Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”

O adolescentă din Olanda, care a suferit ani la rând de depresie severă și de o afecțiune neurologică, a murit la vârsta de 19 ani după ce a ales să își încheie viața printr-o procedură legală cunoscută sub numele de oprire voluntară a alimentației și hidratării (VSED), în timp ce se afla încă pe lista de așteptare pentru eutanasie.

Iris împreună cu părinții ei FOTO: X

Părinții tinerei, Omar și Cissy Dekker, au vorbit public despre drama prin care au trecut în ultimii ani și despre decizia fiicei lor, Iris, pe care au descris-o drept „o fată sensibilă, inteligentă și extrem de curioasă”.

Primele simptome au apărut la 13 ani

Potrivit părinților, Iris avea 13 ani când au apărut primele semne ale bolii: atacuri severe de panică, dureri de cap și de stomac, urmate ulterior de diagnosticul de depresie severă și tulburare neurologică funcțională (FND).

În urma unei crize neurologice, adolescenta a rămas imobilizată în scaun cu rotile timp de aproape doi ani. „Din ziua în care s-a născut, Iris a fost mereu curioasă. Întreba tot timpul cum funcționează lucrurile și voia să înțeleagă lumea”, a povestit mama sa, Cissy Dekker, pentru dailymail.

Tatăl ei își amintește că Iris era pasionată de citit, desen, tenis și atletism.

Două tentative de suicid și ani întregi de tratamente

Starea psihică a adolescentei s-a deteriorat progresiv. Ea a început să se izoleze, să petreacă tot mai mult timp în camera sa și să sufere de insomnii. „Avea din ce în ce mai puțin contact cu noi și cu ceilalți oameni. Devenise mai tăcută și prefera să stea singură”, a declarat Omar Dekker.

La vârsta de 15 ani, Iris a încercat de două ori să își ia viața. „Încercase să se spânzure, dar tentativa a eșuat”, a povestit mama sa despre primul episod.

Câteva luni mai târziu, adolescenta a încercat din nou să se sinucidă, de această dată tăindu-și venele. Tatăl ei a găsit-o și a transportat-o de urgență la spital.

„Iris spunea că se simțea într-o gaură neagră. Nu mai avea sentimente – nici bucurie, nici tristețe. Nu exista nimic la care să privească înainte și nimic la care să privească înapoi”, a spus Omar.

Potrivit acestuia, fiica sa îi explica deseori că percepția timpului devenise insuportabilă: „Dacă pentru voi trece o oră, pentru mine este ca și cum ar trece patru sau cinci ore.”

Cererea de eutanasie depusă la 16 ani

La o săptămână după una dintre tentativele de suicid, Iris i-a spus psihologului său că nu mai dorește să trăiască și a ridicat pentru prima dată problema eutanasiei.

„Când terapeuta mi-a spus că Iris vrea să discute despre eutanasie, am fost șocată. Prima reacție a fost una foarte emoțională”, a declarat mama sa.

În Olanda, persoanele de peste 16 ani pot solicita eutanasia fără acordul părinților, însă familia trebuie consultată, iar pacientul trebuie să parcurgă un proces complex de evaluare și tratament.

La 16 ani, Iris a depus oficial cererea la Centrul de Expertiză pentru Eutanasie din Olanda.

A urmat luni întregi de psihoterapie și numeroase scheme de tratament medicamentos în cadrul Centrului Medical Universitar Erasmus din Rotterdam. „A parcurs aproape întregul protocol terapeutic pentru depresie, aproximativ șapte tratamente bazate pe dovezi, însă nimic nu a funcționat”, a spus tatăl său.

Familia și-a pus ultimele speranțe în terapia electroconvulsivantă (ECT), însă nici aceasta nu a adus îmbunătățiri.

„Nu vreau să mai trăiesc încă o vară”

În încercarea de a-i reda dorința de a trăi, Omar Dekker și-a dus fiica într-o călătorie în Scoția. După două săptămâni, Iris i-a spus că luase decizia finală.

„Acesta era ultimul lucru pe care voiam să îl încerc. Dar nici asta nu mă va ajuta. Vreau doar să mor. Nu vreau să mai trăiesc încă o vară. Nu vreau să ajung la 20 de ani”, i-a spus adolescenta tatălui său.

Deși se afla în fruntea listei de așteptare pentru eutanasie, familia nu primea niciun termen concret pentru aprobarea cererii.

„«În fruntea listei» putea însemna șase luni, un an sau două săptămâni. Nimeni nu știa”, a explicat Omar.

Decizia de a recurge la VSED

În cele din urmă, Iris a descoperit procedura VSED – oprirea voluntară a alimentației și hidratării, o metodă legală în anumite condiții în Olanda și desfășurată sub supraveghere medicală într-un centru de îngrijiri paliative.

„Am fost șocat când mi-a vorbit pentru prima dată despre asta. Mi se părea un mod teribil de a muri”, a mărturisit tatăl său.

El spera însă că instinctul biologic de supraviețuire o va face să renunțe: „Mă gândeam că, atunci când va deveni foarte greu, va apărea dorința de a trăi. Dar nu s-a întâmplat niciodată.”

„Scânteia din ochii ei s-a întors”

După ce internarea într-un spital a fost aprobată, părinții au observat o schimbare neașteptată la fiica lor. „Ochii ei fuseseră întunecați în ultimii patru ani. Nu mai exista nicio scânteie în ei. În spital, acea scânteie s-a întors”, a spus mama sa.

În ultimele săptămâni, Iris și-a petrecut timpul cu familia și prietenii, a ieșit la cumpărături împreună cu tatăl său și a petrecut o seară doar cu mama ei.

Pentru prima dată după ani întregi, și-a îmbrățișat din nou părinții. „Ne-a spus: «Veniți aici». Am putut să o ținem din nou în brațe”, își amintește Cissy.

Ultimele zile

După 14 zile fără hrană și apă, organismul adolescentei a început să cedeze. Medicii au început sedarea paliativă pentru a-i reduce suferința.

La 1 martie 2026, Iris a murit în prezența părinților săi, în timp ce în cameră răsuna muzica lui Frank Sinatra. „A murit foarte liniștită. Se vedea pe chipul ei că era împăcată și chiar avea un zâmbet”, a spus Omar.

Tânăra a fost înmormântată chiar în ziua în care ar fi împlinit 20 de ani, pe 6 martie.

Înainte de moarte, ea și-a planificat întreaga ceremonie funerară, alegând sicriul, florile și muzica. La finalul slujbei, cei aproximativ 160 de participanți au lăsat lângă mormânt cutii mici cu suc de mere, în amintirea unui moment petrecut în spital, când Iris a spus că gustul sucului îi adusese pentru scurt timp bucurie.

Pe cartea sa funerară, tânăra a lăsat un ultim mesaj pentru cei rămași în urmă: „Fiți buni, sinceri și onești unii cu alții. Iubiți-vă și aveți grijă unii de alții.”