Copil bolnav de cancer expulzat din Statele Unite. Este al treilea caz în ultimele zile
0Trei copii americani, în vârstă de doi, patru şi şapte ani, dintre care unul are cancer, au fost expulzaţi din Statele Unite împreună cu mamele lor.

După cazul unei fetiţe în vârstă de doi ani, care a fost expulzată împreună cu mama sa în Honduras, au apărut și alți copii care au fost expulzați din SUA, în urma politicii aspru de antiimigraţie a lui Donald Trump, criticată aspru de grupurile pentru libertăţi civile, potrivit AFP.
Administrația Trump este acuzată că a expulzat o fetiță de doar doi ani, cetățean american, fără ca aceasta să fi avut parte de un proces corect. Cazul a fost făcut public vineri, de către judecătorul districtual Terry A. Doughty, în timp ce tatăl copilului luptă în instanță pentru ca fetița să fie readusă în Statele Unite, transmite Reuters.
Judecătorul Terry Doughty a programat, astfel, o audiere pentru 16 mai pentru a „risipi suspiciunea noastră că guvernul tocmai a expulzat un cetăţean american fără un proces echitabil”, potrivit unui document judiciar.
Potrivit hotărârii judecătoreşti, administraţia Trump nu contestă faptele, dar afirmă că expulzarea copilului, identificat prin iniţialele „V.M.L.”, este un răspuns la cererea expresă a mamei, care a fost expulzată în Honduras pentru că se afla ilegal în Statele Unite.
„Guvernul susţine că acest lucru este normal, deoarece mama doreşte ca copilul să fie expulzat împreună cu ea. Dar instanţa nu are cunoştinţă de acest lucru", a contestat judecătorul forma deciziei. Fetiţa a fost expulzată împreună cu mama sa, după ce a fost reţinută de Serviciul de Imigrări şi Vamă (ICE), chiar dacă avocaţii tatălui au depus o cerere de urgenţă pentru eliberarea ei.
American Civil Liberties Union (Aclu) şi National Immigration Project (NIP) au denunţat soarta fetiţei americane născută în Statele Unite. Iar în comunicate de presă, ONG-urile au condamnat şi „expulzarea de către ICE în New Orleans a cel puţin două (alte) familii, inclusiv două mame şi copiii lor".
Printre acestea, un băiat de patru ani are o „formă rară de cancer" şi o „mamă (este) însărcinată", a precizat Aclu. La rândul său, o responsabilă a NIP, Gracie Willis, a afirmat că este „îngrozitor (...) că ICE are un acord tacit de a aresta şi expulza copii americani".
Expulzările ar fi avut loc vineri dimineața în Louisiana, potrivit asociaţiilor.