Concedieri în masă la NASA. Administrația Trump plănuiește să dea afară angajați de rang înalt
0Administrația Trump plănuiește concedierea a peste 2.100 de angajați NASA, majoritatea din posturi-cheie, în cadrul unui plan de reducere a aparatului federal. Măsura ar putea afecta grav misiunile științifice și poziția SUA în cursa spațială globală.

Conform unor documente obținute de POLITICO, cei mai mulți dintre acești angajați ocupă funcții de conducere în guvern, iar plecarea lor ar priva agenția de decenii de experiență. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de reducere a dimensiunii aparatului federal, prin pensionări anticipate, plăți compensatorii și demisii amânate.
Documentele arată că 1.818 dintre acești angajați lucrează în domenii esențiale ale agenției, precum știința sau zborul uman în spațiu, iar restul activează în roluri de suport, inclusiv în sectorul IT.
Întrebată despre aceste tăieri propuse, purtătoarea de cuvânt a NASA, Bethany Stevens, a declarat pentru Reuters: „NASA rămâne angajată în misiunea sa, lucrând cu un buget mai prioritizat.”
De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie, planificarea în industria spațială americană și în rândul celor aproximativ 18.000 de angajați ai NASA a fost aruncată în haos, pe fondul concedierilor și al reducerilor bugetare propuse pentru anul fiscal 2026. Acestea ar urma să ducă la anularea a zeci de programe științifice, notează The Guardian.
Scrisoarea șefilor NASA
Săptămâna trecută, șapte foști șefi ai Direcției pentru Misiuni Științifice din cadrul NASA au semnat o scrisoare comună adresată Congresului, în care condamnă tăierile de 47% propuse de Casa Albă pentru activitățile științifice ale agenției în bugetul pentru 2026.
În scrisoare, aceștia au cerut Comitetului pentru credite bugetare din Camera Reprezentanților „să păstreze leadershipul SUA în explorarea spațială și să respingă reducerile fără precedent propuse de directorul Bugetului de la Casa Albă, Russ Vought.”
„Logica economică a acestor tăieri ignoră un adevăr fundamental: investițiile în știința NASA au fost și sunt un motor puternic al economiei și supremației tehnologice a SUA”, se arată în scrisoare.
„În perioada în care am condus domeniul științei spațiale al NASA, am văzut constant echipe de specialiști care au inovat pentru a atinge obiective ce păreau imposibile – de la aterizarea cu precizie a unui rover de dimensiunea unei mașini pe Marte, la construirea unui telescop uriaș capabil să se desfășoare în vidul cosmic, până la proiectarea și operarea unei nave spațiale suficient de rezistente pentru a supraviețui temperaturilor de mii de grade de lângă Soare, inspirând generații întregi cu imaginile spectaculoase ale telescopului Hubble și revoluționând știința cu sateliți de mici dimensiuni.”
SUA ar putea pierde supremația în fața Chinei
Foștii oficiali au avertizat, de asemenea, că reducerile bugetare riscă să ducă la pierderea supremației americane în favoarea Chinei: „Competiția globală în domeniul spațial depășește cu mult explorarea Lunii și a planetei Marte. Programul spațial științific al Chinei este agresiv, ambițios și bine finanțat. Chinezii plănuiesc misiuni pentru a aduce mostre de pe Marte, pentru a explora planeta Neptun, pentru a monitoriza schimbările climatice în beneficiul industriei și populației chineze și pentru a scruta adâncurile universului – toate activități pe care propunerea de buget pentru 2026 indică faptul că SUA le va abandona.”
NASA nu are în continuare un administrator confirmat, după ce administrația Trump a retras brusc nominalizarea miliardarului Jared Isaacman – astronaut din mediul privat – într-o aparentă răzbunare împotriva lui Elon Musk, care susținuse această propunere.
Într-o postare pe rețelele sociale, Trump l-a atacat pe Musk, afirmând că „ar fi fost considerat nepotrivit ca un prieten apropiat al lui Elon, implicat în industria spațială, să conducă NASA, având în vedere cât de strâns legată este NASA de afacerile lui Elon.”
Secretarul transporturilor, numit administrator interimar
Preşedintele american Donald Trump l-a desemnat miercuri pe secretarul transporturilor, Sean Duffy, în funcţia de administrator interimar al NASA, un post rămas vacant de când liderul de la Casa Albă şi-a retras prima nominalizare
Duffy va prelua temporar această funcţie, care a fost în centrul atenţiei din cauza disputei lui Trump cu miliardarul Elon Musk, care dorea ca aliatul său apropiat Jared Isaacman să conducă agenţia spaţială, potrivit Agerpres.
"Sean face o treabă GROZAVĂ în gestionarea problemelor de transport ale ţării noastre. Va fi un lider fantastic pentru Agenţia Spaţială, din ce în ce mai importantă, chiar dacă doar pentru o perioadă scurtă de timp", a scris Trump pe Truth Social.
Trump l-a numit pe Isaacman, un astronaut privat miliardar, ca administrator NASA în decembrie, însă şi-a retras brusc numirea în mai, o decizie care l-a supărat pe Musk, proprietarul SpaceX. Deşi la acea vreme Casa Albă nu a oferit o explicaţie pentru retragerea desemnării lui Isaacman, Trump a spus ulterior că a fost "inadecvat" să-l numească pe Isaacman ca administrator al NASA, având în vedere afacerile lui Musk cu agenţia spaţială.