Paradoxul sărăciei în România: De ce se simt vulnerabili cei care câștigă 2.000 de euro, când salariul majoritar este de 700 de euro
0Definiția sărăciei în România capătă nuanțe subiective, alimentate de discrepanțele uriașe dintre realitatea statistică și așteptările sociale. Departe de pragul salariului minim sau de venitul cel mai răspândit în piață – de aproximativ 700 de euro –, o nouă categorie de nemulțumire financiară prinde contur în mediul online: cea a veniturilor medii-superioare, care resimt presiunea costurilor de viață în ciuda unor încasări ce depășesc 2.000 de euro.

„Intru zilele astea pe grupuri de Facebook, pe aici, pe unde apuc, și tot văd aceeași poveste: Nu se mai poate, abia mai fac față, suntem noii săraci, cu 2000 de euro abia supraviețuiesc în Cluj/București.
Hai să punem problema în perspectivă, cu cifre reale:
Salariul mediu pe țară e ~3800 lei. Adică vreo 750 de euro.
Salariu entry-level IT: ~1000 euro (5000 lei)
Salariu mid-level IT: ~2000 euro (10.000 lei)
Salariu senior IT: 3000+ euro (15.000+ lei)
Acuma, înțeleg că s-au scumpit toate. Chiriile sunt 500-600 euro în Cluj, da. Mâncarea e scumpă, facturile sunt mari. Toate astea sunt adevărate. Dar hai să comparăm un pic realitățile, că poate așa înțelegem mai bine”, spune un internaut pe o rețea de socializare, precizând că, în ultima perioadă a auzit tot mai des că IT-iștii se plâng că nu le mai ajung banii, deși au salarii de peste 2.000 de euro.
Acesta a redat o discuție dintre un IT-ist și un om obișnuit, primul plângându-se că abia mai pune deoparte 500 de euro pe lună, deși înainte punea 1000 de euro, ceea ce i se pare „groaznic, în timp ce un om obișnuit, cu salariu mediu i-a răspuns că dacă ar reuți să pună deoparte 500 de lei ar fi un „vis frumos”. „Eu trag să am 200 la final. Și aia e o lună bună când nu pică nimic", ar fi răspuns omul.
Diferențe majore de percepție
Comentariile internauților n-au întârziat să apară: „Problema e că se folosesc două definiții diferite pentru „sărac”. La nivelul României, cine câștigă 2000 de euro clar nu e sărac. Este peste medie și de multe ori mult peste. Asta e realitatea statistică. Dar la nivel de oraș mare și cerc social, sentimentul poate fi diferit. Dacă toți din jurul tău câștigă la fel sau mai mult, iar costurile sunt mari (chirie, rate, grădiniță, transport), ajungi să simți că nu progresezi, chiar dacă obiectiv stai bine. Problema nu e că IT-iștii mint când spun că le e mai greu ca înainte. Probabil chiar le e. Problema e limbajul – când spui „suntem săraci” într-o țară în care mulți trăiesc cu 3000–4000 lei, pare rupt de realitate”, a răspuns cineva.
Acesta a opinat că „adevărul e undeva la mijloc: 2000 de euro nu înseamnă sărăcie în România, dar nici nu înseamnă neapărat viață luxoasă în orașele scumpe”. „Diferența reală nu e doar între IT și restul, ci între oameni care trăiesc peste medie și oameni care trăiesc aproape de limită. Și de aici apare frustrarea de ambele părți”, a scris el.
„Nu zice nimeni să vă fie rău, dar păstrați puțină perspectivă înainte să vă plângeți că sunteți săraci cu 2000 de euro într-o țară unde salariul mediu e 700. Uite o altă perspectivă: poate ar trebui să începem să ne întrebăm din ce în ce mai des de ce într-o țară unde mâncarea și hainele costă ca în Vest, salariile sunt de 2-3-4 ori mai mici”, a scris un altul, sugerând că poate ar fi bine ca oamenii să învețe să voteze cu portofelul, nu cu (...), „dar mai trebuie să moară vreo 2 generații, cel puțin, până să începem să percutăm asta”
„Nu zic că toată lumea trebuie să plece din țară...”
Într-adevăr, scrie un alt participant la discuție, IT-știi câștigă mai mult. „Într-adevăr, se plâng chiar dacă au salariul mult mai bun față de salariul minim/salariul mediu.
Problema adevărată, cred eu, e că traiul nostru costă mult mai mult față de traiul din vest, comparabil posibil doar cu olandezii, care au salariul minim ~2000 de euro... Nevoile foarte minime (casa, masa, confort) sunt foarte greu de atins la noi.. pe venit minim/mediu”, a scris el, adăugând însă că „mâncarea și hainele costă la fel de mult ca în vest”.
Salariile voastre (da, am plecat, pentru motivul ăsta). După ce că suntem plătiți ca (...) suntem tratați și ca niște sclavi (lucru cu mult peste program, șefi de toată jalea) unde în vest așa ceva nu prea am găsit până acum. Poate am avut noroc.
Nu am numerele, și nici nu cred că trebuie să le aduc aici, dar un IT-ist (cel puțin junior) este mult mai fericit dpdv financiar în afară decât în țară, chiar dacă tratamentul ar fi teoretic la fel. Dați-mi downvote că sunt din diaspora dacă chiar e, dar îmi convine mai mult, sinceră să fiu, să îmi ajut rudele de aici, decât să o ducem toți prost.
P.S.: Nu zic că toată lumea trebuie să plece din țară”, a scris el.
Dar stii mentalitatea oamenilor - cu cat ai mai mult, cu atat vrei mai multe. Dupa ce si-au luat penthouse in rate si merg saptamanal la masaj si spa si mai baga si cate o vacanta tropicala, nu le mai ajunge si de rata la masina smechera si li se pare o problema.
Stiu cum e sa traiesti cu 3.000 de lei si sa ii vezi pe altii ca se plang de 2-3.000€ , dar trebuie sa te pui in perspectiva lor - aceea ca 2.000€ e putin pentru ce isi doresc ei sa faca.
„Mentalitatea oamenilor”
Argumentând că mentalitatea oamenilor este diferită, un alt participant la discuție a afirmat că știe cum e să fie în pielea unui om cu salariul minim sau puțin peste și să se uite la alții cum huzuresc. „Dar știi mentalitatea oamenilor - cu cât ai mai mult, cu atât vrei mai multe. După ce și-au luat penthouse în rate și merg săptămânal la masaj și spa și mai bagă și câte o vacanță tropicală, nu le mai ajunge și de rata la mașină șmecheră și li se pare o problemă.
Știu cum e să trăiești cu 3.000 de lei și să îi vezi pe alții că se plâng de 2-3.000€ , dar trebuie să te pui în perspectiva lor - aceea că 2.000€ e puțin pentru ce își doresc ei să facă”, a scris el.
INS: Salariul mediu net a ajuns la aproape 6.000 de lei în România
Potrivit datelor oficiale, câștigul salarial mediu net a fost de 5.914 lei în luna decembrie 2025, în creștere cu 299 lei (+5,3%) față de luna noiembrie, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Câștigul salarial mediu brut a ajuns la 9.868 lei, fiind mai mare cu 497 lei (+5,3%) comparativ cu luna anterioară.
Comparativ cu luna decembrie 2024, salariul mediu net a crescut cu 4,8%. Totodată, indicele câștigului salarial real a fost de 95,5% față de decembrie 2024 și de 105,1% față de noiembrie 2025, evoluția fiind influențată atât de dinamica salariilor, cât și de rata inflației.
Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (13.012 lei) și în activitățile de servicii în tehnologia informației, inclusiv servicii informatice (12.588 lei). La polul opus, cele mai mici salarii medii nete au fost consemnate în hoteluri și restaurante (3.557 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.581 lei).
INS explică faptul că fluctuațiile salariale din cursul anului sunt influențate în principal de acordarea primelor anuale și a primelor de sărbători, în special în lunile de referință precum decembrie sau martie-aprilie. „Acestea conduc, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câștigului salarial lunar la nivelul întregului an”, precizează instituția.
În luna decembrie 2025, în majoritatea activităților economice, salariile medii nete au crescut față de noiembrie, pe fondul acordării de prime ocazionale, al sumelor din profit, al drepturilor în natură și al realizărilor mai bune de producție sau încasări. Creșterile au fost susținute și de reduceri de personal cu salarii sub media sectorială.
Cele mai mari creșteri lunare ale câștigului salarial mediu net au fost înregistrate în:
- producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze și apă caldă (+28,4%);
- intermedieri financiare (fără asigurări și fonduri de pensii) (+26,4%);
- creșteri între 12% și 23% în domenii precum industria metalurgică, transporturi pe apă, extracția petrolului și gazelor, telecomunicații, tranzacții imobiliare, industria farmaceutică și prelucrarea țițeiului.
De asemenea, majorări între 7,5% și 11,5% s-au consemnat în activități profesionale, științifice și tehnice, comerț, fabricarea băuturilor, asigurări și industria construcțiilor metalice.
Pe de altă parte, INS arată că în unele domenii s-au înregistrat scăderi ale salariului mediu net, cauzate de acordarea primelor în lunile precedente sau de realizări mai slabe ale producției. Cele mai semnificative scăderi au fost:
- –9,6% în fabricarea de mașini, utilaje și echipamente;
- între –0,5% și –3% în IT, transporturi aeriene, fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice și fabricarea echipamentelor electrice.
În sectorul bugetar, câștigul salarial mediu net a crescut ușor în sănătate și asistență socială (+0,3%), dar a scăzut în învățământ (–2,5%), pe fondul reducerii plății cu ora în perioada vacanței școlare, și în administrația publică (–0,4%).























































