De ce nu au folosit SUA până acum forța armată pentru a securiza Strâmtoarea Ormuz?

De la începutul războiului lansat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, la finalul lunii februarie, Teheranul a răspuns prin atacuri asupra navelor comerciale din Strâmtoarea Ormuz, blocând practic acest coridor maritim esențial.

Nava american în Strâmtoarea Ormuz

Consecințele au fost rapide: o criză globală a combustibililor, chiar dacă unele nave reușesc încă să tranziteze zona. Președintele american, Donald Trump, a emis un ultimatum Iranului pentru redeschiderea completă a rutei și a cerut sprijinul aliaților din NATO.

Cu toate acestea, o intervenție militară directă pentru securizarea strâmtorii întârzie. Explicațiile țin atât de geografie, cât și de complexitatea operațiunilor militare necesare, scrie The Conversation.

De ce este atât de dificilă protejarea navelor

Geografia joacă un rol decisiv. Iranul controlează practic partea nordică a Golfului Persic, inclusiv accesul la strâmtoare și zonele adiacente din Golful Oman. Această proximitate îi permite să folosească arme relativ ieftine, precum dronele, pentru a ataca navele.

Pentru a face transportul maritim mai sigur, ar fi necesară o operațiune în două etape.

Prima etapă ar presupune neutralizarea capacității Iranului de a lovi navele. Acest lucru ar putea fi realizat fie prin presiune diplomatică sau militară pentru a opri atacurile, fie prin distrugerea infrastructurii militare de coastă – radare, centre de comandă și depozite de armament.

Statele Unite dispun de capacități aeriene și de informații care le-ar permite să lovească multe dintre aceste ținte. Totuși, identificarea și distrugerea dronelor este mult mai dificilă, deoarece acestea pot fi ascunse și lansate din aproape orice locație.

A doua etapă ar presupune restabilirea încrederii în siguranța rutei. Aceasta ar necesita o prezență militară constantă: avioane de supraveghere, patrule maritime, avioane de vânătoare și nave de război pentru escortarea convoaielor.

Situația devine și mai complicată în cazul minelor navale, a căror detectare și neutralizare ar necesita operațiuni de durată.

De ce evită SUA această opțiune

Există mai multe motive pentru care Washingtonul nu a încercat încă să securizeze militar strâmtoarea.

În primul rând, o astfel de operațiune ar redirecționa resurse militare esențiale – inclusiv avioane și echipamente – de la obiectivele principale ale campaniei.

În al doilea rând, securizarea nu se limitează la controlul apei. Ar necesita, în practică, controlul zonelor de coastă, ceea ce ar putea implica desfășurarea de trupe terestre sau operațiuni riscante pe teritoriul iranian.

În al treilea rând, escortarea navelor ar necesita un număr semnificativ de nave militare. Fiecare convoi ar avea nevoie de protecție dedicată, iar grupurile mari ar deveni ținte mai ușoare în lipsa reducerii amenințării iraniene.

În al patrulea rând, există problema riscului. Navele de război americane au echipaje numeroase, iar expunerea acestora la atacuri cu drone, rachete sau ambarcațiuni fără pilot ridică întrebări privind raportul cost-beneficiu.

Riscul minelor navale

Minele reprezintă o amenințare majoră – chiar și în absența confirmării utilizării lor. Simplul fapt că ar putea exista este suficient pentru a descuraja navele comerciale.

Neutralizarea minelor, fie ele plutitoare sau submersibile, ar necesita intervenții complexe, inclusiv scafandri sau vehicule subacvatice telecomandate. Procesul ar putea dura săptămâni sau luni.

Cu toate acestea, este puțin probabil ca Iranul să recurgă la minare pe scară largă. Economia sa depinde de exporturile de petrol, în special prin terminale precum cel de pe Insula Kharg. Blocarea completă a rutei ar afecta și propriile interese comerciale.

În plus, minele moderne, inclusiv cele acustice, sunt dificil de calibrat pentru a diferenția între navele proprii și cele străine, ceea ce le face riscante pentru toate părțile implicate.

Amenințarea dronelor

Iranul a folosit deja drone aeriene și maritime pentru a lovi nave comerciale. Acestea sunt mai greu de detectat și distrus decât rachetele, deoarece pot fi lansate din multiple locații și nu necesită infrastructură sofisticată.

Deși unele baze și depozite pot fi țintite prin bombardamente, eliminarea completă a acestei capacități este dificilă.

Prioritățile Washingtonului

În prezent, obiectivele militare ale administrației Trump rămân concentrate pe alte ținte strategice: neutralizarea capacităților balistice și nucleare ale Iranului, slăbirea forțelor sale navale și combaterea rețelelor aliate din regiune.

Aceste obiective necesită resurse militare considerabile, iar redirecționarea lor către securizarea Strâmtorii Ormuz ar putea compromite succesul operațiunilor principale.

În acest context, decizia de a nu interveni direct pentru deschiderea rutei reflectă mai degrabă o prioritizare strategică decât o lipsă de capacitate.

Situația rămâne însă fluidă, iar evoluțiile din regiune ar putea forța o schimbare de abordare în perioada următoare.