Barack Obama a criticat suspendarea lui emisiunii lui Kimmy Kimmel. Acuzațiile aduse administrației Trump
0Barack Obama a criticat administrația Trump pentru rolul pe care l-a jucat în retragerea emisiunii „Jimmy Kimmel Live” din grila de programe, potrivit Variety.

„După ani de plângeri privind cultura anulării, actuala administrație a dus-o la un nivel nou şi periculos, amenințând în mod regulat cu măsuri de reglementare împotriva companiilor media, dacă acestea nu reduc la tăcere sau concediază reporterii şi comentatorii care nu îi plac”, a scris fostul președinte joi pe X, făcând referire la un articol Vox republicat de Yahoo News, care califică suspendarea emisiunii lui Kimmel drept „cel mai îndrăzneț atac al lui Trump asupra libertății de exprimare de până acum”, scrie News.
ABC a oprit miercuri producția emisiunii „Jimmy Kimmel Live” după ce FCC a amenințat că va lua măsuri împotriva rețelei pentru recentele comentarii ale prezentatorului cu privire la uciderea lui Charlie Kirk: „Am atins noi minime în weekend, când banda MAGA a încercat disperat să-l caracterizeze pe acest puști care l-a ucis pe Charlie Kirk ca fiind altceva decât unul dintre ei”, a spus Kimmel în direct luni.
„Putem face asta pe calea ușoară sau pe calea grea”, a declarat Brendan Carr, președintele FCC numit de Trump, într-un podcast două zile mai târziu. „Aceste companii pot găsi modalități de a schimba comportamentul şi de a lua măsuri, sincer, împotriva lui Kimmel, sau FCC va avea de lucru în plus”.
La scurt timp după aceea, emisiunea lui Kimmel a fost retrasă de pe toate posturile afiliate ABC deţinute de Nexstar şi Sinclair.
Trebuie menţionat că Nexstar solicită în prezent aprobarea FCC pentru achiziţionarea proprietarului postului de televiziune Tegna, în timp ce Sinclair este bine cunoscut pentru politica sa conservatoare şi a anunţat, de asemenea, că ia în considerare oportunităţi de fuziune şi achiziţie care ar necesita aprobarea FCC.
ABC a suspendat pe termen nedeterminat producţia la scurt timp după ce deciziile proprietarilor posturilor au fost făcute publice.
Spre deosebire de Obama, Trump a sărbătorit această decizie. „Veşti bune pentru America: emisiunea Jimmy Kimmel Show, care se confrunta cu probleme de audienţă, a fost ANULATĂ”, a scris el pe Truth Social. „Felicitări ABC pentru că a avut în sfârşit curajul să facă ceea ce trebuia făcut. Kimmel nu are NICIUN talent şi are o audienţă mai slabă chiar şi decât Colbert, dacă este posibil. Asta înseamnă că Jimmy şi Seth, doi rataţi, rămân la Fake News NBC. Audienţa lor este, de asemenea, groaznică. Fă-o, NBC!!! Preşedintele DJT”.