Departamentului de Justiţie al SUA retrage de pe site-ul oficial un document despre violenţa extremei drepte
0Un document despre violenţa extremei drepte radicale din Statele Unite a fost retras de pe site-ul Departamentului de Justiţie american, a constatat marţi AFP.

Documentul, redactat de Institutul Naţional de Justiţie, departamentul de cercetare al instituţiei, subliniază faptul că "radicalii extremei drepte au comis semnificativ mai multe crime motivate ideologic decât radicalii de extremă stânga sau islamiştii radicali" din 1990 până în prezent, potrivit Agerpres.
Aceste constatări contrazic declaraţiile preşedintelui american Donald Trump şi ale administraţiei sale din ultimele zile, conform cărora "stânga radicală" alimentează violenţa politică în ţară, declaraţii făcute după uciderea activistului conservator Charlie Kirk în urmă cu o săptămână.
Departamentul de Justiţie al SUA nu a răspuns solicitărilor AFP de a comenta.
Site-ul independent 404 Media a arătat cu ajutorul versiunilor arhivate ale paginii web a Departamentului de Justiţie că documentul era încă accesibil pe 11 septembrie, dar nu mai era disponibil în după-amiaza următoare.
Luni, Casa Albă şi-a afirmat intenția de a reprima ceea ce ea a numit „terorism intern” de stânga în urma asasinării lui Charlie Kirk, în timp ce motivele presupusului criminal rămân necunoscute.
Deşi lupta împotriva terorismului intern intră sub jurisdicţia forţelor federale, Statele Unite nu dispun de o listă de "organizaţii teroriste interne".