O fetiță de 2 ani, expulzată fără proces din SUA. Judecător: „Este ilegal și neconstituționa”
0O fetiță în vârstă de doi ani, cetățean american, ar fi fost expulzată din SUA împreună cu mama ei, fără a beneficia de un proces echitabil, potrivit unui judecător federal american.

Administrația Trump este acuzată că a expulzat o fetiță de doar doi ani, cetățean american, fără ca aceasta să fi avut parte de un proces corect. Cazul a fost făcut public vineri, de către judecătorul districtual Terry A. Doughty, în timp ce tatăl copilului luptă în instanță pentru ca fetița să fie readusă în Statele Unite, transmite Reuters.
În documentele judiciare, copilul este identificat sub inițialele „V.M.L.”. Potrivit judecătorului, aceasta a fost deportată împreună cu mama sa, Jenny Carolina Lopez Villela.
„Este ilegal și neconstituțional să expulzați, să rețineți în vederea expulzării sau să recomandați expulzarea unui cetățean american”, a afirmat Doughty. Acesta a programat o audiere pentru 19 mai, „în interesul de a risipi suspiciunea noastră puternică că guvernul tocmai a deportat un cetățean american fără un proces semnificativ”.
Reținuți în timpul unei programări de rutină
Fetița și mama sa au fost reținute marți de Agenția pentru Imigrări și Vamă (ICE) în timp ce Villela se afla la o programare de rutină la biroul ICE din New Orleans. Alături de ele se afla și fiica mai mare a femeii. Trish Mack, cea care a depus dosarul în instanță, a declarat că tatăl copilului i-a cerut să fie custodele fetiței.
În timpul unei scurte convorbiri telefonice cu Villela, tatăl fetiței a auzit-o pe mamă și pe copii plângând. În acel moment, i-a reamintit că fiica lor este cetățean american „și nu poate fi expulzată”, potrivit documentelor judiciare.
Autoritățile susțin că mama a ales să își ia copilul în Honduras
Totuși, autoritățile susțin că Villela, care deține custodia legală, le-ar fi spus agenților ICE că dorește să își ia fetița cu ea în Honduras. De asemenea, aceștia afirmă că bărbatul care pretinde că este tatăl lui V.M.L. nu s-a prezentat la ICE, deși a fost rugat în repetate rânduri să facă acest lucru.
„Prin urmare, este în interesul superior al lui V.M.L. ca aceasta să rămână în custodia legală a mamei sale”, au precizat vineri oficialii administrației Trump într-un document oficial. „Mai mult, V.M.L. nu riscă să sufere un prejudiciu ireparabil deoarece este cetățean american”.
Procurorii au adăugat că fetița nu are interdicție de a intra în Statele Unite.
Critici dure din partea Uniunii Americane pentru Libertăți Civile
Până în acest moment, Departamentul pentru Securitate Internă și Departamentul de Justiție nu au oferit niciun comentariu oficial.
Uniunea Americană pentru Libertăți Civile (ACLU) a descris cazul ca fiind un exemplu de „abuz șocant de putere”.
„Aceste acțiuni reprezintă o încălcare directă a propriilor directive scrise și informale ale ICE, care impun coordonarea îngrijirii copiilor minori cu îngrijitori voluntari – indiferent de statutul de imigrant – atunci când se efectuează expulzări”, au declarat reprezentanții ACLU.