Exclusiv Riscă Iran să fie noul Vietnam al Americii? Expert în Orientul Mijlociu: „Au multe capacități necunoscute și rachete puternice”
0SUA au atacat Iranul, iar multă lume se așteaptă la o victorie facilă americană. Pornind de la experiența Rusiei cu Ucraina, dar mai ales de la experiențele avute de americani în Coreea și Vietnam există riscul unui război lung și extrem de complicat. Politologul Flavius Caba, expert în Orientul Mijlociu, anticipează că americanii vor avea viață grea în Orientul Mijlociu în fața unei armate numeroase și bine dotate.

Statele Unite ale Americii și Israel au atacat Iranul, iar primele lovituri aeriene cu rachete și drone par să-și fi atins țintele. Dacă în Venezuela americanii nu au întâmpinat o rezistență serioasă, Teheranul a ripostat dur. Astfel, iranienii au lansat atacuri asupra bazelor militare americane din Qatar, Bahrein, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite.
Pornind de la experiențele nefaste ale americanilor în Coreea și Vietnam sau chiar din Afganistan, țări în fața cărora aveau o superioritate zdrobitoare, mult mai mare decât cea față de Iran, nu e foarte clar cum s-ar putea încheia războiul și mai ales cât ar putea să dureze. Pe de altă parte, americanii au și exemple pozitive, cum a fost cazul la începutul acestui an în Venezuela sau în anii 90, când în războiul din Irak au zdrobit ușor orice rezistență.
Spre deosebire de Irak, în războiul cu Iran Statele Unite ale Americii nu au trupe la sol și se limitează la bombardamente și la tiruri de rachete de pe cele două portavioane aduse în zonă și de pe alte vase de război.
Și Rusia părea că va avea de îndeplinit o simplă formalitate în Ucraina
Chiar dacă pe hârtie Statele Unite ale Americii au un avantaj mare față de Iran, lucrurile nu sunt simple. Orice subestimare a inamicului i-ar putea costa pe americani, așa cum s-a întâmplat cu Rusia, în momentul invadării Ucrainei. Atunci, Kremlinul a considerat că poate nimic Ucraina cu puțin peste 100.000 de militari și că poate avea controlul asupra Kievului într-o săptămână. Iar ceea ce a urmat în Ucraina se știe.
Deocamdată, atacurile americane par să-și atingă țintele, dar exact la fel s-a întâmplat în primele zile ale invaziei rusești în Ucraina, când se părea că rușii vor învinge în cel mult o săptămână, apoi se știe ce a urmat. Pornind de la experiențele directe în războaie ale Americii, nefaste de regulă, dar și de la exemplul din Ucraina, vom încerca să aflăm dacă SUA nu au de ce să-și facă griji și dacă vor defila în scurt timp în Teheran sau dacă ne așteaptă un război cumplit.
Politologul Flavius Caba este expert în Orientul Mijlociu Președintele think-tank-ului Middle East Political and Economic Institute și este director în cadrul companiei International Competitive Solution, oferind consultanță economică și consiliere juridică pe relația România - Orientul Mijlociu. Într-o analiză pentru „Adevărul”, expertul avertizează că americanii ar putea să aibă parte de surprize neplăcute în Iran, așa cum de altfel s-a mai întâmplat în trecut în Coreea și Vietnam
„Eu consider că situația Iranului este total diferită față de alte state din regiune. Cel mai probabil, Iranul va reprezenta un punct foarte tare în cadrul unui conflict cu Statele Unite ale Americii. De-a lungul istoriei, iranienii au rezistat conflictelor sau atacurilor diferitelor imperii. Ceea ce vreau să evidențiez este că până acum, de-a lungul istoriei, niciun imperiu nu a reușit să-și impună propria agendă asupra teritoriului actual al Iranului”, explică Flavius Caba.
El dă și exemplul „Războiului de 8 ani” dintre Irak și Iran. Atunci, Irakul lui Saddam Hussein a avut sprijinul masiv al Statelor Unite și al Europei de Vest, iar experții militari se așteptau ca Iranul să fie învins rapid.
„Dacă vrem să ne raportăm la o istorie mai recentă, avem exemplul războiului dintre Irak și Iran, unde, încă de la început, Irakul a beneficiat de sprijinul masiv occidental, și nu numai. Se preconiza un război foarte scurt, de două săptămâni, de câteva zile, să zic, un război scurt, și, până la urmă, am ajuns și acolo la un război de opt ani”, mai spune Caba.
Expert în Rusia, la 4 ani de la începerea războiului: De ce întârzie pacea și de ce eșecul Ucrainei ar fi o catastrofă pentru RomâniaDe atunci, Iranul s-a întărit foarte mult și și-a înzestrat armata. Acum, regimul de la Teheran are o armată mult mai mare și mult mai puternică decât în urmă cu trei decenii când își înfrunta vecinii irakieni.
„Deci Iranul, ca și alte state din regiune, datorită și aspectului geografic, terenului, dar și a populației care îi definește etosul social, cultura, civilizația, mândria iraniană, puțin probabil să cedeze unor atacuri externe. Au o armată puternică și armament de top, sunt foarte periculoși”, adaugă expertul.
O invazie terestră, greu de organizat
Pe de altă parte, în lipsa unei invazii terestre, americanii ar ajunge cu greu să pună stăpânire pe Teheran și să schimbe regimul cleric musulman. Iar o invazie ar fi greu de realizat și din cauza faptului că vecinii Iranului se tem să-și pună la dispoziție teritoriile pentru armata americană. Riscul ar fi pentru aceste state ca Iranul să treacă la represalii, ceea ce ar însemna costuri enorme și implicarea lor într-un război cu multe victime.
„O invazie terestră este foarte greu de realizat. Aceasta presupune încă din start utilizarea teritoriilor statelor vecine cu Iran. Dar, bineînțeles că nu poate fi scoasă din calcule, chiar dacă eu consider că ar trebui să ne gândim la asta ca la un scenariu foarte puțin probabil. Dar eu greu o văd posibilă, ba chiar aș spune că este foarte puțin probabilă această invazie terestră”, susține Caba.
Pentru aceasta, americanii ar avea câteva variante, dar ar trebui să convingă state ca Azerbaidjan și Afganistan să-și pună teritoriile la dispoziția lor. Acest lucru pare puțin probabil, chiar dacă nu e total imposibil. Totuși, având în vedere relațiile deloc bune cu aceste țări este un scenariu destul de greu de transformat în realitate.
„Dintr-o anumită perspectivă, dacă ar fi posibil, americanii ar putea acționa în felul următor. ar putea să folosească Azerbaidjan, deși nu cred că vor reuși asta. Sau la fel de puțin probabil, ar putea încerca să folosească teritoriul Armeniei. Și ar mai fi varianta Afganistanului. În sfârșit, americanii ar putea veni cu navele de război din Golful Persic și să forțeze debarcări. În ce privește Irakul, este iarăși puțin probabil ca această țară să autorizeze armata americană să acționeze pe teritoriul său pentru a realiza această invazie terestră. Așa că, cel puțin în ce privește scenariul unei invazii terestre americane, eu sunt mai degrabă sceptic”, completează Flavius Caba.
România, în bătaia rachetelor iraniene dacă americanii atacă Teheranul? Analiza care dă fioriNu se știe exact ce arme au iranienii
Există și un alt aspect încă neclar în ce privește forțele militare convenționale ale Iranului. Presupunând că Teherenul nu a reușit încă să obțină propriile arme nucleare, deține totuși o armată foarte numeroasă și foarte bine dotată. Totuși, într-o țară precum Iran, regimul a reușit să păstreze secretul în ce privește dotările sale militare. De altfel, după ce Iranul a fost bombardat de americani, regimul de la Teheran a amenințat că va folosi arme cumplite, până acum neutilizate, dar fără a preciza exactc care ar putea să fie acesta.
„Un element de luat în calcul este capacitatea Iranului de apărare. Și trebuie spus că nu o cunoaștem aproape deloc. Nu știe nimeni cu exactitate numărul rachetelor balistice pe care le are Iranul. Și nu se știe cu exactitate nici numărul rachetelor de croazieră, al rachetelor hipersonice, dar nici a altor capacități ale lor. Este o mare necunoscută și lipsesc multe detalii. Și nu cunoaștem nici capacitatea lor reală în războiul electromagnetic, electronic. Deci sunt multe capacități necunoscute în abordarea acestei situații”, susține Flavius Caba.
Necunoscute sunt încă și alte detalii, chiar dacă serviciile secrete israeliene și americane au reușit să obțină câteva date importante.
„Nu cunoaștem exact numărul și dispunerea echipamentelor defensive și nici capacitatea lor de reacție imediată. Și pe lângă atacarea unor baze militare americane din zonă, am putea asista la alte tipuri de acțiuni hibride în alte zone ale lumii asupra intereselor americane”, încheie Flavius Caba.























































