Barack Obama l-a lăudat pe fostul preşedinte George H.W. Bush pentru „bunătatea şi blândeţea sa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Albă a organizat luni o ceremonie de premiere a voluntariatului, la care a fost invitat fostului preşedinte şi fondatorul evenimentului, George H.W. Bush. Actualul preşedinte, Barack Obama, a lăudat eforturile lui Bush de a fi sprijini voluntariatul şi serviciul naţional timp de mai mult de 20 de ani. Fostul preşedinte a fost adus într-un scaun cu rotile.

H.W. Bush, în vârstă de 89 de ani, a folosit pentru prima dată expresia „o mie de puncte de lumină” („a thousand points of light”) în discursul de nominalizare a candidaturii sale din partea republicanilor din 1988, pentru a lăuda activitatea organizaţiilor de voluntari, informează agenţia de ştiri Reuters. Ulterior, expresia a fost popularizată şi a devenit numele unui ONG. Bush a înfiinţat premiul „Daily Point of Light” în timpul mandatului său ca semn de recunoaştere şi apreciere a voluntariatului.

„Bănuiesc că este mai greu să vezi ceva care este evident pentru toţi ceilalţi din jurul tău şi asta arată cât de puternic luminează viaţa ta – cum viziunea şi exemplul tău au luminat calea pentru atât de mulţi oameni, cum dragostea ta pentru voluntariat a inspirat sentimente asemănătoare în inimile a milioane de oameni”, a declarat Barack Omaba, adresându-i-se lui G.W. Bush.„Cu siguranţă avem o ţară mai bună şi mai bună datorită dumnevoastră şi nu vă putem mulţumi îndeajuns.”

Bush, spitalizat timp de două luni la sfârşitul anului 2012 şi începutul lui 2013, a fost dus pe podium cu un scaun de rotile, fiind întâmpinat cu aplauzele foştilor parteneri, prieteni, parlamentari, voluntari şi oameni de afaceri. Fostul preşedinte a fost însoţit de soţia lui, Barbara Bush.

Obama a înmânat premiul „Daily Point of Light” de anul acesta unui cuplu din statul Iowa, Floyd Hammer şi Kathy Hamilton, cei doi sunt fondatorii unei organizaţii nonprofit care a asigurat mai mult de 200 de milioane de mese gratuite şi îngrijiri medicale pentru copiii din Statele Unite ale Americii şi alte 15 ţări.

De asemenea, Obama a anunţat în cadrul evenimentului că va înfiinţa un grup de lucru care va avea scopul de a identifica noi metode de a stimula serviciul în folosul ţării şi voluntariatul, în parteneriat cu agenţiile guvernamentale.

În trecut, guvernul american a pus bazele unor grupuri de voluntari care colaborează cu Agenţia Federală de Gestionare a Urgenţelor, pentru a oferi ajutor în cazul dezastrelor, şi cu Departamentul pentru Educaţie, contribuind la îmbunătăţirea performanţele şcolare.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite