Champ, câinele soţilor Biden de 13 ani, a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Champ, câinele lui Joe Biden, în 2012. FOTO: AFP
Champ, câinele lui Joe Biden, în 2012. FOTO: AFP

Champ, câinele ciobănesc german al soţilor Biden de 13 ani, a murit „liniştit, acasă”, a anunţat sâmbătă cuplul prezidenţial într-un comunicat, scrie NBC.

Jill şi Joe Biden deplâng moartea animalului lor de companie. „A fost preţuitul nostru tovarăş permanent în timpul ultimilor 13 ani şi era adorat de întreaga familie Biden”, au transmis ei.

„Chiar dacă puterea lui Champ a pălit în ultimele luni, când intram într-o încăpere, se ridica imediat, dădea mereu din coadă şi ne îndemna cu nasul să îl scărpinăm după ureche sau pe burtă. Oriunde ne aflam, voia să fie şi el şi totul era brusc mai bine când era aproape de noi. Nu îi plăcea nimic mai mult decât să se tolănească la picioarele noastre în faţa unui foc, la finalul zilei, alăturându-ni-se ca prezenţă reconfortantă în întâlniri, sau stând la soare în grădina Casei Albe”, au povestit soţii Biden.

Cuplul l-a primit pe Champ în 2008, când era pui, cu puţin timp înainte ca soţii să se mute în reşedinţa oficială a vicepreşedintelui, la Naval Observatory.

Preşedintele a spus că l-a botezat fiind inspirat de tatăl lui, care îi spunea: „Ori de câte ori eşti doborât, campionule, ridică-te!”.

În comunicatul trimis sâmbătă, familia a vorbit despre primii ani din viaţa lui Champ, căruia îi plăcea să alerge după mingi de golf şi nepoţii lui Biden.

Preşedintele şi prima doamnă mai au un ciobănesc german, Major, câine salvator pe care la-u adoptat în 2018.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite