Ce se știe despre obiectul neidentificat de „mărimea unei mașini“ doborât deasupra Alaskăi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un obiect neidentificat a fost doborât, vineri după-amiază, la 16 km de statul Alaska, au anunțat oficialii americani, însă există foarte puține detalii despre obiect, relatează CNN.

Balon China
Un avion de vânătoare F-22 a doborțt obiectul neidentificat FOTO Profimedia

Piloții militari americani trimiși să examineze obiectul au oferit relatări contradictorii cu privire la ceea ce au văzut, astfel Pentagonul a fost precaut în descrierea obiectului, conform aceleiași surse.   

Incidentul survine la scurt timp după ce armata americană a doborât un „balon spion” al Chinei în largul coastei Carolinei de Sud  

Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială a afirmat, sâmbătă, că monitorizează „un obiect aerian” deasupra Canadei, iar avioane militare operează în prezent în zona din Alaska și Canada, conform unui comunicat de presă al agenției. 

Premierul canadian Justin Trudeau a anunțat la scurt timp după aceea că a dispus doborârea obiectului.

Momentan nu este clar ce este acest obiect sau dacă are vreo legătură cu balonul spion al Chinei sau cu obiectul doborât deasupra Alaskăi. 

Trudeau a afirmat că a vorbit, sâmbătă, cu președintele american Joe Biden și că forțele canadiene vor conduce operațiunea de recuperare a obiectului. 

Obiectul doborât vineri, pe care oficialii nu l-au caracterizat ca fiind un balon, a fost doborât la ora 20:40 GMT, conform purtătorului de cuvânt al Pentagonului, generalul Patrick Ryder, care a afirmat că echipele de recuperare colectează resturile. 

„A fost un succes”

Întrebat despre operațiunea de vineri după-amiază, liderul de la Casa Albă a afirmat pentru CNN: „A fost un succes”. 

Avioane de luptă F-35 au fost trimise pentru a investiga după ce obiectul a fost detectat pentru prima dată joi, conform unui oficial american. 

Piloții au oferit rapoarte diferite despre ceea ce au observat, a precizat o sursă. Unii piloți au spus că obiectul „a interferat cu senzorii lor” de pe avioane, însă alții au afirmat că nu au experimentat acest lucru. 

Relatările contradictorii ale martorilor oculari sunt în parte motivul pentru care Pentagonul nu a reușit să explice pe deplin ce este obiectul, a afirmat aceeași sursa. 

Comandamentul de Nord al SUA a afirmat, sâmbătă, că nu are informații noi de împărtășit despre „capacitățile, scopul sau originea” obiectului, însă a precizat că eforturile de recuperare sunt afectate de condițiile meteorologice arctice, „inclusiv vânt rece, zăpadă și lumina limitată a zilei”. 

În plus, în comunicatul de presă al Comandamentului de Nord al SUA se arată că „avioanele de luptă” au doborât vineri „obiectul aerian” în urma unui ordin al președintelui Joe Biden și era precizat faptul că operațiunile de recuperare a resturilor obiectului continuă sâmbătă, în coordonare cu FBI și forțele de ordine locale. 

„De mărimea unei mașini mici”

Kirby a afirmat, vineri, că Biden a fost informat pentru prima dată despre acest obiect joi seara, „imediat ce Pentagonul a avut suficiente informații”.  

 Nu este clar cum arată obiectul sau de unde a venit. Ryder a declarat, vineri, că acesta se deplasa spre nord-est, traversând Alaska. În plus, Ryder a precizat că era „cam de mărimea unei mașini mici" și „nu era similar ca mărime sau formă" cu balonul spion al Chinei care a fost doborât în largul coastei Carolinei de Sud la 4 februarie. 

 „Numim acest lucru un obiect pentru că aceasta este cea mai bună descriere pe care o avem în acest moment", a declarat Kirby.  

Ryder a subliniat, de asemenea, că oficialii nu cunosc originea obiectului, care nu părea să fie dotat cu echipaj uman și că acesta a fost doborât deoarece reprezenta o „amenințare rezonabilă pentru traficul aerian civil", deoarece zbura la aproximativ 12.000 de metri. 

În cele din urmă, obiectul a fost doborât în apropierea graniței canadiene de un avion de vânătoare F-22 de la Baza comună Elmendorf-Richardson, Alaska, echipat cu un AIM-9X - același avion și aceeași rachetă folosite pentru doborârea balonului „spion”.  

Până în prezent, oficialii nu au oferit niciun indiciu că obiectul ar avea vreo legătură cu balonul spion al Chinei doborât la sfârșitul săptămânii trecute. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite