Foto Donald Trump a publicat o imagine AI alături de Dolly Parton. Reacții dure: „Dezgustător”
Într-una dintre cele mai recente postări generate cu ajutorul inteligenței artificiale, Donald Trump a publicat pe Truth Social o imagine în care apare alături de Dolly Parton, cei doi fiind prezentați mergând braț la braț prin Casa Albă.

Donald Trump a ordonat coborârea drapelelor în bernă în memoria îndrăgitei artiste, după ce aceasta s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani.
„Este o pierdere cu adevărat uriașă pentru milioane de oameni. Nu a mai existat și nu va mai exista niciodată cineva ca ea. În onoarea ei, voi coborî drapelul american în bernă în întreaga țară, pentru o perioadă de o săptămână, începând din această seară, de la ora 18.00. Odihnește-te în pace, Dolly! Lumea te iubește”, a scris Trump pe Truth Social.
Inițial, mesajul lui Trump a fost primit cu apreciere, inclusiv unii dintre cei mai duri critici ai săi lăudându-i gestul.
Nu a durat însă mult până când unii dintre fanii artistei au atras atenția că Imagination Library, programul de alfabetizare fondat de Dolly Parton, a fost lipsit de finanțare de administrația Trump. Inițiativa a oferit copiilor peste 330 de milioane de cărți gratuite de la lansarea sa, în 1995, și reprezintă una dintre numeroasele cauze filantropice susținute de artistă.
Acest lucru i-a determinat pe numeroși fani să-l acuze pe Trump de ipocrizie. Situația a devenit și mai controversată după ce președintele a intervenit telefonic, în această săptămână, în emisiunea „The Glenn Beck Program”, unde a susținut că Dolly Parton „îl plăcea foarte mult”, potrivit Euronews.
Imaginea generată de AI care a stârnit furia fanilor
Acum, într-una dintre cele mai recente postări generate cu AI, Trump a publicat pe Truth Social o ilustrație în care este prezentat mergând braț la braț cu Dolly Parton prin Casa Albă.

Pentru admiratorii artistei, aceasta a fost o nouă depășire a limitei. Numeroși utilizatori ai rețelelor sociale au condamnat imaginea generată cu ajutorul inteligenței artificiale.
„Trump a considerat că Dolly Parton primea prea multă atenție”, a scris un utilizator.
Altul a comentat: „Această imagine este dezgustătoare. Dolly Parton nu a apărut niciodată în fotografii cu el și nici nu cred că ar fi fost vreodată de acord cu așa ceva. Să o pui într-o fotografie cu brațul lui în jurul ei este ca și cum ai lua cel mai frumos suflet imaginabil și ai arunca peste el o găleată dezgustătoare plină de mizerie marca Trump”.
Postarea a devenit virală, iar numeroși utilizatori au descris imaginea generată de Trump drept „fără inimă și fără minte”. Alții au susținut că Dolly Parton ar fi refuzat să se afle în aceeași încăpere cu Donald Trump.
Dolly Parton, una dintre cele mai importante cântărețe și compozitoare din muzica country a murit marți, 25 august, la vârsta de 80 de ani. Moartea sa a fost anunțată de nepotul ei, Brian Seaver, pe Instagram. „Mi-am imaginat cât de greu va fi acest moment, dar abia acum am simțit cu adevărat această greutate”, a spus acesta.




















































