate tablourile, cel de prietenie", a adăugat el afirmând că îşi "admiră modelele ca lideri".
În acelaşi interviu, Laura Bush afirmă că soţul ei "este foarte disciplinat şi lucrează în fiecare zi" la tablouri.
Republicanul George W. Bush, în vârstă de 67 de ani, preşedinte din 2001 şi până în 2009, ale cărui mandate au fost marcate de atentatele din 11 septembrie şi războaiele din Irak şi Afganistan, duce o viaţă liniştită în Dallas, dedicându-se noii sale pasiuni.
Într-un interviu acordat NBC în noiembrie, el a afirmat că este "pictor". "Puteţi spune că nu sunt pictor, dar eu cred că sunt", a declarat el, adăugând că "nu regretă lumina reflectoarelor".
Întâlnindu-se prima dată cu profesorul său de pictură, Bush i-a spus: "Un Rembrandt care se ascunde în acest corp, treaba dumneavoastră este să îl găsiţi", a povestit el glumind.
CITEŞTE MAI MULT
George W. Bush descrie vizita lui în România, din 2002: "A fost un moment uimitor"
Fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George W. Bush, a prezentat în memorii sale, din cartea "Decision Points", vizita efectuată în România, în noiembrie 2002, descriind atât "evenimentul remarcabil" al deciziei de admitere a statului român la NATO, cât şi curiozitatea sa privind balconul de la Nicolae Ceauşescu a rostit ultimul discurs înainte de a fi înlăturat de a putere.
VIDEO Fostul preşedinte american George W. Bush, operat la inimă
Fostul preşedinte al Statelor Unite George W. Bush a fost operat la inimă, marţi, din cauza unui blocaj arterial, şi speră să revină la o activitate normală încă de săptămâna aceasta, a anunţat Biroul său, relatează AFP.
Barack Obama l-a lăudat pe fostul preşedinte George H.W. Bush pentru „bunătatea şi blândeţea sa”
Casa Albă a organizat luni o ceremonie de premiere a voluntariatului, la care a fost invitat fostului preşedinte şi fondatorul evenimentului, George H.W. Bush. Actualul preşedinte, Barack Obama, a lăudat eforturile lui Bush de a fi sprijini voluntariatul şi serviciul naţional timp de mai mult de 20 de ani. Fostul preşedinte a fost adus într-un scaun cu rotile.